Talk-show cu Richard III

De la montările în dulcele stil clasic, unde se situa încă Richard III-ul al lui Dan Nasta, la opera rock a lui Sorin Misirianţu de la Naţionalul clujean, avându-l în fruntea distribuţiei pe Dan Chiorean, e o distanţă uriaşă ce pune în evidenţă multiplele forme de metamorfozare prin care poate trece un subiect de impact asupra mentalului omului contemporan. Ne-a fost dat s-o mai vedem şi pe asta: teatrul elisabetan turnat în tehnologie video. De ce spun asta? Pentru că istoria sângeroasă a Angliei, din perioada secolului al XV-lea, pusă în pagină magistral de marele Will, mai face o cotitură îndrăzneaţă spre actualizare atunci când trece prin mâna sau prin viziunea lui Tompa Gábor. O actualizare sau o acutizare a subiectului? Fiind vorba despre un regizor stăpân pe arta inovaţiilor, aducerea lui Richard III într-un talk-show de televiziune nici nu pare o grozăvie. Gândind prin această grilă spectacolul, supralicitările postmoderniste nu întârzie să apară.

Avem mai întâi o sugestivă scenă vizuală care ne duce cu gândul la secvenţa genială din Dictatorul, când celebrul şi sublimul Chaplin se joacă în biroul său cu globul terestru transformat în balon. Ciupit cu degetele, îmbrâncit cu cotul sau cu fundul. Dictatorul ţinteşte să pună stăpânire pe întregul glob. Prologul din spectacolul lui Tompa ne prezintă un superb top-model jucându-se la fel de elocvent cu o coroană, simbolul putrerii absolute spre care ţinteşte Richard, duce de Gloster, imagine expresivă sub care se înscrie întreaga problematică a piesei shakespeareiene.

Tompa ne introduce treptat într-un straniu mauzoleu al ororii, spaţiu sinistru, ornat cu o mulţime de cadavre expuse ca trofee ale cruzimii şi crimei. Acţiunea piesei avansează printre acestea în pas macabru, înmulţindu-le. O muzică hârşâită ne atrage atenţia asupra planurilor diabolice ale lui Richard. Frumosul (la chip) şi plăpândul (la trup) actor Bogdán Zsolt în rolul lui Richard reuşeşte să întruchipeze sluţenia caricatural extrapolată a personajului-monstru. Din tablourile vremii chipul lui Richard al III-lea nu e aşa de urât precum rezultă din piesa lui Shakespeare. Mişcările lui de handicapat sprijinit în cârje stârnesc dezgustul, nu milă. El nu e Richard cel cocoşat, ci Richard cel schilod. I se mai adaugă şi o proteză pe corp. Aschimodia asta poate răsturna după bunul său plac întortocheatul curs al istoriei? Nevolnicul ăsta (în aparenţă) poate sta în spatele atâtor crime?

Richard e instrumentul Satanei. Nebunul regelui (Kántor Melinda) batjocoreşte hazliu imaginea sinistrului Richard. Voinţa lui Richard se impune, instalează teroarea, şterge totul din calea lui spre ascensiune. Suntem în pivniţele uneltirilor criminale iniţiate de acest pretendent la glorie şi la tronul Angliei, teritorii tenebroase, luminate cinic de spectrul morţii. Hidoşenia personajului apare astfel în întreaga ei monstruozitate. Când trebuie să se arate mulţimii (scena încoronării transmisă în direct la tv), urcă din întunecimea pivniţelor conspirative în lumina reflectoarelor, desigur, cu masca surâzândă a onestităţii desăvârşite pe figură. Trimiterea spre subteranele conjuraţii ale puterii din istoria trecută sau prezentă e limpede.

Decorul pune accent pe transparenţa crimei. Sicriul cu George, duce de Clarence, e transparent, din el sare însuşi Richard ca să bage groaza în cei oripilaţi deja de crimele sale. Cadavrele sunt expuse în vitrine, liftul ce-l urcă în rang pe avidul de putere Richard e şi el transparent. Cabina telefonică de unde se transmit mesaje secrete e transparentă. Totul la vedere. Realizatoarea acestui cadru de explicitare a mesajului este Carmencita Brojboiu, constanta colaboratoare a regizorului. Aportul ei duce la limpezirea limbajului scenic şi la accentuarea rolului jucat de vizual în decriptarea semnificaţiilor textului. O supralicitare cu efecte uşor comice mi se pare utilizarea telefoanelor mobile, dar până la urmă şi folosirea lor se integrează în sistemul de semne folosit de la un capăt la altul.

Şirul de blesteme şi crime, de intrigi şi suferinţe este prezentat ca dezvoltări complementare ale unor ştiri şocante transmise la tv. Pe trei ecrane aşezate în fundal informaţiile curg reverberând în scene de o cruzime aparte, dirijate din umbră de şiretenia fără scrupule a lui Richard. Printre ştiri sunt strecurate momente dintr-un show cu top-modele. Încoronarea nu are loc la Catedrala Westminster, ci într-un studio tv. Talk-show-ul încoronării e întrerupt de reclame, după cum se întâmplă azi curent, prilej de a prezenta în engleză Teatrul Maghiar din Cluj, unde chiar ne aflăm spre a vedea Richard III de Shakespeare în regia lui Tompa Gábor. Cercul se închide lăsând urme adânci în conştiinţa bulversată a spectatorului.

Cu excepţia unor mici exagerări distonante, redundante până la urmă, spectacolul se menţine în registrul unei mizanscene cu deferenţă faţă de text. Toate iluminările scenice vin din text, nu sunt alipite acestuia în mod artificial. Există o coerenţă şi o constanţă în modul de a construi scevenţele piesei. Alunecarea în vizual, în formele tot mai acaparante ale acestuia, nu ajunge să frizeze ridicolul, căci bunul gust al regizorului cunoaşte măsura şi-l ştie opri la timp, pentru a nu banaliza ceea ce Shakespeare a înălţat în măreţia cuvântului.


Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
Richard III de William Shakespeare
Regia: Tompa Gábor
Scenografia şi costumele: Carmencita Brojboiu
Distribuţia: Bács Miklós, Hatházi András, Bogdán Zsolt, Keresztes Sándor, Kézdi Imola, Péter Hilda, Györgyjakab Enikö.