Da. Este interesant să vezi pe scena Operei din Bucureşti montarea unuia dintre cele mai cunoscute titluri de operetă în interpretarea unor solişti ce se confruntă mai rar cu cerinţele performanţelor pur actoriceşti, dar reuşesc să ne ofere o producţie ce se poate situa sub semnul lui "merită să vezi".
Fie că eşti amator de operetă şi vei face imediat comparaţia cu versiunea consacrată de la Teatrul de Operetă "Ion Dacian", fie că mergi să vezi Văduva veselă doar pentru că este montată la Operă ("principiile" sau mai direct spus snobismul împiedicându-te să consumi genul mixt al operetei la el acasă), vei avea satisfacţii participând la noua producţie a Operei din Bucureşti, care alăturându-se Liliacului de Strauss devine a doua operetă din repertoriul teatrului. Apropiindu-se de aniversarea a 100 de ani de la premiera absolută de la Viena, Văduva veselă de Franz Lehar a demonstrat din nou că beneficiază de o autentică prospeţime a libretului, traducerea română fiind dintre cele reuşite şi conservând o bună parte din umorul originalului. Dacă acceptăm convenţiile genului, putem spune că şansele de a ne amuza la un astfel de spectacol sunt la fel de mari ca acum un secol. Prospeţimea decorurilor şi mai ales diversitatea şi exuberanţa coloristică a costumelor semnate de Viorica Petrovici contribuie la senzaţia pozitivă pe care o creează întregul spectacol. De asemenea, majoritatea vocilor, având acea consistenţă specifică operei, conferă nobleţe ariilor (subliniem aici în mod deosebit calităţile muzicale ale Roxanei Briban în rolul titular Hanna Glawari).
Ansamblurile sunt, în plus, extrem de reuşite. Dacă ne impresiona, însă, ansamblu masculin din actul al II-lea, nu la fel se poate spune despre componenta pur teatrală a acestuia, soluţiile regizorale propuse de un regizor de teatru, de altfel – Mircea Cornişteanu – fiind relativ simpliste, iar cântatul exclusiv cu faţa la dirijor (Cornel Trăilescu, în cazul nostru) rămânând, se pare, pentru scenele româneşti, un aspect insurmontabil (ceea ce nu a împiedicat apariţia mai multor decalaje solişti-orchestră în primul act, greu de spus din vina cui). Aşa cum suntem obişnuiţi la Operă, corul pregătit de maestrul Stelian Olariu, este întoteauna un personaj "pozitiv", umplând scena în modul cel mai convingător şi contibuind esenţial la credibilitatea poveştii, prin performanţa vocală, dar şi prin cea actoricească. O colorată componentă coregrafică girată de Mihai Babuşka prin intermediul corpului de balet al Operei a completat peisajul personajelor colective, esenţiale pentru această lucrare.
Referindu-ne la distribuţia premierei, alături de excelenta soprană Roxana Briban (mai puţin relaxată în pasajele vorbite, în care lipsa de experienţă privind opereta, probabil, şi-a făcut simţită prezenţa), avem o menţiune pozitivă pentru baritonul Mihnea Lamatic, extrem de convingător în rolul comic al ambasadorului Zeta (contrapunctat de accentele alintate ale Simonidei Luţescu – extrem de potrivită temperamental pentru rolul pe care îl avea de jucat). Deşi am justificat distribuirea lui Florin Diaconescu în principalul rol masculin prin sprinteneala şi indiscutabilul lui har actoricesc, trebuie să recunoaştem că prezenţa unui cântăreţ trecut de 60 de ani în rolul de june prim în contextul unei distribuţii compuse exclusiv din tineret a avut gradul ei de ciudăţenie. Performanţe actoriceşti notabile în roluri episodice, din păcate, au avut Adriana Alexandru şi Paul Basacopol, unul dintre pionii acţiunii fiind chiar un actor autentic, Dumitru Rucăreanu.
Premiera care a deschis luna mai la Operă a adus un succes de public de zile mari. De altfel, am avut ocazia în acea seară să ne aflăm în mijlocul unui public cald, plin de bunăvoinţă, care aplauda uneori în ritmul muzicii sau primea cu aplauze apariţia unora dintre cântăreţi pe scenă, aşa cum se întâmplă mai rar în teatrul de pe malul Dâmboviţei, datorită specificului operei. Prospeţimea publicului a fost molipsitoare, toţi cei aflaţi pe scenă jucând cu entuziasm, fiecare după puteri. Următoarele reprezentaţii sunt programate la ora 18.30 în serile de 14, 22 şi 30 mai. Chiar dacă este o montare ce suscită atât comentarii pozitive, cât şi semne de întrebare (ca de altfel majoritatea concertelor şi spectacolelor din viaţa noastră muzicală de stagiune), merită să mergeţi la Văduva veselă la Operă. Binedispune.