aprilie 2009
Povestea spusă de Cristian Nemescu, Dumnezeu să-l odihnească!, este nu atât de la scara C cât mai degrabă de la lift. Pentru că acesta este pe de-o parte segment important din decorul filmului Poveste la scara C iar pe de altă parte are putere de simbol. Este de-a dreptul un personaj mut dar esenţial care aranjează în aşa fel încât problemele să se rezolve cu bine. Este un happy-end. Dar până acolo mai avem... Ce fel de probleme? Dintre cele obişnuite în viaţa fiecăruia.

Soţia, încă tânără, încă dornică de dragoste, s-a trezit de la un timp, nici ea nu ştie cum, în faţa unui soţ apatic, neglijent cu el însuşi în primul rând.

Ce zglobie este ea dimineaţa, chiar dacă vine după o noapte la serviciu, cum încearcă să anime atmosfera pe lângă cei doi masculini din casa ei. Nici o clipă nu-i piere zâmbetul de pe chip, chiar dacă la gestul ei de apropiere tandră el nu găseşte altceva de răspuns decât să-şi sprijine capul în palmă, ridicând astfel un obstacol între ei. Tot cu zâmbetul întipărit pe chip ea se retrage, trăgând cu coada ochiului spre băiat. E poate scuza tacită că mai tânjeşte după mângâieri, e poate încercarea de a masca amărăciunea la un asemenea răspuns. El se ridică de la masă, ea încearcă să-l ia de mână, dar el alunecă la fel de nepăsător. A fost doar un simplu ritual al mesei. În tăcere, fiecare cu gândurile lui. Ea tot încearcă: "Nu mă-ntreabă nimeni cum e la serviciul meu cel nou?" Se agaţă de mormăitul lui aproximativ ca să răspundă la propria ei întrebare. "Fac muncă de secretariat, răspund la telefon, bat la maşină... mie mi place". Şi îi aruncă o privire fugară, dar el nu se uită o clipă în ochii ei. E absent.

Şi până la sfârşitul filmului nu aflăm deloc ce e în mintea lui. La serviciu, soţia mai discută cu colegele. Cum se întâmplă, mai lucrând, mai tricotând. Când ea oftează că şi-ar dori să aibă parte de mai multă pasiune acasă...
"Ai dracu' perverşi! De-ar fi şi Titi al meu pe jumătate ca ăştia..."
"Mie-mi spui dragă?"
"O fi având pe una la serviciu?"
"Da-n cafea ce ţi-a ieşit?"

Imediat vedem însă cum Titi e la fel de apatic şi la serviciu, pierdut în munca lui, rătăcit între colegele departe de orice fel de sex-appeal, cărora soţii le cer o ciorbă de lobodă, întrerupându-le de la unica lor pasiune,telenovelele. Nici despre ce-a ieşit în cafea nu putem afla pentru că imediat sună telefonul şi trebuie să răspundă. De aia e la serviciu. Ce serviciu? O linie erotică. Noapte de noapte răspunde la telefon ca o profesionistă a plăcerilor. Ce uşor îşi intră în rol: "Da iubire, spune tu ce poţi..." cu acea voce calină, cu un timbru cald, jos, lungind cuvintele ca un alint, ca o promisiune, un joc menit desigur să lungească o convorbire care aduce bani.

Ei bine, surpriza spre care ne conduce filmul este că unul dintre clienţii "serioşi" ai acestei linii este chiar băiatul cuplului cu pricina. Noaptea, cu veioza stinsă, la lumina felinarelor strecurată printre perdele, sună şovăielnic la un număr care începe cu 8989... Doar că el are doar întrebări. Naive. La şoaptele lascive din telefon, "Ce fantezie vrei să-ţi îndeplinesc?" el vine doar cu o întrebare: "Nu vă supăraţi, dacă puteţi să-mi spuneţi ce pot să fac c-o fată-n lift?"

Pentru că liftul este spaţiul unde întâlneşte fata care-l fascinează. Faţă de mişcările lui moi ea intră dezinvoltă, conştientă de puterea ei de radiaţie, de efectul pe care-l stârneşte în jur. Ba chiar plusează puţin în cheie ironică, citind interdicţia afişată cu privire la copiii sub 14 ani singuri în lift. Are acea inconştienţă a femeilor frumoase care par a nu ţine seama de ravagiile pe care le fac la simpla scuturare a părului. Cu atât mai mult în spaţiul îngust al liftului pe care îl umple cu parfum. Parfum al vârstei, al focului mocnit. Şi ca dovadă a nivelului de la care abordează scena din lift, răspunde la telefon şi poartă discuţia ignorând total orice altceva. "Alo? Ce faci fată? Auzi, pantalonii mei ăia negri ce fac? Şi? Când se usucă? Auzi? Da poţi să-mi aduci şi bluza aia roşie?"

Băiatul înghite în sec, priveşte fascinat la ea, atât de aproape, blocat în a face vreun gest,de parcă nici să răsufle nu mai este în stare. Fata coboară din lift vorbind mai departe la telefon, fără măcar să privească înapoi. Fără să vadă cum timidul a urcat un etaj mai mult doar ca să fie alături de ea.

Cu cine să se sfătuiască bietul băiat? Aşa că "zâna" cea bună îşi face datoria:
"Eu îţi sugerez să opreşti liftul între etaje şi... să-i rupi bluza. Nu-ţi fie frică să fii o mică bestie..."

Uşor de zis, greu de făcut. Poate nu degeaba e alintat el acasă "Găluşcă"... Doar ce opreşte liftul şi se trezeşte cu un caiet în cap, un gest energic, scurt şi eficient, ca o punere la punct a unui copil năstruşnic.

Atunci iarăşi apelează la zâna cea bună. Un telefon în noapte.
"Eu sunt, cu problema din lift..."
"Cum a fost?"
"Bine. Dar altceva ce pot să fac?"
"Nu te mai potoleşti? Nebunaticule!"

Acum sfatul e mai rafinat. S-o lase pe ea să aibă iniţiativa. "Nu ştiai că de fapt controlul e cel tare afrodisiac?"

Ei bine, zâna cea bună e chiar mama. Este surpriza pregătită nouă, spectatorilor. Surpriza pregătită ei de scenarist este că venind de la piaţă cu soţul ei, zăboveşte o clipă la cutia poştală şi descoperă nota de telefon, cu o sumă imensă ca urmare a telefoanelor la linia ei erotică.

E momentul cheie. Pentru că adesea în viaţă dăm sfaturi pe care noi înşine nu le urmăm. Or ea acum chiar dă curs la ceea îl îndemnase pe "Găluşcă". Liftul acesta care a aprins o pasiune va fi acum scena reaprinderii unui foc. Oprit între etaje. Cu afrodisiacul iniţiativei şi al controlului. Este reţeta ei de succes. Cu efect multiplicat. Băiatul stă nedumerit în faţa liftului blocat pe când fata vine ca de fiecare dată, fluidă, încearcă doar o dată, evaluează rapid şi se îndreaptă spre scări. A preluat iniţiativa:
"Eşti prost, nu vezi că nu merge?" De data asta coboară. Pe jos. Cu liftul doar se urcă. Dragostea înalţă.

De-a lungul atâtor etaje ajung să se cunoască, să descopere adevăratul chip al celuilalt.
"Câţi ani zici că ai?"
"16."
"Serios?"

Şi parcă zâmbetul ei devine dintr-o dată altul. Descătuşarea lui îl face dintr-o dată stăpân pe sine, zâmbetul său e mai cald, mai blând şi totodată mai puternic. Acum, aici, a făcut un pas spre maturizare. O maturizare însă fără grabă. Ea îl priveşte atent de sus până jos,ochii sunt jucăuşi:
"Vrei să-ţi arăt operaţia mea de apendicită?"

La prima lui întâlnire el vine cu câteva prăjituri într-un pachet, ea vine cu sandale toc, cu poşetă, trendy. În cartierul acela popular, doi tineri trăiesc clipa minunată a îndrăgostirii. Camera de filmat îi urmăreşte de sus, ca de la fereastra apartamentului. Se aude doar glasul fetei:
"Le-a făcut mama ta? Drăguţ!" El doar e pierdut în ochii ei, hipnotizat că visul i s-a împlinit, febril faţă de ceea ce urmează. Cum altfel, iniţiativa ei:
"Ne întoarcem tot cu liftul? Ne întoarcem acum?"

Bătrânul lift, uneori mai lent când îl chemi, cu câte un şoc sau scârţâind,cu uşile strâmbe, este cel care a purtat dragostea unor oameni. În sus. Spre cunoaştere. Reciprocă şi mai ales de sine. Cum ne-am găsi dacă nu ar exista câte un lift?

Un film despre comunicarea între oameni, despre cum ne schimbăm în timp şi cum ne zbatem să ne regăsim. Un film despre redescoperirea unor adevăruri simple. Un film perfect: scenariu, regie, joc actoricesc, mişcare a camerei, ambient sonor. Adică: Tudor Voican, Cristian Nemescu, Alex Mărginean, Cătălina Mustaţă, Maria Dinulescu, Lucian Ciurariu, cei din echipa tehnică.


Poveste de la scara C
UNATC, 2002
Regie: Cristian Nemescu
Scenariu: Tudor Voican şi Cristian Nemescu
Imagine: Liviu Marchidan
Sunet: Cătălin Cristuţiu
Montaj: Cătălin Cristuţiu
Distribuţia: Alex Mărginean (Băiatul), Cătălina Mustaţă (Soţia), Maria Dinulescu (Fata), Lucian Ciurariu (Soţul)



Regia: Cristian Nemescu Cu: Lucian Ciurariu, Maria Dinulescu, Alex Mărginean, Cătălina Mustaţă, Laura Voicu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus