Hotnews.ro / mai 2009
"Am fost un fan al serialului original, dar niciodată un trekker", spune J.J. Abrams, care după serialele Alias şi Lost , şi un prim lungmetraj (Mission: Impossible 3) se încumetă la a revitaliza seria Star Trek (tot el spunând că mereu a avut senzaţia că ceva lipsea serialului.). Ei bine, îi iese. Iar eu spun aşa: Nu am fost niciodată un fan al serialului, dar filmul lui J.J. Abrams mă face să înţeleg şi de ce.

Începe mai mult decât previzibil, cu o confruntare intergalactică, realizată după reţetă. Agresor malefic, vopsit pe faţă şi care aduce cu un skinhead, pericol iminent (unde am mai văzut asta de la The Fifth Element încoace?), comandantul care se sacrifică pentru ca membrii echipajului, printre care soţia şi proaspăt născutul lor fiu, să aibă timp să se îndepărteze.

Un început deloc promiţător pentru că peste reţeta prăfuită se suprapune o manoperă care pare ieftină. Aoleu, ce film o fi ăsta?! Dar coperta se închide curând. Salt peste timp. Iowa, unde fiul comandantului, Jimmy Kirk, goneşte cu o maşină super-vintage pe un drum prăfuit. Când băiatul e urmărit de un poliţist pe o motocicletă zburătoare, care umflă praful galben în timp ce Jimmy dă bice cailor putere (iar noi simţim adrenalina o dată cu el), ei bine, uf, începe în sfârşit filmul.

În acea scurtă secvenţă reuşeşti cumva să intuieşti ce vrea să facă J.J. Abrams, pe baza textului scris de cei care au făcut şi scenariul la Mission: Imposibile 3, Alex Kurtzman şi Roberto Orci. Un SF inteligent pentru că e construit peste realitatea în care trăim şi care nu e o chestie pretenţioasă şi nefamiliară.

Dar ce s-o mai lălăi? Îmi place noul Star Trek mai ales pentru că te trimite de foarte multe ori la Războiul stelelor. Cel vechi. J.J. Abrams avea 11 ani când a ieşit Star Wars: A New Hope (1977), având deci vârsta ideală pentru a fi îmbibat pentru totdeauna - să nu se supere fanii Star Trek -, cu cea mai fascinantă serie SF din istoria cinematografului.

De aceea J.J. Abrams n-a fost niciodată un trekker. Pentru că Star Trek, în ciuda vârstei sale aproape venerabile, nu avea acel lucru care făcea sarea şi piperul seriei lui George Lucas: umorul.

De la flirtul în interiorul triunghiului alcătuit din Spock, Uhura şi Kirk până la eşuarea în plin îngheţ şi decorarea de la final, ca să nu dăm decât câteva exemple, noul Star Trek e un omagiu adus lui însuşi de cineva care pare mai mult un fan Războiul stelelor.

Dar nu poţi nega maniera inteligentă prin care povestea cu eroii la tinereţe face nod cu trecutul (care e, dramaturgic vorbind, viitorul). Kirk şi Spock au fost, se ştie, lansaţi de William Shatner şi Leonard Nimoy.

Ei bine, Leonard Nimoy apare la un moment dat în chip de Spock venit din viitor. Asemănarea lui cu tânărul Zachary Quinto nu se opreşte la forma urechilor şi la tăietura bretonului. Felul prin care Star Trek îşi muşcă coada este unul dintre cele mai interesante trucuri dramaturgice ale unei serii care se reinventează din mers.

Filmul e foarte plăcut, începând cu prospeţimea interpreţilor, scenariul nu foarte complicat, dar mizând pe calităţi umane apreciate de publicul tânăr (curajul, camaraderia), dorinţa de a izola câteva personaje simpatice şi terminând cu efectele speciale credibile (realizate de Industrial Light and Magic).

E limpede că va urma o continuare.


Star Trek: The Future Begins / Star Trek XI
regia J.J. Abrams,
cu: John Cho, Ben Cross, Simon Pegg, Chris Pine, Zachary Quinto, Eric Bana, Zoe Saldana, Bruce Greenwood, Leonard Nimoy, Winona Ryder.

Regia: J.J. Abrams Cu: John Cho, Ben Cross, Bruce Greenwood, Simon Pegg, Chris Pine, Zachary Quinto, Winona Ryder, Zoe Saldana

1 comentariu

  • umor
    [membru], 08.05.2009, 14:45

    Si-au dat seama si creatorii serialului ca ceva lipsea, iar Star Trek: The Next Generation are umor din plin (multumita lui Data, cel mai haios android-pe-celuloid).

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus