N-am vibrat niciodată la fetişismele vestimentare, şi ca un gentleman ce sunt am preferat mereu blondele - dar trebuie să mărturisesc că poponeaţa brunetei Odette Yustman (Beth din Cloverfield - ba chiar şi Rosa din Kindergarden Cop, pe vremea când doar cinci anişori avea), încapsulată în chiloţeii-i albi ca neaua, tainic lucind pe sumbrul afiş în tonuri gri, mă făceau să salivez în aşteptarea Nenăscutului - ceea ce înseamnă că măcar atâta lucru a funcţionat: conotaţia nu era erotică, ci thrilleriană - o demoazelă la ananghie, doar în maiouţ şi bugidăi, cu atâta-i mai vulnerabilă!
Aşadar, un nou horror despre tinerica bună şi cvasi-neprihănită (chichirezul fiind taman o sarcină) pe care-o iau la ochi forţele malefice din au delà. Povestea e construită pas cu pas ca la carte, fără pic de scânteie sau originalitate, îmbinând (când mai dibaci, când mai trase de păr - şi-n genere, lejer îngrămădit) ingrediente temeinic verificate: gemeni divitelini cărora li s-au îmbârligat ba placentele, ba buricele (în sens strangulatoriu), ceacârisme, demonologie ebraică, exorcisme cabalistice - şi, evident, dacă tot am ajuns aici, hai şi-o doză sănătoasă de silnicii auschwitziene, să nu uite lumea că acolo s-a zămislit dracii din om, după cum s-a hotărât şi la plenara ideologică de partid şi de stat de la Nürnberg. Plus cârcei care ies din pereţi, bâzdâgănii care ies din buzi, şi plozi care ies din oglinzi făcând "Uăăă!!!" - sau, pe alocuri, câte-o tăietură bruscă de montaj la un tren care face "Uăăă!!!" pe şine, ca să-i sară inima din piept spectatorelui în sală şi pe urmă să zică: "Yoi, ce m-am speriat!"
Şi Gary Oldman, în rolul unui rabin exorcist - copie palidă, la a cincea foiţă cu ingido, după Karras (Jason Miller), în clasicul film-reper al lui Friedkin. Şi Cam Gigandet (junele vampir blond din Twilight), în rolul boyfriendului.
Scenariul şi regia se trag de la David S. Goyer, care şi-a antrenat condeiul pe la heinlenianul The Puppet Masters, Blade, Batman Begins, The Dark Knight şi Jumper - iar în ultimii şapte ani a mai semnat şi regia la vreo trei filmuleţe şi-un episod de serial. În genere, lucrează corect, curăţel, până la bătălia finală, unde nu mai ştie ce să facă şi devine repetitiv, clişeatic, incoerent, dezlânat, pripit şi cu câteva fatidice momente de comic involuntar. Dar, cum The Unborn e făcut ca să gâdile organele spaimei ieftine, nu pe cele ale scumpelor savori estetice, nu-i bai.
9 martie, 2009, h. 18:15-18:43
Bucureşti, România