În ciuda locaţiei - o Londră întunecată, alunecoasă şi ameninţătoare -, nu este un policier urban. În ciuda gangsterilor - care mai crunt, care mai alcoolic, care mai neînduplecat - ce mişună încoace şi-ncolo, nu este un film de gen. În ciuda familiei bolnave, a fiului netrebnic şi a fiului surogat, nu este un The Godfather rusesc. În ciuda mamei care moare într-o baie de sânge chiar în debut şi a copilului nefericitei, pe care-l aşteaptă un destin nemilos (şi în ciuda scenaristului, antrenat pe un teritoriu similar cu Dirty Pretty Things), nu este un film social. În ciuda scenei (epocale!) în care "rusul" Viggo Mortensen, "îmbrăcat" doar în tatuaje, căsăpeşte o mână de malaci la baia turcească, nu este o serie B cu parfum optzecist. Şi în ciuda twistului final, surprinzător de... previzibil, nu este un thriller high-concept. Şi-atunci?
Atunci... un basm de Crăciun, zugrăvit în culori mustind de ironie macabră, care, pe linia deschisă evident de A History of Violence, poartă în fiecare cadru, orice-ar spune detractorii, amprenta inconfundabilă a unui cineast care şi-a construit cariera deformând genuri, trupuri şi concepte. Un cineast pe care n-ai voie să-l subestimezi chiar şi-atunci când pare că ţi-o cere el însuşi, un cineast a cărui subtilitate e întrecută doar de inteligenţa-i rece, cu alură de bisturiu - în fine, unul dintre ultimii autori veritabili de cinema. Eastern Promises. Un film de David Cronenberg.