Am văzut recent (pe casete) cîteva scurt-metraje româneşti. În caz că nu ştiaţi - sau nu vă interesează -, vă spun: România (CNC-ul, FAV-ul) (încă) produce scurt-metraje. Unde se văd ele? În festivaluri şi, iată, pe casete; dar, pentru a le vedea în festivaluri, trebuie să mergi la DaKINO sau CineMAiubit, iar ca să le vezi pe casete trebuie să-i cunoşti pe autori şi/sau producători.
Cel mai bun (dintr-o selecţie de patru) mi s-a părut Apartamentul lui Constantin Popescu. Un individ se trezeşte dimineaţa (ceas deşteptător "ca la Bunica", într-o casă cu toaster electric), duce gunoiul (de la etajul 4 la parter: în unele blocuri nu există ghenă la fiecare palier!)), se bărbiereşte (un bărbierit cam lung totuşi, cîtă vreme ceea ce urmează nu are nimic din genialul A Clean Shave al lui Scorsese!), ia micul-dejun cu soţia, apoi valiza şi pleacă. Dar nu în delegaţie (cum crede nevasta), ci la amantă - adică dă colţul blocului, intră pe uşa din spate şi urcă la 8, unde locuieşte ea... Dimineaţa următoare se trezeşte, duce gunoiul (de la 8 la parter), urcă din nou în lift şi - puterea obişnuinţei! - urcă la 4, sună; nevastă-sa îi deschide, se uită la el perplexă şi privirea îi rămîne agăţată (detaliul care ucide) pe papucii bleu cu pampon de puf, care tremură uşor. Sfîrşit. Un scurt-metraj de 18 minute (putea fi mai scurt fără a pierde nimic, dimpotrivă) în care nu se rosteşte nici un cuvînt şi care nu, nu "stă în poantă": poanta este doar punctul dinspre care se ordonează (frumos) ceea ce-l precede...
Boborul lui Radu (Vasile) Igazsag este o animaţie debordînd de inventivitate, cu textul lui Caragiale ca pretext şi Victor Rebengiuc ca "special guest". Produs de Fundaţia Arte Vizuale (spre deosebire de celelalte trei, produse de CNC), seamănă cu un clip - "Nenea Iancu featuring Rebe" -, doar că se vrea mai mult decît atît: o şarjă politică. Singura problemă: cît de exportabil este? Nu prea, cred...
Trafic este încă un scurt-metraj semnat Cătălin Mitulescu. Poanta nu există, ceea ce-l face superior lui Bucureşti-Wien (unde "poanta" era slăbuţă rău), dar un pic sub 17 minute întîrziere (care avea, totuşi, o tensiune şi un climax ce aici lipsesc). Mitulescu reuşeşte să evite păşunisme gen "cal alb în ralanti" - pe care le înlocuieşte cu un inventar cvasi-complet de gadgetărie cool (celular cu foto & hands-free, etc.) - şi să filmeze fluid & convingător un moment de apatie & derută urbană.
Visul lui Liviu de Corneliu Porumboiu este singurul care putea fi lungmetraj. La 40 de minute însă, este prea scurt pentru asta - şi cam prea lung pentru un scurt-metraj. "Liviu" este bun (Dragoş Bucur), dar "visul" lui nu: există un anumit tezism în a porni de la imagini de arhivă cu Ceauşescu (momentul "decreţeilor") şi a ajunge la coşmarul cu "fratele-nenăscut" şi-apoi la prietena-care-nu-vrea-să-avorteze. Porumboiu prinde bine atmosfera de cartier, certurile în familie, corupţia & cupiditatea înconjurătoare; unde filmul scîrţîie, este în "deschiderea" onirică. Mai ales că speram că Filmul Românesc a-nchis acest capitol...