Beary, un urs crescut într-un mediu uman, trăieşte o adolescenţă confuză, în ciuda faptului că familia sa adoptivă e foarte iubitoare. Sanctuarul său intim e o trupă acum destrămată pe nume Country Bears, al cărui megafan este. Nu este nici o surpriză că, atunci cînd Beary fuge pentru a-şi regăsi adevărata familie, sfîrşeşte în sala Country Bear, locul legendar al atâtor concerte memorabile, acum ruinată şi în pericol de a fi demolată de lacomul bancher Reed Thimple (Christopher Walken).
Cei cîţiva urşi care au mai rămas se pregătesc să se mute de acolo. Asta pînă în momentul în care Beary îşi face apariţia, convingîndu-i să se urce într-un autocar vechi şi să pornească prin ţară, adunîndu-i pe ceilalţi membri ai formaţiei pentru un nou concert ce ar putea salva clădirea istorică. Această căutare se dovedeşte dificilă pentru că urşii care se află în diverse grade de disperare şi care au pe urmele lor o pereche de poliţişti ciudaţi (Daryl Mitchell şi Diedrich Bader). În urma acestei excursii, grupul înţelege adevăratul sens al cuvântului familie.
Casa de producţie Disney se ambiţionează să facă filme bazate pe atracţiile faimosului parc de distracţii. Country Bears sînt nişte urşi animaţi mecanic care cîntă la banjo pe o scenă. Cum să faci un film din asta? Se pare că debutantul în regie Peter Hastings a ştiut cum. A reuşit să facă din The Country Bears o comedie muzicală învingătoare care e potrivită nu numai pentru copii, dar şi pentru părinţii mai cinici cărora, de obicei, nu le plac filmele cu animale împăiate.
Filmul lui Hastings e un road comedy care ocoleşte clişeele şi caută drumuri proaspete. Dialogul e mai nostim şi mai viu decît ne-am fi aşteptat şi există chiar şi cîteva replici memorabile.
Piesele pop/country ale lui John Hiatt îşi fac drum direct spre inima spectatorilor. Multe din glume au ca ţintă convenţiile industriei muzicale - vedem un titlu de ziar care ne spune că unul dintre urşi a fost "dependent de miere".
Apariţiile surpriză ale starurilor vin repede şi furios: de la Queen Latifah, la Elton John şi Jennifer Paige.
Christopher Walken, care îl interpretează pe bancherul odios, e amuzant pentru că nu trebuie să devieze de la rolul lui consacrat, cel de boss mafiot. Dar nu vorbim despre un film negru. Toate personajele sînt prea delicioase ca să fie afectate de răutate, aşa că Walken devine victima propriei lui importanţe şi pretextul pentru cîteva glume bine gîndite. Şi încă un lucru: în timpul concertului final, pregătiţi-vă să daţi din picior pe ritmul molipsitor.