Chéri (titlul original al filmului Curtezana) nu este Curtezana, ci tînărul său amant, totodată fiul unei alte curtezane - şi rivale - a acesteia; dacă ar fi fost chiar curtezana, atunci titlul ar fi trebuit să fie Chérie... Dar Colette - autoarea celor două romane ecranizate de Stephen Frears, Chéri şi Sfîrşitul lui Chéri - şi-a intitulat ciclul după numele personajului masculin, nu după cel al curtezanei, Léa de Lonval. Poate unde Colette însăşi - scriitoare "scandaloasă" la vremea respectivă, adică începutul secolului trecut - avusese, se pare, amoruri feminine, iar ipostaza masculinităţii nu-i era străină? Cine ştie. Cert este că filmul lui Frears îi face, în fine, dreptate, aducînd în prezent o poveste care, în ciuda parfumului de roze fanate, emoţionează.
Geniul lui Colette (bine "prins" de autorul ecranizării, dramaturgul Christopher Hampton) este de a fi arătat că, oricît de cinică, de blazată şi de sofisticată, lumea amorului liber - a curtezanelor şi a libertinilor - nu este scutită de preţul plătit de oricine trece prin viaţă: iubirea. Sigur, nu era nicio noutate: Hampton & Frears ecranizaseră - cu succes - şi o capodoperă precum Legături primejdioase, unde iubirea se preschimba în ură atunci cînd unul dintre cei doi simte că plătise prea mult. Între timp, prin aceeaşi literatură tuşise şi Marguerite Gautier, tuberculoasa "damă cu camelii"... Dar Colette reuşeşte să fie neconvenţională chiar şi în spaţiul strîmt al poveştilor "de gen": deoarece Léa de Lonval este chiar curtezană, este chiar prietena mamei iubitului ei şi este, deci, chiar aproape de vîrsta acesteia. În plus, mama însăşi o roagă să-l ia pe Chéri sub "aripa" ei volajă! Ce putea să ia naştere din întîlnirea a două suflete zburdalnice, care de nimeni nu depandă? Colette ne surprinde: chiar iubirea!
Filmul este departe de a fi vreo capodoperă, dar merită văzut - în principal - pentru Michelle Pfeiffer, încă superbissimă în rolul Léei de Lonval. Chéri (Rupert Friend) este suficient de proaspăt şi pare frăţiorul mai mic al lui Orlando Bloom (da, Bloom ar fi fost prea bătrîn pentru rol!), Kathy Bates este mortală - ca întotdeauna - în rolul doamnei Peloux, mama lui Chéri, dialogurile sînt savuroase, costumele şi decorurile sînt perfecte, iar muzica lui Alexandre Desplat este somptuoasă. Ce poţi cere mai mult?! În fond, e vară.
(versiune extinsă pentru LiterNet)