Dar Costeluş a crescut altfel decât ei. Temător să nu încalce regulile. Din societate sau din cartea sfântă. Ascultător. "Şi vorba preotului: dacă eşti serios în viaţă n-ai cum să nu reuşeşti".
De aia şi porneşte la drum, zorit de mama sa: "Costeluş, hai că pierzi cursa". Ea e cea care-l rupe de mediul acela al lor: "Lasă-l mamă în plata Domnului, ştii că-i tâmpit..." Şi când el iese pe poartă îi aduce aminte să-i scrie şi ei de pe-acolo. "O să-ţi scriu mamă, o să-ţi scriu pe dracu'. Păi după trei sute de rachiu cred şi eu că ai uitat că într-a doua m-ai scos de la şcoală... (...) Iaca, poate făceam şi eu o facultate, ceva..."
Ieşit în şosea, în lumina soarelui dulce, ghicindu-se nu departe un peisaj idilic, cum mormăie el aşa hop din nou maică-sa, grăbindu-se printre oile care invadaseră şoseaua, agitând sacoşa pe care, în graba plecării, Costeluş o uitase acasă. Ce gândeşte el la acest gest de mamă? "Dacă începuse cu sfaturile e clar, mai găbjise două sute de rachiu".
Şi ultimul mit se prăbuşeşte. Iar Costeluş urcă în autobuzul care-l duce din sat. Cu un pliant pe genunchi, descoperim visul care l-a scos din mediul acela: anunţul de angajări pe o platformă marină! "Parcă mă şi vedeam în Anglia, seara, pe ditamai petrolierul, pescuind un crap!" A fost şi la el mirajul prezent generaţii de-a rândul, speranţa de a găsi peste sate şi munţi, peste mări şi ţări, un alt mediu, şansa unei vieţi mai bune. "Eu niciodată nu m-am codit de la muncă. Şi doar n-o fi mai greu ca la câmp." Este mai degrabă dorinţa intimă de a evada din mediul în care a trăit. Nu pentru că ar fi rău în esenţa lui, ci doar pentru că este o incompatibilitate de mentalitate. "Până la urmă suflu şi-n ţevile astea numai să nu mă mai întorc acasă." Îi repugnă. "Parcă eram unchiul Gigi, numai ăla se ducea la pescuit fără undiţă. Baremi ăla era mangă tot timpul, numai când vedea apă i se făcea rău."
Doar că de lumea aceasta nu scapi cu una cu două... Chiar în autobuz apare un bărbat înarmat şi el cu o mică butelie de alcool. Volubil, deschis, voluntar. Intră în vorbă imediat, de parcă a şi ochit "prada", ghicind că de fapt Costeluş este "altfel". Un astfel de binevoitor întâlneşti la tot pasul. Care ţi se bagă în suflet, care-ţi oferă să tragi şi tu o duşcă alături de el. Şi căruia-i şi place să peroreze, să facă o demonstraţie de câte ştie. "Eşti student, vezi, asta-i experienţa, îl citesc imediat pe om."Şi ne dezvăluie chintesenţa filosofiei sale: "E bună şi şcoala pentru cine îi place, dar viaţa, cum zice Andreea Marin, e plină de surprize." Bonom, marcat de efectul drumului, măsurat în mililitrii consumaţi, îl îmbrăţişează când coboară în oraş. Şi, păstrând proporţiile, are o declaraţie gen "Ecce homo!".
"Îmi pare bine că am putut vorbi cu un băiat deştept ca tine. Nu râde că e lucru mare în ţara asta de proşti". Şi nu pleacă fără o nouă glumă din cele specifice acelora care au mai puţină carte dar, hâtri şi isteţi, caută adesea a-i pune în încurcătură pe cei mai şcoliţi.
Primul hop din drumul lui Costeluş este examenul medical. O banală analiză. Care, spre stupoarea lui, dezvăluie un grad ridicat de alcool în sânge! La el, cel care nu a băut în viaţa lui. La oraş descoperă că a intrat într-o lume care nu e mai tot timpul beată dar care cu seninătate rescrie adevărul utilitar de zi cu zi după interes. Iar cel inocent este învins cu litera regulamentului.
Costeluş, pe banca din autogară, uluit de data asta de zidul care i-a zădărnicit visul,are parte de vechea, de-acum, cunoştinţă. Bărbatul din autobuzul de dimineaţă, acum şi mai bine dispus. Cu gesturile mult mai largi, mai caricaturale, dar care a rămas la fel de bun observator uman. Îi ghiceşte şi statutul şi înfrângerea. Gestul său de consolare are de fapt mai degrabă semnificaţia de gest părintesc de îmbărbătare. Pentru că viaţa merge înainte. O fi ea lumea asta populată de cheflii, în care până şi copilul care tot văietându-se de durere de dinţi primeşte o duşcă de rachiu de la tată, dar este o lume naturală. Adevărată. Cu suflet până la urmă., când chefliul din autogară intervine să apere un biciclist imprudent pe cale să fie pedepsit de un şofer. Lumea ca un vin bun, necontrafăcut, aspru, zbanghiu, de o culoare sau alta, de o aromă sau alta, dar esenţialmente natural. Care te poartă, dacă vrei, pe aripile sale spre visul dorit. Ce face Costeluş? Păi înţelege că o duşcă de rachiu nu strică. Cadrul îl cuprinde cu un gest simetric cu al copilului "doftoricit" de tatăl său.
Un gest iniţiatic. Ce va face el mai departe?
Aflăm tot de la Cornel Porumboiu.
Cum, necum, destinul ni-l scoate din nou în cale. Acum e învăţător în sat. Care sat? Ce importanţă are? Al lui, al altuia, al tău iubite cititor... Din off se aude un cântec tot cum eram deja obişnuiţi: "Dimineaţa pe răcoare, dimineaţa pe răcoare..." Şi tot aşa, precum îngânarea chefliului care fie e un întârziat al nopţii, fie un vrednic gospodar sculat de cu zori şi în acelaşi timp trage şi prima duşcă.
Costeluş, în costumul său modest dar prezentabil, cu o carte în mână, aşa cum îl ştim. La fel de încrezător în instituţii şi reguli, mirat puţin că la primărie e totuşi închis... dimineaţa pe răcoare... Acum nu mai aşteaptă un autobuz, acum se propteşte-n el un automobil:
"Ce faci nea Gigi? Vrei să mă omori?"
"Ce vrei mă, prefomanţă de la căcatul ăsta?"
Nu, Gigi n-a băut de dimineaţă. Ţine la statutul său de şofer. Şi orice s-ar zice, până la urmă îşi face treaba cu maşina asta, chit că i se deschide portbagajul una-două. Acum numai bine ca să scoată un purceluş. Pentru cine? Pentru primar. Unde? Păi acasă, acolo îl pot găsi că altfel au de aşteptat până la... şi de data asta nu mai reproduc aici cuvântul folosit de Gigi. Costeluş, căruia îi e lehamite de câte cuvinte din astea aude, urcă în maşină şi nu pierde nici o clipă fără să mai citească din cartea lui. Cartea despre calculatoare. Gigi nu are nevoie de carte. El are opinia cristalizată deja:
"Dom' învăţător, ştii ce mă gândeam eu aseară? Ce ne trebuie nouă calculator la primărie? Noi n-avem o batoză, o maşină ca lumea..."
La care Costeluş intervine prompt ca fiind în drept să dea o replică. Îl pune la punct cu pronunţia:
"Nea Gigi, mai întâi că i se zice computer. Apoi trebuie. Nu zic eu că trebuie, zice Guvernul".
Costeluş, ascultător dispoziţiilor şi sistemului. Dar Gigi nu-i uşor de convins. Mai cu lehamite, acceptă ce spune învăţătorul dar , totuşi, la ce-i bun computerul ăla?
Şi învăţătorul începe să enumere o seamă de lucruri ce se pot face cu un calculator. Când ajunge la calculul impozitului, atât i-a fost lui Gigi care a prins curaj: "Da, asta ziceam şi eu, să ne ia nişte bani în plus".
Costeluş e indignat de percepţia greşită a lui Gigi şi plusează, aruncând în discuţie internetul. Taman pe când doi copii traversau strada cu nonşalanţă trăgând boii după ei, cât să forţeze frâna maşinii. Dar salutând voios pe învăţătorul care şi el răspunde cu o umbră de plăcere pe chip.
Şi se avântă cu explicaţii pentru Gigi, despre cum poate cunoaşte o seamă de oameni de pe glob, cum poate crea lumi virtuale. Ca Moş Ion Roată, Gigi vrea detalii concrete. De la "Cum adică lumi virtuale?" până la "Se vede şi moara mea cu ciocănele?" ca să termine mucalit gen "să moară şi capra vecinului" cu îndemnul ca barul cumnatului său să fie scos din calculator. Toate astea spre indignarea lui Costeluş care nu gustă glumele astea pe un subiect atât de serios.
O frână bruscă stopează şi discuţia. Au ajuns la casa primarului, construcţie nouă. Şi strigă de zor la poartă iar soţia acestuia joacă un rol perfect de secretară care inventează fel de fel de minciuni despre cum nu-i acasă primarul. Până ce acesta îşi face apariţia în pragul uşii... Imediat o trimite după hârtii pe când vizitatorii îl felicită pentru cei 49 de ani pe care-i împlineşte în acea zi. Costeluş ţine de cartea lui de calculatoare, pe care primarul voia s-o ia crezând că e un dar, precum purceluşul lui Gigi. Ţinut discret să nu vadă alegătorii care trec pe drum, care salută şi urează şi ei, cărora primarul le răspunde, fără a uita nici el să murmure ceva printre dinţi.
Ce lipsea până acum? Băutura.
"Haide dom' învăţător... nu se poate să nu bei un pahar de vin."
"Eu nu beau dom' primar."
"Hai domne', e sănătate curată".
Şi-acum la un pahar de vin şi-o murătură poate să-l roage pe învăţător să cumpere şi un WC roz pentru el, după vrerea nevestei, dacă tot se duce la oraş să aducă un calculator pentru primărie.
Scena justificării cererii de bani pentru benzină e în stilul clasic al lui Pristanda cu steagurile, aici fiind vorba de kilometri. Dar nici primarul nu e mai prejos decât Tipătescu.
Şi când oamenii se aştern la drum lung, se mai deschid unul către altul, dialogul se aşează mai spre suflet.
"Matale nu ai copii?"
"N-am. Adică am... doi... din flori. Pe-ăla al lui Bulbucea-l ştii?"
"Care-i a patra?"
"Da. E-al meu. Îţi dai seama? După nas, după ochi şi crăcănat ca mine."
Şi-apoi se interesează de Gicuţă. Care nu prea vine pe la şcoală. Desigur din cauza tatălui de-acasă care-l trimite cu animalele la câmp. Cum, cu năduf îşi aminteşte, păţea el însuşi, Gigi, de la tatăl său.
La oraş, Costeluş tot cu naivitate: "Am venit după calculator" şi cât pe-aici să fie luat la goană de paznici. Pe când Gigi trece direct să declare că sunt aşteptaţi de primar. Numai că află repede unde e primarul: la un simpozion dedicat împlinirii a 854 de ani de atestare documentară a oraşului. Prilej de petrecere cu lăutari. Cine să stea de un calculator? Secretara de la oraş are grija navetelor de bere, aşteaptă artificiile... Şi dacă tot îi cheamă peste trei ore, îi mai pune şi la cărat navete. Iar lăutarii care sosesc între timp intră dezinvolt în problemă adresându-se lui Costeluş: "Bă-i tu ştii unde e simpozionul?"
Gigi, "Pristanda", se descurcă mereu şi caută un avantaj din fiecare situaţie, drept care dacă tot a fost amânat cu calculatorul măcar să subtilizeze ceva de pe platoul cu bunătăţi. Cu porţie şi pentru învăţător. Care are şi grija WC-ului. Exact pe aceea n-o are Gigi care e hârsit prin astea şi trece dezinvolt la o masă la restaurant. Cu tot tacâmul, doar au banii de cumpărături la ei. Ca un părinte sau ca un frate mai mare, ţine să-l vadă pe Costeluş cu o femeie, că vremea oricum trece. Dar e uimit să vadă ruşinea care-l cuprinde pe învăţător. Speriat, acesta se retrage strategic la toaletă. Acum urmează scena care vine ca o lovitură de măciucă la propriu şi la figurat. Pentru că până şi Gigi e depăşit la oraş, toată experienţa lui de descurcăreţ se dovedeşte deloc suficientă în oraşul pervertit. Unde hoţii lucrează agresiv şi mai perfid. Un gust amar lăsat de ochiul învineţit al lui Costeluş, de banii furaţi. De s-ar fi oprit aici... După cunoscutele fiţe ale secretarei primăriei, Costeluş descoperă că are de primit doar monitorul. Unitatea de calcul nu-i. Funcţionara, cu gură mare, încearcă să-i păcălească, vorbe mari în avalanşă, ascunzând un tertip. Calculatorul atât de aşteptat de unii, acoperit de acte pe de alta parte, de fapt nu-i.
Cei doi, naivul şi, până la un punct descurcăreţul, se întorc spre casă. Este revenirea în spaţiul lor. Acolo unde ei cunosc regulile jocului, acolo unde, totuşi, relaţiile sunt mai deschise, faptele deja mai blânde şi cuvintele deja mai pline de har decât tot ceea ce a fost la oraş.
"Chiar nu merge fără unitatea aia?"
"Nu merge, nea Gigi, nu merge."
La oftatul acela al lui Costeluş, de ţi se rupe inima, Gigi se dovedeşte a fi omul care şi dacă a fost doborât la pământ, găseşte resurse spre a se ridica.
"Auzi, domn învăţător? Da-mi promiţi că dacă-ţi fac rost de o unitate din aia de căcat îl înveţi şi pe băiatu' ăla al meu să lucreze în computer?"
Costeluş prinde speranţă, pentru că deja a văzut cum ştie Gigi să se descurce. A văzut că este un luptător căruia îi surâde soarta. Care, printre altele fie spus, nu a plecat cu mâna goală din primăria de la oraş, a deşurubat un scaun de WC de acolo, numai bun în loc de cumpărătură pentru primarul din satul lor.
Gigi care, atent la toate, a prins şi ideea a ceea ce poate un calculator. Şi ar vrea ca băiatul său, aşa cum poate spune că-i al lui, să aibă şi el parte de şansa de a învăţa. "Şi o să poată să vadă filme? Să citească cărţi? Şi o să facă şmecherii din alea cu oraşul, cu satul?"
"Lumile virtuale."
"Sigur nea Gigi. Îl învăţ eu."
Şi amândoi, tăcuţi, oleacă încovoiaţi, se întorc acasă. Se opresc o clipă să vadă artificiile. În urma lor, "oraşul râde şi petrece". Înainte, întunericul blând al nopţii. Liniştea micului lor paradis. Mai mult sau mai puţin virtual.
Corneliu Porumboiu ştie să vadă în jur. Locuri şi oameni. Fiecare cadru e o poveste, fiecare dintre replici e de antologat. Constantin Diţă şi Ion Sapdaru sunt un cuplu care ar avea încă multe de spus în filmul românesc.
Pe aripile vinului
UNATC, 2002
Regia: Corneliu Porumboiu
Scenariul: Victor Vaşuta, Corneliu Porumboiu
Distribuţia: Constantin Diţă (Costeluş), Ion Sapdaru (Beţivul), Puşa Darie (Mama), Irina Chiosa (Asistenta)
****
UNATC, 2003
Scenariu şi Regie: Corneliu Porumboiu
Sunet: Alexandru Dragomir
Imagine: Bogdan Tălpeanu
Muzica: Zdob şi Zdub "Everybody in the casa mare"
Distribuţia: Constantin Diţă (Învăţătorul), Ion Sapdaru (Gigi), Ana Gârţoman Suhar (Secretara), Teo Corban (Primarul)