În această dimineaţă rece din Brooklyn, New York, Will Smith face, în fine, o pauză în programul său ultra-încărcat. Îşi ia un scaun, înşfacă un sandviş de pe o masă de catering şi-mi oferă o sticlă de apă. "Îmi pare rău că sunt transpirat", zice el cerându-şi scuze. Smith tocmai ce s-a întors de la o şedinţă de antrenament. Poartă pantaloni largi de trening şi un maiou alb care-i scoate la iveală torso-ul extrem de musculos. E unul dintre puţinii oameni de la Hollywood despre care cu greu s-ar găsi cineva să spună ceva negativ. Acest star al filmului şi-al muzicii, multi-premiat, e un tip autentic. Emană un şarm natural care te face să te bucuri de compania sa şi e atât de realist, încât te poţi imagina bând, cot la cot cu el, o bere într-un bar. Are o căsnicie fericită cu Jada Pinkett Smith, cu care are doi copii - Jaden, de 10 ani şi Willow, de 8 ani (ambii intraţi, deja, în industria filmului!), dar şi un fiu, Trey, de 16 ani, dintr-o căsnicie anterioară. În toane bune fiind, la fel ca întotdeauna, el îşi explică filosofia apropo de o varietate de subiecte, de la căsnicie şi copii şi până la sex.
Joanne Nathan: Ce faci? Arăţi bine!
Will Smith: Mă simt atât de bine că mai că mă jenez! (râde)
J.N.: Ai fost supra-numit "unul dintre cei mai sexy eroi de acţiune ai lumii" - ce crezi de asta?
W.S.: Păi să mă vezi dezbrăcat! (râde) Nu, serios, nu m-am considerat niciodată sexy. Am 2 metri înălţime, şi i-am avut de la 12 ani. Eram scheletic şi gâtul nu era suficient de mare să-mi susţină capul. Urechile se vedeau de la o poştă şi de-abia pe la 24, 25 de ani le-am acceptat aşa cum sunt, deci nu m-am considerat niciodată sexy. Dar le-am cucerit mereu pe femei cu ajutorul glumelor. Dacă le faci să râdă, sunt receptive.
J.N.: Ce crede Jada despre statutul tău de sex-simbol?
W.S.: Adoră chestia asta. Îmi zice tot timpul "Nicio femeie nu vrea un bărbat pe care să nu-l dorească o altă femeie". Aşa că nu o deranjează. E foarte sigură pe ea.
J.N.: Şi tu la fel. Ai făcut întotdeauna o bună primă impresie?
W.S.: Doamne! Abia ce am învăţat cum să fac o bună primă impresie. Când am trecut din generală la liceu, chiar din prima zi, eram teribil de speriat şi, oricând sunt speriat, simt nevoia să atac eu primul. Aşa că m-am dus în sala de mese. Erau vreo 400 de studenţi acolo şi-am fluierat cât am putut eu de tare. Am zis "E bine, el e aici acum. Relaxaţi-vă, e aici". Îi un tip a zis "Nimănui nu-i pasă cine eşti, clar?". Îi eu l-am privit şi i-am zis "Păi doar ce am ajuns. Lasă-mă câteva minute şi iubitei tale o să-i pese".
J.N.: Deci ai fost mereu singur pe tine sau blufai?
W.S.: Şi, şi. Eram foarte nesigur când venea vorba de femei, aşa că, în toate relaţiile mele - am avut, cu totul vreo cinci iubite adevărate - trebuia să aştept mult până să zic ceva. (râde) Ştii, luam masa cu prietenii şi nu ziceam nimic. Tăceam din pricina lui Charlene Brown. Eram boboc la liceu. Ea era în ultimul an şi am fost tot anul îndrăgostit de ea. Cu trei zile înainte de finele anului, a avut loc o adunare, 700 de studenţi. M-am uitat prin mulţime, privirile ni s-au încrucişat şi mi-am zis că a trecut un an întreg şi că asta e şansa mea, aşa că am strigat: "Charlene, cum te simţi?" Şi, într-o mulţime de 700 de studenţi, mi-a strigat înapoi: "Prea bine pentru tine!" Mi-am zis că nu se va mai întâmpla asta niciodată! De atunci, n-am mai zis niciodată nimic până ce n-am fost sigur. Prietenele fetelor trebuiau să vină să-mi zică: "Will, te place. Spune ceva. Poţi." Îi eu întrebam: "Eşti sigură?".
J.N.: Dar, probabil, azi te simţi altfel...
W.S.: Nu uiţi niciodată. Alţii pot să spună ce vor, dar chiar şi acum, mă asigur că are chef înainte de a mă apropia! (râde) Nu ştii niciodată. Nu vreau să mai am parte de Charlene Brown!
J.N.: Ce vezi când te priveşti în oglindă?
W.S.: Doar urechle, întotdeauna îmi văd urechile. Fratele fostei mele soţii are dinţi şi sprâncene perfecte. Dinţii şi sprâncenele lui sunt perfect simetrice şi mă gândesc: "La naiba, iată nişte dinţi şi nişte sprâncene perfecte." Dar când mă privesc pe mine, nu văd aşa ceva. Odată, la I, Robot / Eu, Robotul, când eram în formă excelentă, m-am privit şi mi-am zis: "Tipul ăla e drăguţ." (râde) Dar numai atunci!
J.N.: Ai o căsnicie fericită; crezi că înţelegi femeile?
W.S.: Ce am înţeles e că nu înţelegi niciodată. Învăţ mult, citesc mult. Vreau să fiu cel mai bun şi vreau ca soţia mea să mă considere cel mai bun. Dar cum eu muncesc atât de mult ca soţia mea să mă considere cel mai bun, apare un efect asupra celorlalte femei. Privind viaţa şi relaţiile în general, totul are viaţă şi moarte, e un ciclu. Lucrurile se nasc, trăiesc, mor, şi altele se nasc. Deci, din clipa în care începi o relaţie, aceasta începe să moară, aşa că trebuie să găseşti, mereu, lucruri noi şi să nu-ţi laşi relaţia să moară. Trebuie să creezi mereu ceva nou.
J.N.: Ştiu că ai zis că secretul unei căsnicii fericite e o viaţă sexuală bună - mai e şi altceva?
W.S.: (râde) Da, ştii ce? Comunicarea eficientă. Comunicarea reuşită. Mulţi nu ştiu ce e comunicarea. Întrebi pe cineva ce e... Oamenii care vorbesc. Eu şi cu Jada am început prin a defini comunicarea. E ceva de genul: "Am o idee, o imagine, un gând, o senzaţie în minte, şi ţi le spun folosind aceste cuvinte pe care le-am ales împreună. O comunicare reuşită înseamnă a transmite celuilalt exact imaginea pe care ai avut-o în minte." Asta e comunicarea. Aşa că, dacă asta nu se-ntâmplă, nu se poate spune că ai comunicat. Ai de-a face cu defectele cuvintelor. Investim mult timp în a ne asigura că înţelegem ceea ce spunem, pentru că, dacă nu e aşa, reacţia celuilalt nu va fi cea pe care ai aşteptat-o. Îi trebuie văzut unde am greşit.
J.N.: Deci eviţi problema înainte de a deveni o problemă?
W.S.: Da.
J.N.: Amândoi sunteţi frumoşi. Probabil că nu vă e simplu când lucraţi la distanţă... Aşa aţi evitat, până acum, tentaţiile?
W.S.: Noi gândim aşa... "Nu eviţi ceea ce e natural", atracţia e naturală. Ai cuvânt sau n-ai. Deci nu e chiar o problemă. Trebuie să discutăm - "fata asta sau aia arată splendid". Nu le spun amicilor nimic din ce nu-i spun soţiei. Unul i-ar spune celuilalt: "Trebuie să mă culc cu cineva. Ăsta e adevărul meu. N-o s-o fac dacă nu eşti de acord, aşa că, te rog, fii de acord." (râde). E numai sinceritate, şi nu există altă cale de a avea o relaţie reuşită.
J.N.: Deci, dacă Jada ţi-ar zice asta, cum ai reacţiona?
W.S.: Nu ştiu, dar ştiu că aş reacţiona mai bine decât dacă aş afla după ce faptul a fost consumat. Trebuie să aflu înainte şi aşa ne-am jurat reciproc că vom face. Ne-am promis în faţa preotului că nu vom spune nimic după. Nu ştii cum vei gândi peste 20 de ani. Dacă unul dintre noi va decide că nu prea funcţionează aşa, sunt gata să pariez pe viaţa mea, şi ea la fel, că am discuta înainte să se întâmple. După, relaţia e distrusă.
J.N.: Câţi bărbaţi din lume pot rămâne fideli?
W.S.: Ştiu câţiva, nu mulţi. Tom Cruise, categoric. Tom Cruise e cel mai parolist om pe care l-am cunoscut vreodată. Când Tom spune că va face ceva, poţi fi sigur că o va face.
J.N.: Are legătură cu scientologia?
W.S.: Cu toate doctrinele religioase. Totul se întâmplă după ce îţi declari fidelitatea faţă de doctrină.
J.N.: Cum arată o ceartă la voi acasă? Îţi cere Jada să taci din gură?
W.S.: Ne certăm foarte rar pentru că ştim că putem rezolva totul cu calm; o iubesc şi nu i-aş face rău intenţionat. mă iubeşte şi nu mi-ar face rău intenţionat. Dacă ne-am certa, am suferi amândoi. Trebuie să înţelegem că ceva s-a pierdut - nu e vorba că celălalt e un nemernic. Am uitat de ceva aşa că e mai bine să ne calmăm, să identificăm ce s-a pierdut şi să-l reparăm. Chiar poţi să te cerţi cu cineva cu care dormi în acelaşi pat? Nu prea are noimă...
J.N.: Poate reaprinde pasiunea?
W.S.: Categoric poate duce la asta (râde). Categoric.
J.N.: Atâta armonie poate ucide dorinţa sexuală.
W.S.: (râde) Nu, armonia e un lucru bun (râde).
J.N.: Preia Jada iniţiativa şi-ţi arată că vrea să fie sărutată?
W.S.: Uneori. Depinde de cheful meu, pentru că Charlene Brown nu dispare niciodată. Cu toţii avem o fată care ne-a distrus.
J.N.: Ce-i spui băiatului tău adolescent, Trey, despre relaţii?
W.S.: Să nu vâneze sărutul. Sărutul o să i se ofere singur. Trebuie să înţeleagă că există tot soiul de principii şi de reguli dar că, în cele din urmă, personalitatea îşi va spune cuvântul. Trebuie să-şi scoată în evidenţă părţile bune şi să-şi ascundă părţile proaste.
J.N.: Care e cea mai eronată percepţie pe care o au femeile despre bărbaţi?
W.S.: Că ar fi de oţel. Că nu le pasă, că vor face ceea ce vor să facă şi că apoi vor râde cu prietenii.
J.N.: Şi în ce te priveşte?
W.S.: Că am urechi mici! (râde) E o percepţie eronată. Acum sunt nesigur pe mine. O să mi le acopăr, de acum încolo. Serios, nu cred că oamenii îmi înţeleg originea. Sunt mereu vesel şi oamenii mă văd râzând. În general, sunt în toane bune şi nu cred că oamenii pricep prin ce am trecut şi că există o bestie ce pândeşte să fie provocată.
J.N.: Sună înfricoşător.
W.S.: Nu o vei vedea niciodată.
J.N.: Dar serios, cum de eşti mereu în toane bune?
W.S.: Nu mă simt bine dacă cineva nu se simte bine. Dacă cineva e supărat, mă simt prost. Aşa că e important să menţin o energie pozitivă, veselă, chit că din motive egoiste. Dar, de asemenea, oamenilor le place să râdă şi să se simtă bine. Deci e important să menţin o energie pozitivă.
J.N.: Ce te-nfurie?
W.S.: În general, nu prea mă înfurii. Stai să mă gândesc... prostia mă înfurie - oamenii care şofează prost. Am văzut o cucoană pe autostradă care se machia! Sunt cu copii, ea e pe banda rapidă, şi nu e atentă! Aşa ceva mă înfurie tare de tot.
J.N.: Care e cel mai romantic lucru făcut vreodată?
W.S.: Încerc mereu să mă auto-depăşesc. Acum câţiva ani, de ziua Jadei, a venit acasă aşteptând o surpriză şi eu nu eram acolo. Lăsasem un DVD pe care scria: "Priveşte-mă". Îi l-a băgat în aparat şi a văzut: "Bună, iubito, eu sunt. La mulţi ani! Nu ştii ce se-ntâmplă, dar du-te la etaj." A urcat, şi a găsit haine pe pat, un CD şi un bilet: "Suie-te în maşină." În faţa casei era o limuzină, s-a suit şi a băgat CD-ul: "Iubito, nu ştii unde vei merge. Nu te preocupa. Ne vedem acolo. Dar ascultă nişte muzică, să intri în atmosferă." Erau piese romantice. Şi omul a dus-o la aeroport, în avion era un alt DVD, nu ştia unde se duce. Era un restaurant în San Francisco pe care-l văzuse într-o revistă şi-i plăcuse cum arăta, aşa că am luat cina şi am rămas peste noapte în San Francisco. Dar când ai o soţie care câştigă bani, eşti jefuit de posibilitatea de a-i cumpăra lucruri. Poţi lua un singur ceas, pentru o singură zi de naştere. O pereche de cercei, la fel. O maşină, bine... Gata şi maşina. Nu rămâi decât cu ideile. Am o echipă care să caute idei.
J.N.: Ai devenit tată la 24 de ani, cum ţi-a schimbat viaţa?
W.S.: M-a perceput mereu ca soţ şi ca tată, voiam să mă însor de la 13 ani. La 15 ani, iubita mea de atunci a fost gonită de acasă şi s-a mutat la noi. Mama n-a fost foarte încântată. De mic am gândit aşa. Prin urmare, mi-am dorit mult un fiu.
J.N.: De ce?
W.S.: Am crescut cu mama şi cu bunica, aşa că era întotdeauna cineva prezent. Dacă veneam acasă lovit, şi dacă voiam să discut ceva, mama sau bunica erau întotdeauna acolo. Sunt băiatul mamei, asta e clar! (râde)
J.N.: N-ai fost niciodată fustangiu?
W.S.: A fost o perioadă când aveam 19 ani, după ce m-a înşelat iubita, şi care m-a ţinut câţiva ani. Între 19 şi 21 de ani am ieşit cu femei diferite în fiecare weekend, dar nu m-am simţit bine.
J.N.: Cum menţii echilibrul între familie şi carieră?
W.S.: Mai întâi de toate, exact ca în casa în care am crescut, ştiam că mama e centrul. Că mama e cea mai importantă, şi că, dacă mami se simte bine, şi restul se va simţi bine. Şi la noi acasă e clar - sănătatea fizică, mentală şi spirituală a Jadei e cea mai importantă şi de-abia după vine restul. Pentru mine e foarte important ca ea să fie bine. Şi sănătoasă. Restul vine din asta.
J.N.: Fiica ta, Willow, a jucat în I Am Legend / Legenda vie?
W.S.: Da.
J.N.: Şi fiul tău în The Pursuit of Happyness / În căutarea fericirii?
W.S.: Mda...
J.N.: Este acesta începutul dinastiei Will şi Jada Smith?
W.S.: E o afacere de familie. Tot timpul am filmat scurtmetraje prin casă. E o ocupaţie de familie şi e bine. Copii învaţă şi e ceva ce la place. Nu le cerem s-o facă, nu-i forţăm, face parte din viaţa noastră.
J.N.: Multe celebrităţi îşi protejează copii de industrie. Aşa simţi şi tu, sau ştii ce faci? Există un anumit grad de pericol.
W.S.: Jada şi cu mine credem că trebuie să le spui totul copiilor. Nu le ascundem lumea şi le spunem tot ceea ce gândim şi ce credem. Nu-i protejăm de realitate. Poate îi protejăm de o anumită realitate, dar nu ne prefacem că anumite lucruri nu există.
J.N.: Duci o viaţă plină de glamour. La ce te zgârceşti?
W.S.: Nu-mi place să dau bani pe haine. Nu pot! Un tricou de 600$? Nu. Pantofi de 400? Ce, sunt nebun?
J.N.: Ce-ţi place să faci cu Jada?
W.S.: Mult sex. (râde)
J.N.: La ce te pricepi bine de tot şi lumea nu ştie?
W.S.: La şah.
J.N.: Te lasă lumea să câştigi pentru că eşti vedetă?
W.S.: (râde) Hei! Nu, nu e cazul! (râde)
J.N.: Eşti un model de urmat - al tău cine a fost?
W.S.: Tata. Era un adevărat şmecher. Tata ar fi făcut orice ca să comunice cu copii lui şi era foarte important pentru el ca noi să-i fim alături. Când aveam 5 ani, mă lua cu el la muncă. Lucra în camerele frigorifice din supermaket-uri. El le instala şi avea grijă de ele, aşa că, de pe la 4-5 ani, am trăit într-un mediu de lucru periculos. Când am crescut destul cât să mergem singuri la baie, ne-a luat cu el. Nu am înţeles niciodată de ce, dar pot înţelege că un om vrea să-şi aibă copii alături.
J.N.: Eşti fericit?
W.S.: Foarte. Sunt foarte fericit. Numai dezbrăcat m-aş putea simţi mai fericit ca acum! Sunt exact atât de fericit cât pot fi având toate hainele pe mine (râde).