Clive Owen e de luat acasă, într-adevăr, dar pe Julia Roberts mai că ai uita-o într-un sertar. Aşa nefericită şi tristă n-a arătat niciodată. Ce-o fi cu ea? Cel de-al doilea film al lui Tony Gilroy, după merituosul Michael Clayton, e un thriller care nu-şi asumă până la capăt momentele lirice dintre protagonişti. Probabil din cauza titlului. Dar da, este mult mai plăcut decât The International.
Înainte de a debuta ca regizor, cu Michael Clayton - un film extrem de elegant şi de articulat nu doar pentru un debutant, Tony Gilroy a fost scenarist. A lucrat, printre altele, pentru seria Bourne. De aici "verbul" lui, antrenamentul de a decupa eficient şi, nu în ultimul rând, familiarizarea cu spionajul industrial.
Ideea filmului i-a venit pe când se documenta pentru seria Bourne, dar Duplicity nu seamănă decât prea puţin cu seria citată. Aduce prin umorul şi romance-ul său mai mult cu Get Smart şi cu comediile de acţiune ale anilor '60 decât cu identităţile, supremaţiile şi ultimatumurile în care s-a exersat regizorul-scenarist. "Duplicitatea lui Ray" s-ar fi putut numi acest thriller comic (sic) ai cărui protagonişti se joacă de-a şoarecele şi pisica pe fundalul unui adevărat război purtat în zilele noastre de două corporaţii americane.
Povestea nu e complicată. Doi spioni, unul lucrând pentru MI6 (Ray Koval - Clive Owen), altul pentru CIA (Claire Stenwick - Julia Roberts), se cunosc, se plac şi se hotărăsc să-şi dea demisia ca să lucreze pe cont propriu, pentru a petrece mai mult timp împreună şi, de ce nu, pentru a face mai mulţi bani împreună. Ca să nu vină cu o poveste lineară care poate n-ar fi avut prea mare impact, Tony Gilroy a amestecat mai multe planuri temporale, oferind pe măsură ce filmul înaintează perspective noi asupra cronologiei evenimentelor, urmând ca numai finalul să ofere cheia definitivă. Filmul are, de aceea, nu puţine momente care se înţeleg mai greu. Spectatorul se poate rătăci printre atâtea flashback-uri pe care nu mai reuşeşte să le gestioneze cum trebuie.
Dar filmul are şi un aer de vacanţă, dat nu doar de întâlnirea insolită a celor doi spioni la Roma, dar şi de preferinţa pentru split screen ca modalitate de a încheia sau începe o secvenţă, şi de convingerea că totul se va termina cu bine pentru că duelul dintre protagonişti imprimă o tentă de ludic întregului peisaj.
Clive Owen este de fapt cel care ţine filmul legat, jocul lui în acelaşi timp frivol şi asumat, ca şi genul de personaj care îi vine ca uns, fiind ilustrarea perfectă a titlului şi a temei filmului. În schimb, Julia Roberts nu mai e la fel de convingătoare şi nici la fel de luminoasă cum era într-un rol oarecum asemănător, în Ocean's 12. Alchimia dintre cei doi funcţionează mai mult la nivel teoretic, în abstract, pentru că e departe de ce ar fi putut fi dacă Julia Roberts ar fi avut mai multă poftă de joc, iar regizorul mai multă experienţă cu acest gen de relaţii în care între ce se dă şi ce se pretinde există nişte nuanţe foarte delicate.
Probabil că Tony Gilroy ar fi putut pleca de la un scenariu mult mai curat decât cel de faţă, şi unul care să-şi asume din start (ca şi regia) ideea duplicităţii. Lucrurile pot sta şi aşa, şi aşa - şi să fie perfect verosimile.
Duplicity te trimite, e adevărat, de multe ori cu gândul la Steven Soderbergh şi la ce a reuşit să facă plecând de la un hit al anilor '60, Ocean's 11 (1960), regizat de Lewis Milestone şi interpretat de Frank Sinatra, Dean Martin, Sammy Davis Jr. şi Angie Dickinson. Dar Tony Gilroy nu are rafinamentul lui Soderbergh, deşi rafinamentul nu-i lipsea în Michael Clayton. E păcat că nu a avut mai multă răbdare cu o poveste care avea toate motivele să poată jongla inteligent şi ludic cu ideea duplicităţii, a lucrurilor care pot fi crezute sau nu. Aşa, nici momentele romantice dintre eroi nu sunt asumate cum trebuie, fie pentru că regizorului îi lipseşte organul liric, fie pentru că filmul nu vrea să-şi asume mai profund ideea duplicităţii.
Cu toate acestea, nu lipsesc momente haioase. Filmul nu te adoarme, e bine jucat (Paul Giamatti are vreo două mini-recitaluri foarte bune), dar e păcat că pe undeva e sub nivelul la care ar fi putut fi.
Duplicity
Regia şi scenariul Tony Gilroy,
cu: Julia Roberts, Clive Owen, Tom Wilkinson, Paul Giamatti.