Pe 12 iunie 2009 a avut loc, la Sala Palatului, concertul formaţiei Kraftwerk. Este vorba despre (încă) o formaţie legendară pe care am avut ocazia de a o vedea în ultimii ani în România. Numele Kraftwerk (însemnînd în germană "centrală electrică") este sinonim cu însăşi muzica electronică. Apărută în 1970, formaţia a intrat în conştiinţa publicului mondial printr-o serie de discuri cum ar fi: Autobahn, Radio-Aktivität, Trans-Europa Express, Die Mensch Maschine sau Computerwelt. Folosirea în exclusivitate a device-urilor electronice, crearea unui brand şi consecvenţa sînt doar cîteva dintre caracteristicile Kraftwerk.
Întoarcerea interpreţilor pe scenă
Publicul din Bucureşti a avut ocazia de a-i vedea şi asculta pe: Ralf Hutter (din 1970) - voce, clape, sintetizatoare, producător (lider); Fritz Hilpert (din 1987) - percuţii, sintetizatoare, inginer de sunet; Henning Schmitz (din 1992) - sunetele de bas, sintetizatoare, clape; Stefan Pfaffe (din 2008) - operator video. Componenţa s-a modificat masiv în cele patru decenii de existenţă, dar spiritul muzicii a rămas acelaşi. La Sala Palatului s-au auzit piese mai vechi şi mai noi, la aceleaşi cote de profesionalism. Publicul a recunoscut şi a aplaudat piese precum Das Modell, Musique Non Stop, Radioaktivität. Spectacolul de atitudine, imagine şi sunet a fost total. Trebuie să spunem că muzica propusă de Kraftwerk a precedat (şi a determinat) techno-ul, house-ul, noise-ul şi subgenurile acestora.
Importanţa suportului vizual în decodarea unei piese muzicale (expresia facială a interpretului, gesturile sale fizice, atunci cînd produce un sunet) poate fi demonstrată prin exemplul Şcolii de Muzică Electronică din Köln, din anii '50. Lipsa interpreţilor pe scenă, şi deci absenţa totală a elementelor vizuale, a fost percepută ca o problemă flagrantă de comunicare. Piese electronice precum Studie I de Karlheinz Stockhausen erau frecvent descrise ca lipsite de viaţă, rigide şi nemuzicale. Întoarcerea interpreţilor pe scenă, în aşa-numitele live electronic music, a contrabalansat această problemă. Lucrarea Kontakte de Karlheinz Stockhausen a făcut vizibile efectele muzicale ale tehonologiei electro-acustice. Acum se putea vedea din nou omul făcînd muzică.
Această abordare nu a rezolvat întotdeauna problema, în privinţa satisfacţiei generale. Publicul de astăzi nu înţelege cu adevărat ceea ce fac operatorii echipamentului electronic prin intermediul butoanelor şi al discurilor pe care le apasă şi le întorc. Spre deosebire de cîntatul clasic la instrumente, aproape nimic nu este transmis prin intermediul gesturilor fizice în cazul muzicii electronice. Muzica este diferită de la concert la concert, dar spectacolul oferit de protagonişti este la fel de static. Problema a devenit şi mai acută în cazul performerilor asistaţi de computer din ultimii ani, care sînt adesea rigizi şi stau la laptopurile lor, fără vreun semn recognoscibil de emoţie. Ascultătorii aşteaptă în mod evident de la muzică mai mult decît sunete ordonate.
O soluţie pentru această problemă de comunicare este ca performance-ul să aibă loc într-un nou tip de aşezare spaţială, care să permită sustragerea atenţiei vizuale de la ce se întîmplă la modul literal pe scenă. Alte soluţii sînt vizualizarea contextului muzical prin instalaţii sau imagini arătate în paralel cu muzica şi al căror conţinut poate fi şi independent de muzică. Kraftwerk a optat cu succes pentru această soluţie. O altă variantă este interactivitatea cu publicul. Aceste soluţii sînt bazate pe intermedialitate.
Totuşi, includerea mediilor vizuale în practica muzicală nu numai că se hrăneşte din lipsa stimulilor vizuali oferiţi prin prestaţia muzicii electronice, dar este mai degrabă o încercare estetică legată de disoluţia criteriilor de evaluare asociate cu concertul. Majoritatea celor care vin la spectacole muzicale urmăresc cu intensitate protagoniştii. Aşa-numitele instalaţii de concert integrează frecvent elemente multimedia în care nu numai device-urile, dar şi membrii audienţei sînt distribuiţi pe display-ul monitoarelor, iar muzicienii sînt aşezaţi în centru.
Ideea spectacolului total
Forţa corpului şi a producerii fizice a sunetului, care este adesea accentuată prin folosirea media, pare aproape antitetică faţă de performance-ul "fără corp" al muzicii electronice şi al concertelor de laptop.
Ideea spectacolului total continuă să aibă efect şi astăzi. Ceea ce a fost evident încă de la început în muzica pop&rock a necesitat reinventarea expresă în contextul industriei muzicale actuale: Jimi Hendrix, Jim Morisson sau The Who; heavy metal-ul, hip hop-ul sau house-ul n-ar fi fost acelaşi lucru fără "prestaţia fizică" a muzicienilor.
Vizualizarea accentuează calităţile producţiei muzicale, extrăgînd astfel elemente deja existente în compoziţie şi în interpretarea instrumentală şi punîndu-le într-o formă concretă, cu ajutorul mijoacelor media-tehnice.
Cu greu ne putem imagina cluburi sau muzee de artă contemporană fără monitoare video. În anii '90, un nou format audiovizual a apărut în lumea clubbing-ului, atunci cînd DJ-ii şi VJ-ii au început să acţioneze împreună. Conexiunea între imagine şi sunet este însă rareori bazată pe o legătură tehnică între respectivele instrumente sau pe concepte pregătite în detaliu, şi mai des pe convenţii sau improvizaţie. Conexiunile între muzică şi imagine sînt, în principal, de atmosferă şi rareori fiecare nivel are de-a face cu un conţinut specific sau cu unele structuri narative.
Analogiile între imagine şi sunet
Atunci cînd imaginea şi sunetul sînt puse în relaţie, apare următoarea întrebare: conform cărui proces sau cărei caracteristici structurale trebuie să se facă transpoziţia de la un nivel senzorial la altul? Ce înseamnă pentru muzică faptul că imaginea este albastră, pală sau în mişcare? Ce înseamnă pentru imagine cînd timbrul muzical este jos sau cînd structura muzicală este complicată armonic ori dominată melodic de intervale mărite? Problema rezultă din faptul că, pe de o parte, atunci cînd se procesează imaginea şi sunetul, la nivel cognitiv ele au un efect reciproc inseparabil: de exemplu, este uneori dificil să spunem dacă imaginea sau mai degrabă sunetul dintr-un film ne-au determinat o stare.
Cel mai important rol al procesului de receptare audiovizuală este jucat de structura temporală. Ritmul este o caracteristică ce poate fi percepută atît în muzică, cît şi în imagine. Fie ca alocare a imaginii, mişcare a figurilor sau ca ritm de editare a unui film; fie ca puls muzical sau ca formă melodic-ritmică; structura temporală poate fi mereu trăită psihologic sau fizic. Sincronizarea auditivului cu nivelurile vizuale este un mijloc important în crearea unei experienţe integrate. Munca DJ/VJ-ilor începe din acest punct. Dimensiunea la care ritmul este destinat să corespundă cu imaginea şi sunetul reprezintă o decizie artistică individuală. Imaginea şi sunetul pot fi aduse împreună, pot fi sincronizate ori defazate în întregime.
Analogiile între imagine şi sunet sînt, totuşi, bazate pe experienţe perceptive paralele din viaţa de zi cu zi: din motive fizice, numai corpuri mari sînt capabile să radieze frecvenţe pe medii lungi, de aceea asociem volumul mare şi puterea cu tonurile joase. În contrast, datorită senzitivităţii auditive acute a urechii umane la tonuri înalte, ele sînt folosite cel mai bine ca semnale de alarmă. Aceasta duce la utilizarea lor în filme pe post de semnal horror, care are acelaşi efect în toate culturile.
Legăturile între vizual şi auditiv pot fi create în mai multe feluri. Posibilităţile pe care le avem la dispoziţie par a fi folosirea analogiilor sau a sinesteziei (angrenarea totală a sistemului neuronal în actul receptării). Imaginii întunecate i se pot ataşa tonuri joase; culorile strălucitoare ori deformate pot fi acompaniate cu sunete ascuţite, stridente; un staccato poate puncta mişcarea elementelor grafice etc. Cealaltă posibilitate este gîndirea simultană a sunetelor şi imaginilor, cu accentul pe forţa de expresie a tandemului.
Kraftwerk ne-au arătat la Bucureşti tot ce putea fi de văzut şi de auzit în domeniul muzicii electronice.
Notă: Titlul articolului face referinţă la titlul piesei legendare, Musique Non Stop - Kraftwerk.