În prelungirea Festivalului de Teatru de la Sibiu 2009, o companie mixtă a lansat un turneu internaţional în ţările din bazinul Dunării. Artişti din Japonia, Italia şi Elveţia au realizat un spectacol intitulat 3G în care încearcă să demonstreze că sursele şi resursele de umor sînt universale. 3G, adică trei giganţi...
Trei mari artişti caută trei dimensiuni ale rîsului. Dimitri (Marele Clovn al Elveţiei), Alessandro Marchetti din Italia (artist şi teoretician, un continuator al commediei dell'arte) şi Sennojo Shigeyama, supranumit "prinţul comediei tradiţionale kyogen". Spectacolul e de fapt un montaj din mai multe piese scurte: monologul lui Marchetti despre eroii clasici din commedia dell'arte este urmat de un moment de pantomimă susţinut de artistul elveţian de origine rusă şi de două momente de teatru japonez kyogen. Similitudinile dintre cele trei "şcoli" sînt surprinzătoare, şocante...
Cea mai evidentă asemănare ţine chiar de alcătuirea pieselor de teatru: şi momentele de commedia dell'arte, şi cele de teatru japonez au structura unor farse, cu un moment comic şi o morală la final; apoi, şi în comedia dell'arte, şi în teatrul kyogen se satirizează tipologii sociale: nobilul, ţăranul, militarul, clericul, doctorul etc.; şi teatrul european, şi cel japonez foloseau mijloace simplisime şi povestesc drame mărunte, credibile, ale acestor oameni din popor; în commedia dell'arte, la fel ca în kyogen, întreaga construcţie dramatică se bazează pe trei elemente: foamea, frica de moarte, amorul. "Sursele umorului sînt universale" - spune Alessandro Marchetti, cel care a avut şi iniţiativa acestui proiect. Cu cît circulă mai mult prin lume, Marchetti descoperă tot mai multe interferenţe interesante. De pildă, Dragonul şi Maimuţa dintr-un spectacol tradiţional pe care l-a văzut în Bali ar fi asemănătoare cu personajele Pantalone şi Arlecchino din teatrul italian. Sursa umorului - acolo, ca şi în Europa - este relaţia dintre personaje, relaţia dintre stăpîn şi servitor. Şi Sennojo Shigeyama crede că cea mai la îndemînă metodă de a-i face pe oameni să rîdă e să le vorbeşti despre eroi dominanţi şi dominaţi.
Însă era prea puţin dacă artiştii s-ar fi mărginit să descopere doar asemănările structurale. Aşa că au mers chiar mai departe, identificînd şi asemănări estetice între personaje. Există un ritual şi coduri bine definite, o gestică specifică teatrului de comedie, un ton care pare că se repetă...
Spectacolul 3G este susţinut în întregime de Ministerul japonez al Culturii, care a planificat o ofensivă culturală niponă în ţările dunărene: Japonia vrea să se (re)afirme ca mare cultură în centrul Europei, cu un spectacol despre commedia dell'arte şi kyogen. Demersul poate părea stîngaci, chiar complexat pentru că se promovează apropierea dintre culturi, şi nu diferenţa. De fapt, ideea e mult mai subtilă, pentru că teatrul kyogen însuşi e în căutarea propriei identităţi. Pînă nu demult, cam toate companiile nipone care ajungeau prin Europa propuneau versiuni No sau Kabuki ale unor spectacole clasice.
Chiar şi în Japonia, kyogen (o şcoală veche de 700 de ani) se redescoperă, după o lungă perioadă în care a fost neglijat. De data aceasta, responsabilii culturali încearcă să facă racordul direct - adică fără să mai recurgă la Shakespeare, Molière & co. Cei trei giganţi desemnaţi pentru această misiune sînt suficient de puternici ca să convingă.
Turneul dunărean a început din Portul Cultural Cetate şi va continua în Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Austria - ultimul popas fiind la Linz, Capitala Culturală Europeană din 2009.