O comedie postmodernă - Alles zu seiner Zeit / Toate la timpul lor

Se întâmplă adesea ca un premiu important obţinut devreme să devină o povară, iar traiectoria ulterioară să fie marcată de laurii începutului. Nu a fost, din fericire, cazul lui Radu-Alexandru Nica. Regizorul a suflat Premiul UNITER pentru debut în 2005, imediat după absolvire, şi încă altele vreo câteva la fel de importante, la foarte scurt timp, dar a continuat să evolueze spectaculos. Stăpân pe puterile sale creatoare şi pe meserie, Nica a ajuns direct pe lista scurtă a teatrelor, care se străduiesc să i se înscrie în agendă. Întrucât, de regulă, munca lui duce trupele la succes.

Cea mai recentă producţie a sa în România (la data apariţiei acestui articol, el va fi avut premiera la Teatrul The Trap Door din Chicago) a fost la Teatrul German de Stat din Timişoara. Nica a adus în scena pe care artiştii germani o împart cu cei maghiari în edificiul unde mai funcţionează, autentic multicultural, Teatrul Naţional şi Opera Naţională Timişoara, un text contemporan al americanului David Ives, Alles zu seiner Zeit / Toate la timpul lor. Premieră pe ţară, Alles zu seiner Zeit se joacă la TGST în limba germană. Dar publicul e de toate naţionalităţile, căci se asigură traducere la cască. E o deschidere binevenită, care lărgeşte zona de adresabilitate şi care, văd, se practică în mai toate teatrele minorităţilor etnice din România. Trebuie să recunosc că, uneori, pe motiv de calitate a ofertei, îmi face mai mare plăcere să mă duc "la maghiari" ori "la germani".

David Ives e expert în noile formule de scriitură dramaturgică, a studiat la Yale School of Drama şi a rămas conectat la inovaţia din domeniu, stabilindu-se în dinamicul New York. În metropolă, viaţa teatrală e mereu în clocot, iar ca să rezişti eşti obligat de context să fii mereu "la zi". Alles zu seiner Zeit, o colecţie de 14 texte comice scurte, de câte un act, constituie cea mai populară lucrare a americanului. Radu Nica a ales trei dintre ele (Totu-i clar, Vorbe, vorbe, vorbe şi Variaţiuni despre moartea lui Troţki) pentru a construi spectacolul timişorean. Regizorului îi era dor de o comedie, după ce anterior lucrase mai des în registrul grav.

Să nu vă închipuiţi însă că vizionând Alles zu seiner Zeit, o să vă tăvăliţi pe jos de râs! Tripticul mizează pe un comic sofisticat, cu accente suprarealiste şi absurde, tonalitate impusă de text şi dezvoltată subtil de viziunea regizorală. Echipa a lucrat bine împreună, iar asta se vede în spectacol. Chiar dacă leagă trei partituri dramatice distincte, montarea e unitară, reprezentaţia etalând o alură modernă, tonică. O luciditate de tip postmodern, susţinută de ironie, de inserţii parodice, de paradoxuri şi citări livreşti dau consistenţă unei narativităţi de tip special. Totu-i clar, de pildă, scrisă de Ives într-o seară, dar revăzută ca un work in progress pe parcursul repetiţiilor americane de la data premierei absolute, are o structură secvenţială. Sunt 36 de variante despre cum să agăţi o tipă într-un bar, variante segmentate de sunetul unui clopoţel care rupe dezvoltarea logică de tip clasic, aristotelian, şi impune reluarea secvenţei precedente, dar conducând-o într-o direcţie cât mai puţin aşteptată. Fragmentarismul şi repetitivitatea nu sunt supărătoare. Ele devin motor al comicului, al unui comic absurdizat căruia actorii Ioana Iacob şi Alex Halka îi dau consistenţă printr-o interpretare plină de prospeţime şi inventivitate.

Cea de-a doua parte a tripticului lui Ives/Nica se intitulează Vorbe, vorbe, vorbe. Titlul e, evident, o citare a celebrei replici din Hamlet, piesă pe care trei maimuţe, botezate Swift, Milton şi Kafka, trebuie să o (re)scrie. Cele trei rude apropiate ale omului participă la un experiment, în captivitate, într-un proiect supravegheat de dr. Rosenbaum. Absurdul de limbaj, mai precis de sens al limbajului, care pare că scapă cuvintele de sub control, dominând personajele, comicul absurd de situaţie, intertextualismul sunt aici modalităţi structurale. Acelaşi spirit ludic, amplificat de temperamentul jucăuş al "personajelor", transformă secvenţa de mijloc a spectacolului într-un nostim exerciţiu de imaginaţie dramaturgică. Cu fineţe şi precizie, fără şarjări inutile, momentul e susţinut de actorii Iosif Csorba, Horia Săvescu şi Olga Török. Remarcam, cu altă ocazie, performanţele actorilor de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca. Trebuie să spun acum că şi tinerii interpreţi de la "Germanul" din Timişoara au reprezentat o surpriză plăcută. E limpede că au talent, că ştiu ce e meseria şi disciplina profesională.

Rareş Honţu, Daniela Török şi Radu Vulpe evoluează în Variaţiuni despre moartea lui Troţki. Mica lucrare dezvăluie opt versiuni posibile pentru sfârşitul liderului sovietic Lev Troţki. Condiţia e ca personajul istoric să fie localizat în Mexic şi să aibă un piolet înfipt în ţeastă! Raportul realitate istorică-ficţiune e aşezat sub lupa dramaturgului. Adevărurile axiomatice sunt relativizate, astfel încât ai senzaţia că totul, inclusiv cele mai certe afirmaţii, de genul acelora inserate în Enciclopedia Britannica, de exemplu, devin doar o iluzie. Entropia ideilor creşte sub acţiunea lui "ce-ar fi dacă?". Aerul de farsă persistă, jocul cu raporturile real-fictiv, cu imaginarul, cu situaţiile, cuvintele şi frazele devenind principala sursă a comicului.

Cum spuneam, Radu-Alexandru Nica a valorificat prin construcţia spectaculară ludicul absurdo-suprarealist al textelor alese. Spaţiul sonor şi vizual completează elementele dramaturgice, adăugându-le expresivitate şi livrând mesajul estetic în forme plăcut de privit şi de auzit. Proiecţiile video (Casa Gontz) se alătură componentei obişnuite, să-i zicem, a spectacolului teatral, devenind un comentariu vizual al desfăşurării scenice. Scenografia (Kiss Borbala) e minimalistă, dar ingenioasă, părăsind condiţia de cadru şi devenind semn teatral. Materialele sunt moderne, de efect, iar costumele, machiajul şi recuzita au un design care "vorbeşte" despre personaje şi farsele la care acestea participă.

Reprezentaţia e armonioasă stilistic, iar asta i se datorează, în principal, regizorului. Chiar compusă din trei piese diferite, Alles zu seiner Zeit e realizată într-o tonalitate pe care o păstrează pe toată durata şi în toată dinamica ei. Iar dacă ar fi să caracterizez în puţine cuvinte producţia teatrală, atunci cred că cel mai bine i s-ar potrivi: "o treabă făcută nemţeşte".