"Să ne imaginăm o încăpere, o locuinţă - nu mare, ba chiar destul de strîmtă, iar în ea - mai multe persoane. Să privim ce se întîmplă după ce va trece ceva timp..." - acesta e motto-ul spectacolului 48/4, prezentat în luna mai 2009 la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, partener al Institutului Polonez. 48/4 a avut premiera în 2007, este un experiment coregrafic imaginat de Ryszard Kalinowski şi susţinut de Teatrul de Dans din Lublin, Polonia. Interpreţii spectacolului sînt Beata Palka, Anna Zak, Ryszard Kalinowski şi Wojciech Kapron, muzica este semnată de Piotr Kurek, iar regia de lumini (cu un rol fundamental în spectacol) de Aleksander Janas.
48/4 este un eseu în mişcare despre condiţia omului contemporan, despre relaţiile interumane gîndite prin prisma spaţiului înţeles în egală măsură ca entitate exterioară şi ca emanaţie a unor structuri lăuntrice. Ce ni se arată? Un spaţiu simplu, "populat" de patru personaje şi o canapea. Întîlniri, respingeri, alternative de viaţă adunate în gesturi simple, integrate în fraze de mişcare cu un sens clar şi percutant: noi, cei de fiecare zi, înghesuiţi pe canapeaua existenţei noastre. Agorafobi - cînd ne scapă sensul spaţiului deschis; claustrofobi - cînd propriul spaţiu devine ringul de dans al unor prezenţe angoasante. Iubire prezentă în gesturi simple care anunţă totuşi resentimentul. Ură mocnită cînd intervine un pericol paradoxal: singurătatea nedorită care nu exclude nevoia de a fi singur. Pătrate de lumină despre care nu ştim exact dacă sînt existenţe interioare sau emanaţii lăuntrice ale personajelor. Dorinţa de a dansa într-un perimetru minuscul ca şi cum el ar fi lumea întreagă. Exact aşa cum ni se întîmplă cînd, presaţi de alte prezenţe, închidem ochii şi, din interior, ne construim un spaţiu alternativ în care respiraţia devine posibilă. Un spaţiu în care primim pe cine vrem noi şi din care excludem tot ceea ce ne-ar limita.
Experienţă fundamentală a spaţiului, spectacolul este un mod de a deveni conştienţi că, în relaţiile de zi cu zi, ne uităm corpul şi abandonăm sensul lui în diverse tipuri de angoase. 48/4 este şi un spectacol existenţialist: ne arată cum sensul se creează doar din noi înşine şi se distruge tot acolo, pledează pentru suprimarea unei transcendenţe salvatoare, în condiţiile în care singurul paradis sau infern poate fi generat de cei cu care convieţuim pe canapeaua îngustă a vieţii noastre. Din altă perspectivă, spectacolul este o oglindă bine şlefuită a unei condiţii neproblematice, pe care o experimentăm zilnic, de la viaţa de cuplu, pînă la aglomeraţia din mijloacele de transport în comun. Pe lîngă toate aceste semnificaţii pe care le putem resimţi acut doar dacă acceptăm ideea de invadare a spaţiului propriu, dansatorii din Lublin ne-au oferit şi o lecţie de dans. Ne-au expus o modalitate eficientă de a privi chestiuni simple într-un limbaj supus cu naturaleţe unor rigori estetice şi conceptuale.