Un remake al unui film clasic regizat de Frank Capra în 1936.
Lunganul Deeds (Adam Sandler) e cît se poate de mulţumit să-şi conducă propria afacere, o pizzărie, în liniştitul său orăşel natal. Singura sa dorinţă este ca, într-o zi, să-şi vadă versurile siropoase publicate pe o felicitare. Evident că e luat complet pe neaşteptate atunci cînd află că a moştenit un imperiu de 40 de miliarde de la o rudă îndepărtată, proprietarul unui imperiu media. El e atras în New York de către veroşii parteneri de afaceri ai decedatului şi devine prada facilă a acţionarilor lacomi. Mai mult, se transformă peste noapte în subiect de prima pagină pentru jurnaliştii ziarelor de scandal. Atrasă de “subiectul zilei”, reporterul Babe Bennett (Winona Ryder) se dă drept asistentă medicală din Iowa pentru a cîştiga inima lui Deeds şi a-l demasca cititorilor drept idiot. În ciuda ambiţiei şi a lipsei de principii, Babe se îndrăgosteşte de naivitatea şarmantă a noului îmbogăţit.
Iată o formulă clasică readusă la viaţă cu un simţ al umorului colorat şi juvenil, cu o regie solidă, imagine frumoasă, instinct pentru muzică şi interpretări inspirate. Prima rolă din film, amuzantă, aiuritoare şi tandră curge perfect, în timp ce naraţiunea îl catapultează pe Adam Sandler din orăşelul său natal (care seamănă cu Fargo al fraţilor Coen) şi îi umple buzunarele goale cu miliarde de dolari. El e un proverbial peşte pe uscat. Personajul marcă a lui Sandler – bărbatul copil – îi ia locul celui interpretat de Gary Cooper în pelicula clasică realizată de Frank Capra în 1936, Mr. Deeds goes to Town.
Sandler şi colaboratorul său Tim Herlihy au modelat cu ştiinţă această comedie romantică, transformând-o într-un vehicol perfect pentru starul său dar şi într-o scrisoare de dragoste adresată oraşului New York. Mr. Deeds e un film Adam Sandler care poate fi recomandat şi celor care nu sunt fanii actorilor. Aceştia nu vor fi ofensaţi sau plictisiţi.
Filmul e destul de fidel originalului, în ciuda celor câtorva libertăţi pe care şi le ia. De exemplu, în loc de cele 20 de milioane lăsate de un unchi, Sandler moşteneşte 40 de miliarde (daţi vina pe inflaţie). Dar diferenţa importantă e cea de atitudine şi ton. Atunci când Capra şi-a făcut filmul, americanii de-abia supravieţuiseră marelui crack financiar şi regizorul, cu flerul său populist, l-a pus pe Deeds să-şi cheltuiască banii ca să cumpere mici ferme pentru ghinioniştii rămaşi fără slujbe din cauza catastrofei economice.
Propulsaţi de sentimentul democratic, cei care aveau câte ceva le purtau de grijă celor fără nimic. Personajul negativ era directorul unei firme de avocatură care încearcă să stoarcă bani de la moştenitor pentru a-şi acoperi nişte lipsuri în contabilitate. În 2002, Deeds se luptă pentru a-l împiedica pe maleficul avocat Cedar (Peter Gallagher) să ajungă la putere şi concedieze 50 000 de oameni, în timp ce el face o avere din acţiuni. Timpurile, se pare, erau mai simple în 1936.
Sandler ar putea părea, la prima vedere, o alegere ciudată pentru Deeds: pare mai mult un aiurit decât un om obişnuit şi totuşi, e în stare să capteze simplitatea după care personajul îşi ghidează viaţa. El are avantajul, ca şi Cooper, să fie mai inteligent decât pare la prima vedere. Într-o scenă “ruptă” din original, Deeds şi Pam cinează într-un restaurant şi sunt invitaţi să se alăture unei petreceri date de elita culturală. În ambele filme, snobii oraşului încep să-l ia la mişto pe Deeds. Şi în ambele versiuni, Deeds le ghiceşte jocul şi îl întoarce împotriva lor.
Mr. Deeds al lui Sandler e acelaşi băiat de zahăr din The Wedding Singer, o ipostază în care actorul se simte cel confortabil şi e deci, cel mai bun. Ryder câştigă în dulceaţă ceea ce pierde în cinism. John Turturro “fură fiecare scenă” în care apare, în rolul servitorul credincios al lui Deeds, a cărui loialitate îi va aduce dividende consistente.
Mr. Deeds te poate surprinde. Înseamnă mai mult decât râsete – deşi Sandler şi scenaristul Tim Herlihy nu pot rezista impulsului de a adăuga câteva gag-uri mai grosolane. Înseamnă farmec pur.