La finalul oricărei chestii mai de doamne-ajută, mi-e greu să nu mă gândesc la versurile alea ale lui Doboş: "în general viaţa unui om e o chestie OK, adică / nici prea-prea, nici foarte-foarte. / se mişcă nesimţitoare în jurul unui număr finit de obiecte / şi se duce dracului, aşa, dintr-o dată. / un lucru foarte normal, de altfel, / nici vesel, nici trist". Dacă reuşeşti să-ţi asumi asta, viaţa e, într-adevăr, o chestie OK. Dacă nu, ei bine, stai la cinci fără ceva dimineaţa la mansardă, chircit deasupra măsuţei joase, chinuind laptop-ul la ora la care alţii dorm iepureşte sau visează iepuraşi fosforescenţi în lanuri de secară.
Mansarda asta, de care eu, Oana şi Alex ne-am lipit instant, fiecare venind cu motive bine dospite de-acasă, în mansarda asta unde am văzut pentru a doua oară I'm Not There, în mansardă am început rândurile astea care cine ştie unde s-or termina, de s-or termina vreodată. De fapt, n-am început încă povestirea. Vorba vine, povestire, relatez şi eu ce s-a întâmplat. Un fel de documentar, proces verbal. Vorba vine, proces verbal, până la urmă tot un drac e, trebuie doar să nu mă opresc din scris şi toată chestia asta va fi cu o idee mai credibilă decât mine. Nu voi povesti nimic, pentru că aş minţi prea mult.
5:25 A.M.
M-am ridicat să merg până la baie şi am văzut că începe să se lumineze. Dunărea se albăstreşte încet, încet şi cucuvelele alea afurisite au tăcut naibii din gură, în sfârşit. "Portul Cultural Cetate", ăsta-i numele din buletin, are tot timpul ceva care îmi scapă, iar chestia ciudată e că niciodată nu îmi dau seama ce. Se prea poate să fie vreun înger din Înger Parc, vărul geamăn şi malefic al gogonatului Dracula Park, dar se poate la fel de bine să fie o gaură dintr-o macaroană. Un lucru îi clar: din şase şi până acum, adică de vreo săptămână, toţi am căutat je ne sais quoi-ul ăsta, dar am dat de fiecare dată peste altceva, de la cete de broaşte şi lăutari de soi, trecând prin filme şi filmări, până la recitaluri de poezie şi alte flecuşteţe cu aer artistic, numai bune de intravenoase pentru inspiraţie. Ce-a ieşit, a ieşit, oricum poveştile bune le-ar fi scris cei care ne-ar fi urmărit pe noi chinuindu-ne să scriem cât mai bine. Vorba vine, ne-am chinuit, a fost ca şi cum i-ai fi cerut unui copil să mâzgălească pereţii cu carioci, dându-i doar câteva nuanţe din set. Adică, dragă cititorule, mon semblable, băi frate, ai ratat ce-a fost mai fain. Tu mănânci ananas la conservă, după ce noi l-am cules dintr-o insulă exotică. Crede-mă, e mai mişto să-l culegi.
Bat câmpii. Am scris deja 637 de cuvinte. Deja s-a trezit cineva, semn că ar fi cazul să dorm măcar câteva ore.
Grenoble, 26 iulie 2009, 20:02
Ca orice lucru pe care nu l-am dus la bun sfârşit, nici povestirea asta n-am dus-o. Desigur. Însă m-am dat de trei ori peste cap cu ea de mână şi am făcut-o reportaj. Scriu, cum ar veni, cu muza lângă mine, cam ce am uitat să zic la cald. Cam o duzină de oameni am fost la Cetate şi am scris povestiri rupte din 1001 de nopţi, la propriu. Am scris cam cât am fi scris într-un semestru în mod normal. Atelierul a ţinut trei semestre, plus vizita la Portul Cultural. Multe pagini, unele vor rămâne, altele vor rămâne ciorne. Oricum, destul material pentru o carte. Să dea Domnu` să iasă cât mai bună şi să apară cât mai repede.
Rezumat: 3 semestre + 1 sejur genial Cetate
(pomelnic dunărean: Ruxandra, Suzana, Oana, Valerica, Cristina, Maria, Raluca, Marius, Alex, Bogdan, Bogdan, Valentin + absenţii regretaţi)
povestiri, dulceţuri, trufandale, scris, vin, citit, poze, muzică şi dans, filmări, înregistrări, băi în Dunăre, scris, struţi, câini, Mambosiria, somn uriaş (peşte, of course), scris, citit, proiecţii filme bune, cântat, nopţi albe, scris, citit, poze, citit, zile dogoritoare, somn scurt, cafea mare, somn scurt, cafea mare, scris, citit, somn scurt , ceai, scris, citit, cafea medie, stop. Plus alte 1001 de lucruri faine.
Citiţi una din poveştile scrise în această tabără aici.