Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Taking Lives / Identităţi furate

Taking Lives / Identităţi furate


România Liberă, mai 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu un titlu nu din cale-afară de inventiv, mai ales că te trimite cu gândul la filmul lui Szábo István Taking Sides, Taking Lives, realizat de regizorul DJ Caruso (regizor, deşi numele lui sună “muzical”), e un thriller în adevăratul sens al termenului. Adică poate fi văzut într-o sâmbătă când avem nevoie să ne ocupăm timpul cu ceva, să ne dăm senzaţia că gândim şi că nu mâncăm degeaba. Dacă ştim asta de la bun început, e bine. Faţă de alte surate ale lui, filmul aduce laolaltă vedete americane şi vedete franceze, punându-le să joace în Canada franceză.

Jean-Hugues Anglade, pe care încă îl ţinem minte din Regina Margot, este acum poliţist. Pe Tcheky Karyo şi Olivier Martinez îi recomanda fizicul (cel din urmă intră într-o tipologie consacrată - el e poliţistul frumuşel, tânăr şi cu gura mare). Partea americană e constituită din respectata Gena Rowlands (prezenţa văduvei lui John Cassavetes dă credibilitate), “răul” Kiefer Sutherland (care s-a abonat la roluri de psihopaţi, de aceea apariţia lui te trimite pe o pistă falsă), Ethan Hawke şi Angelina Jolie. DJ Caruso are inteligenţa să ne clatine obişnuinţele.

Pentru că ni se părea, de pildă, normal ca fiul lui Donald Sutherland să joace numai roluri de răi, ne vom trezi prinşi în cursă: Kiefer Sutherland nu e cel rău. De fapt, pentru a menţine suspansul, regizorul şi scenaristul Jon Bokenkamp se străduiesc să ne înşele încontinuu. Dacă de la început îl credem pe frumosul Ethan Hawke în stare de rele (deşi ADN-ul lui este curat), în curând atenţia ne e distrasă de apariţia lui Sutherland (folosit cumva pe post de iepure, ca la atletism). Datorită lui ar trebui să-l scăpăm din vedere pe frumosul proprietar al unei galerii de artă, care îi mai şi face curte poliţistei imbatabile.
Miza filmului stă în faptul că ucigaşul în serie preia identităţile victimelor pe care le alege dintre persoanele izolate şi subsumate unei similarităţi fizice. Scenariul se descurcă la modul pur dramaturgic cu acest lucru, fără a fi interesat să adâncească problematica identităţii, aşa cum o făcea Talentatul domn Ripley de Anthony Minghella, ecranizare a romanului Patriciei Highsmith.

Scenariul e mai degrabă interesat să dezvolte idila dintre agenta FBI şi criminal. Dintr-o dată, aceasta lasă garda jos şi-l priveşte dulce printre gene. De fapt, e chiar momentul în care îţi dai seama cine e criminalul.
Să nu fim cârcotaşi. Chiar dacă mirosim ce şi cum, stăm curioşi până la sfârşit.



 Toate articolele despre Taking Lives / Identităţi furate


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer