Vineri 14 mai ora 17,30 la Muzeul Ţăranului Român vă invităm la un concert de muzică ţigănească susţinut de:
Napoleon Constantin şi Nadia Piţigoi din Gratia-Teleorman, cu Cântece de ascultare şi dansuri de ursari, de căldărari, de spoitori şi de zlătari
Grupul Ardealul, alcătuit din Emil Mihaiu, Urszui Kalman şi Pusztai Aladar din Gherla şi Cluj, cu Cântece de meséli şi jocuri de cingherit din Transilvania
Taraful din Naipu - Giurgiu, alcătuit din Nicolae şi Marin Duţă, Calistrat şi Mihai Petre, Alexandru Bârlă şi Gheorghe Stan, cu Muzică românească de ţară de pe Vlaşca
Concertul-spectacol Muzică ţigănească marchează festiv încheierea proiectul Romii şi muzicile orale din România/Romani and Oral Musics in Romania. El încearcă spulbere două prejudecăţi curente:
Prima prejudecată - pe care o împărtăşesc românii de un patriotism cam înverşunat - este aceea că muzica ţigănească nu există.
Răspunsul nostru, simplificat şi exprimat în cuvintele cele mai accesibile: A pretinde că "muzica ţigănească nu există" echivalează cu a susţine că ţiganii nu sunt o minoritate în România. Or evidenţa nu poate fi negată. Ţiganii există, iar muzicile cântate de Napoleon din Gratia - Teleorman şi de grupul Ardealul din Gherla mărturisesc despre faptul că ei au cultură muzicală distinctă.
A doua prejudecată - pe care o formulează occidentalii comuni sau cei hiper-corecţi politic - este aceea că orice muzică patetică şi avântată interpretată de muzicanţi cu tenul măsliniu este ţigănească.
Răspunsul nostru: Cei care fac o astfel de identificare desfid, poate fără voie, opiniile romilor în această privinţă. Iată, în pofida faptului că sunt ţigani, muzicienii din Naipu vor cânta în această seară muzică românească; atât ei cât şi sătenii cărora le-o cântă în mod obişnuit o ştiu şi o spun cu toată limpezimea.
Concertul din 14 mai 2004 de la Muzeul Ţăranului ilustrează sonor ideile care se desprind din publicaţiile care se vor inaugura cu acelaşi prilej, şi anume:
Proiectul Romani and Oral musics in Romania/Ţiganii şi muzicile orale din România a fost finanţat de OSI Budapesta.
Proiectul s-a concretizat în volumul Taifasuri despre muzica ţigănească/Chats about Gypsy Music şi în discurile Muzică ţigănească din Transilvania/Gypsy Music from Transylvania şi Romi şi ţigani din satul Gratia,Teleorman/Roma and Gypsies from the village of Gratia, Teleorman; el s-a întrupat însă şi în numeroase informaţii scrise şi înregistrate, fotografii, filme şi imprimări muzicale care, într-un viitor apropiat, se vor transforma în noi discuri compacte din seria ETHNOPHONIE ce se vor numi - aşa cum sperăm:
Dragostea de pe Vlaşca
Cântări bătrâne din Muntenia
Lăutarii din Morunglav
Strălucirea târzie a lăutarilor din Naipu
Muzică lăutărească ţigănească
Volumul Taifasuri despre muzica ţigănească/Chats about Gypsy Music şi discurile Muzică ţigănească din Transilvania/Gypsy Music from Transylvania şi Romi şi ţigani din Gratia, Teleorman/Roma and Gypsies from Gratia, Teleorm
MUZICIENII INTERPREŢI
PARTEA I
Napoleon şi Nadia
Cei doi soţi trăiesc, alături de alte 15 familii de romi ursari, într-o căsuţă din marginea satului Gratia, judeţul Teleorman. Napoleon este vedeta cartierului: Io cânt... şi am aşa o dorinţă să cânt... când muncesc p-afară, pă cuvânt. În casă, fac mereu programu-ăsta, şi zi şi noapte. Napoleon îşi acompaniază vocea cu două tobe din ambalaje de lemn, pe care le percutează viguros cu linguri, cu pietre de uliţă şi cu călcâiul desculţ. Deîndată ce îl aud, Nadia, soacra, fetele, nora şi vecinele pornesc să danseze extatic, răsucind şoldurile şi fâlfâindu-şi fustele şi şalurile viu colorate.
De o vreme, Napoleon şi Nadia s-au pomenit pe drumul unei tardive dar spectaculoase afirmări. Au cântat şi jucat împreună la Lăptăria lui Enache, atrăgându-şi admiraţia câtorva intelectuali subţiri din Bucureşti; au devenit protagoniştii unui documentar premiat în străinătate; peste o lună vor susţine un spectacol la Paris; iar astăzi sunt aici, la inaugurarea unui disc la facerea căruia au contribuit: Romi şi ţigani din satul Gratia, Teleorman
Grupul Ardealul
Grupul tradiţional Ardealul este alcătuit din trei muzicieni de elită, legaţi printr-o prietenie sinceră şi trainică. Primul este român din satul Buza (trăitor în Gherla), iar ceilalţi doi sunt romi de limbă maghiară - sau, cum li se spune în Transilvania, "ţigani ungureşti" din Cluj.
Conducătorul grupului, Emil Mihaiu este fruntea ceteraşilor ardeleni; iar colegii săi Urszui Kalman şi Pusztai Aladar sunt socotiţi cei mai buni acompaniatori din întreaga Transilvanie. La nunţi, cei trei cântă aproape orice li se cere, pentru a-şi câştiga existenţa; dar pentru concertele şi discurile prin care speră să rămână peste vremi, ei cântă numai muzici tradiţionale - româneşti, maghiare şi ţigăneşti.
În România, muzicienii au concertat aproape numai la Muzeul Ţăranului. (E ştiut că organizatorii de spectacole din ţară n-au ochi şi urechi decât pentru ansamblurile folclorice de tip naţional-comunist!) Doar violonistul american de origine română Sherban Lupu a mai găsit de cuviinţă să-i aleagă ca colaboratori pentru discul său consacrat virtuozilor ţărani din România. Ardealul a cântat în schimb, în repetate rânduri şi cu mare succes de public, în Franţa, Elveţia, Olanda, Germania şi Italia. A repurtat un adevărat triumf în teatrul La Fenice din Veneţia: cum după prima parte a concertului publicul în delir refuza să părăsească sala, directorul teatrului, il dottore Cardone, s-a văzut nevoit să urce pe scenă pentru a asigura pe toată lumea că artiştii îşi vor relua programul după pauză. Câţi artişti români se pot lăuda cu o astfel de performanţă, într-un un teatru cu asemenea renume?
Emil, Kalman şi Ali se numără printre colaboratorii cei mai devotaţi şi mai dragi ai Muzeului Ţăranului. Ei sunt protagoniştii casetei Muzică din ţinutul Gherla şi al discurilor noastre Muzică românească şi maghiară din Transilvania centrală şi Muzică ţigănească din Transilvania pe care îl inaugurăm acum. Tot ei l-au acompaniat pe prietenul lor Vasile Soporan pentru muzica de pe caseta Cântările lui Soporan Vasile din satul Frata.
Emil Mihai a muncit fără preget pentru colectarea informaţiilor necesare elaborării ultimului său disc, Muzică ţigănească din Transilvania. Acelaşi Emil pregăteşte de zor un repertoriu nou, pe care speră să-l includă pe unul din discurile noastre viitoare. Nu-i va fi prea greu să ne convingă să o facem, pentru că nu ştim alt ceteraş pe lume care să-l întreacă.
PARTEA A II-A
Taraful din Naipu, Giurgiu
Taraful din Naipu este descoperirea de ultimă oră a energicului şi neastâmpăratului Florin Iordan. Naipu este un sat cu vechi tradiţii muzicale, în care cu 50 de ani în urmă trăiau, ca şi în Clejani, peste o sută de lăutari pricepuţi. Puţinii care mai există încă sunt vârstnici iar muzica lor nu mai are căutare: trăim în epoca derutată a manelelor, a muzicilor electronice şi a derizoriului apatrid; trăim totodată în epoca în care sătenii nu-şi mai pot permite să tocmească lăutari pentru petreceri. Minunaţii muzicanţi din Naipu îşi trec acum vremea cu gândul la timpurile când aveau un rost pe lume şi când câştigau destul încât să poată trăi cu demnitate. Ei mai cântă încă - pentru câtă vreme oare? - cântări de nuntă, cântări bătrâneşti şi melodii de joc de toată frumuseţea. Piesele cele mai senzaţionale din repertoriul lor sunt însă cântecele de dragoste - cu melodii meşteşugit improvizate şi cu versuri senzuale, imaginative şi de mare altitudine poetică.
Priviţi-i şi ascultaţi-i cu atenţie: sunt ultimii barzi ai unei lumi rurale de care ne despărţim pentru eternitate; sunt urmaşii acelor trubaduri care au înzestrat cultura română cu Mioriţa, Meşterul Manole, Corbea, Soarele şi Luna, Toma Dalimoş...