Sibiu Jazz Festival - Seara întâi

Uvertura celor cinci zile de sărbătoare muzicală ne-a dat ocazia de a lua pulsul tinerei generaţii dedicată jazzului, o artă a cărei splendoare nu poate fi atinsă fără sacrificii. Organizată de către Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor, Autoritatea Naţională pentru Tineret, sponsorizată de Banca Română pentru Dezvoltare, S.C. Romrast S.R.L., S.C. Electromontaj Carpaţi S.A. şi prezentată de Iulia Vornicu, Gala Studenţească de Jazz este o excelentă tribună de afirmare a noilor talente. Retineţi cîteva nume: grupul vocal Harmony din Sibiu, coordonat de prof. Constantin Iridon; pianistul bucureştean Valentin Humiţă; duo-ul Beatrix Imre/voce-Horia Făgărăşanu/pian, de la Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara; formaţiile After Hours şi Excentric Blues Band, reprezentând centrul universitar şi Clubul de jazz Richard Oschanitzky din Iaşi; duetul ghitaristic Adrian Teodorov/Mihai Paveliu din Galaţi. O pondere aparte a avut-o Clujul, care dacă nu mai reuşeşte să declanşeze decît anemice mişcări festivaliere, în schimb continuă să cultive noi generaţii de interpreţi. Meritul îi revine etern tînărului Ştefan Vannai, iniţiator al big-band-ului Gaio, unde timp de un sfert de secol s-au lansat nenumărate cariere pe orbita jazzului. După ce nucleul de anul trecut al orchestrei şi-a găsit debuşeuri mai lucrative în Norvegia, Germania, Spania ş.a.m.d., Vannai şi-a reluat acţiunea sisifică de îndrumător şi părinte muzical. El ne-a propus, de data asta, pe lîngă cîţiva înzestraţi instrumentişti şi patru noi voci: Nora Denes, Cristina Bitiusca, Alexandra Damian şi Mihai Mos. În fine, apogeul Galei Studenţeşti l-a reprezentat cvartetul Headliner, încă un produs de calitate al şcolii de percuţie clujene patronate de Grigore Pop. Tandemul Mihaela Vana / Zsolt Molnar, cu electrizante partituri pentru vibrafon şi marimbafon, beneficiază de dinamicul suport ritmic furnizat de basistul Dan Lucian Opriş şi bateristul Csaba Janosi. Un sunet ferm conturat, deja de nivel profesionist, care a entuziasmat sala arhiplină a Casei Sindicatelor din Sibiu.

Galele propriu-zise au fost inaugurate de H.J.K. Schmidt, directorul artistic (eufemism pentru 'sufletul') festivalului. Prin chiar opţiunea sa pentru recitalul de deschidere, Schmidt îşi dovedeşte consecvenţa în a 'recupera' la Sibiu personalităţi marcante ale jazzului, care încă nu fuseseră admirate în direct de către publicul românesc (aşa cum s-a întâmplat în urmă cu două ediţii, cînd l-am putut vedea pe patriarhul Toots Thielemans). În cazul de faţă, invitatul de onoare a fost Aladar Pege - o legendă a jazzului din Ungaria şi, în egală măsură, un virtuoz al contrabasului. Magnificul instrument se transformă, prin harul muzicianului, dintr-un simplu acompaniator, în veritabil protagonist. Într-o carieră semi-centenară, Pege şi-a forjat un timbru plenar, ce valorifică esenţa 'lemnoasă', atît de preţioasă (şi adeseori ocultată, prin abuzurile electronice de ultima vogă) a contrabasului. De altfel, măsură personalităţii muzicianului a fost dată prin varianta solo conferită unei teme de J.S. Bach. Acolo, tentaţia lui Aladar Pege de a îmbrăţişa cu egală fervoare domeniul clasic şi cel jazzistic s-a manifestat din plin, întărindu-mi convingerea că acesta din urmă poate circumscrie muzica de maximă creativitate a ultimului secol. Aladar Pege Quartet a cuprins şi trei reprezentanţi ai tinerei generaţii a jazzului maghiar (după ce am participat activ la diverse congrese dedicate identităţilor multiple ale jazzului actual, pot să-l asigur pe J.H.K. Schmidt că 'şcolile naţionale' sunt pe deplin acceptate de către experţi, pe plan mondial): Zsolt Koloncsak/pian, Zoltan Zana/sax tenor şi Tamas Kotheinz/batrie. Ei s-au înscris pe linia generală deja binecunoscută a vieţii muzicale din ţara vecină: seriozitate, cultură, o bună cunoaştere a fundamentelor artei sunetelor. Pe de altă parte însă - probabil şi inhibaţi de prezenţa copleşitoare a 'guru'-ului, cei trei talentaţi juni au lăsat impresia unei excesive discreţii, părând a-şi autocenzura impulsurile creative ce dau sarea şi piperul jazzului.

Încă o dată am constatat că aplauzele generosului public sibian sunt un barometru fidel al climatului artistic de pe scenă. Nu pot trece cu vederea, de asemenea, disponibilitatea Centrului Cultural al Republicii Ungaria în România de a promova acest sublim gen muzical.