mai 2004
Institutul Cervantes din Bucureşti (Str. Marin Serghiescu nr. 12) organizează în ziua de Miercuri 19 mai la ora 13.00, conferinţa jurnalistul spaniol Miguel Ángel Bastenier, director adjunct pentru Relaţii Internaţionale al ziarului El País.

Cu participarea extraordinară a E.S. Dl. Jesús Atienza Serna, Ambasadorul Spaniei la Bucureşti.



Miguel Ángel Bastenier, unul dintre cei mai importanţi jurnalişti spanioli ai momentului, este licenţiat în drept (Universitatea din Barcelona) şi în limba şi literatura engleză (Universitatea din Cambridge); de asemenea, profesor de Tehnica Reportajului şi Genuri Jurnalistice la Şcoala de Jurnalistică a ziarului El País, M.A. Bastenier predă un curs de masterat în relaţii internaţionale cu titlul "Orientul Apropiat în secolul XX" la Institutul Universitar de Cercetare Ortega y Gasset (Fundaţia Ortega y Gasset) din Madrid. Este invitat permanent de către Fundación Nuevo Periodismo Iberoamericano pentru a susţine prelegeri în cadrul diverselor ateliere de jurnalistică. A publicat numeroase articole în presa europeană şi în cele mai importante ziare din America Latină. În 1999 a publicat La Guerra de Siempre şi în 2002 Israel-Palestina: la casa de la guerra, ambele dedicate conflictului arabo-israelian. În 2001 a publicat volumul El Blanco Móvil. Curso de Periodismo, o polemică stimulatoare despre genurile jurnalistice.



Vă prezentam mai jos un articol semnat de Miguel Ángel Bastenier:

Frontiera Europei


Cu cine sfîrşeşte Europa? Şi nu numai cea a celor 25 care s-a inaugurat pe 1 mai, ci cea încă actuală, a celor 15, ca şi cea, previzibilă în cîţiva ani, a celor 30 sau mai mulţi membri. Sînt, cel puţin, cinci zone de luat în seamă, fiecare cu problemele, neînţelegerile şi deosebirile sale.

Mergînd dinspre Orient spre Occident, primul neavenit este Turcia. O politică cosmetizată face ca nimeni să nu se opună frontal intrării sale în UE şi, de aceea, argumentul principal contra regimului de la Ankara este acela că turcii nu sînt încă o democraţie omologabilă. În realitate, cei ce sînt împotrivă mai cîştigă o amînare, ascunzînd astfel motive mult mai puţin prezentabile, care s-ar putea rezuma într-unul singur: Turcia este celălalt, acela ce nu înseamnă Europa. Fără îndoială, Turcia îşi va face temele, ca şi Spania la vremea ei, lăsîndu-i pe cei ce s-au împotrivit fără argumente, pentru că Europa nu numai că nu trebuie să se opună alăturării unei ţări musulmane, ba chiar are nevoie de ea, pentru a-şi însuşi abilităţi, pe care nu întotdeauna demonstrează că le posedă.

Puţin mai la vest, dăm peste acea parte a Europei care în Rusia se numeşte "străinul apropiat". Şi dacă Turcia încă este "necoaptă", ţări precum Bielorusia, Moldova, Ucraina, ceva ce şe numeste Transnistria, precum şi propriul stat moscovit, se află într-o situaţie şi mai grea. Dar, pe de altă parte, dacă Europa ar fi condamnată să moară acolo unde Polonia este patria cazacilor, ar fi şi mai rău, pentru că o Europa fără Rusia ar avea încă o problemă, aceea de a se afla în faţa unei mari puteri în care s-ar distruge ideea de Europa.

Urmează blocul balcanic, unde Bulgaria şi România au deja data de acces, şi aceasta prima integrare a unui bloc ortodox este pentru Europa un pas înainte. Cu cele cinci ţări iugoslave care ramîn - Serbia, Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Macedonia - nu e nici o grabă.

Cea de-a patra frontieră se află în Europa occidentală: Norvegia, care visează petrol şi uneori pare să fie mai britanică decît britanicii, şi Elveţia, care continuă să gîndească că s-a născut pentru a fi eterna excepţie geopolitică a universului.

Şi ultima, cea mai supărătoare este, cu siguranţă, o frontieră interioară: cea care separă Regatul Unit de actualii săi asociaţi. În acest caz, problema apare din ideea alternativă a Regatului Unit asupra Uniunii: pe de o parte exclude asocierea, iar pe de altă parte demonstrează adevărate capacităţi de decizii comune, în toate sferele unei politici mondializate.

Aceasta este a cincea şi marea frontieră, fără a cărei rezoluţii, spre înăuntru sau spre în afară, lărgirile anterioare nu sînt de ajuns, pentru ca noua Europa să fie completă.

(Extras din "Confidencial" Nicaragua, săptămînal de analiză şi informaţie, 2 mai 2004)

*****

Bastenier, omul - Chestionarul lui Proust


1. Care este ideea dumneavoastră despre fericirea perfectă?
Munca.

2. Care este cea mai mare teamă care vă încearcă?
Tusea. În spatele ei se află lucruri despre care nici nu vreau să aflu.

3. Care este trăsătura personalităţii dumneavoastră pe care o deplîngeţi cel mai mult?
Vanitatea.

4. Cea mai mare îndrăzneală pe care aţi avut-o în viaţă pînă acum?
Să divorţez ori de cîte ori am putut.

5. Care credeţi că este, în zilele noastre, cea mai bine privită calitate?
Capacitatea de a-i face pe ceilalţi să rîdă sau să se amuze.

6. Ce vă nemulţumeşte cel mai mult în înfăţişarea dumneavoastră?
Burta.

7. Care sunt cuvintele pe care le folosiţi cel mai des?
"nu încape nici o îndoială"

8. Care sunt lucrurile pe care le regretaţi cel mai mult?
Că n-am învăţat rusă, germană şi arabă.

9. Cum aţi defini starea de spirit în care vă găsiţi acum?
Moderată preocupare pentru viitor.

10. Care este averea dumneavoastră cea mai de preţ?
Biblioteca mea.

11.Care vi se pare cel mai urît dintre defecte?
Meschinăria.

12. Care este personajul istoric cu care vă identificaţi?
Hernán Cortés. (pentru că mă aflu acum aici, în alt loc din lume aş spune altceva).

13. Care este lucrul pe care-l admiraţi cel mai mult la o femeie?
Frumuseţea, să arate bine.

14. Şi la un bărbat?
Onoarea.

15. Ce poreclă aveţi?
Negrul.

16.Cînd şi unde vă simţiti fericit?
Cînd lucrez la un articol care îmi place.

17. Cum v-ar plăcea să muriţi?
Cu un preot la căpătîi.

18. Care din trăsăturile personalităţii unei femei vă displace cel mai mult?
Minciuna.

19. Cine sau ce este cea mai mare iubire a vieţii dumneavoastră?
O femeie.

20. Cînd minţiti?
Cînd am o atitudine defensivă, pentru nimicuri, sau ca să nu trebuiască să dau explicaţii care mă plictisesc.

21. Ce n-aţi putea ierta nimănui vreodată?
Trădarea.

22. Ce vă provoacă rîsul?
Buster Keaton.

23. Dar plînsul?
Buster Keaton.

24. Care credeţi că este cea mai mare reuşită a dumneavoastră?
Această care pe care tocmai am publicat-o: "Ţinta mobilă. Curs de jurnalism."

25. Care este ideea dumneavoastră despre fidelitate?
Să nu trebuiască să dau explicaţii.

26. Despre ce cuvînt credeţi că poate fi o bună insultă?
Laş.

(Martie 2004, Mexic)


Parteneri media ai conferinţei: Observator Cultural, Ziua, Radio Bucureşti, Radio România Cultural, Carriere, Online Gallery, LiterNet.ro

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus