Spectacol vizual cu miză minoră - G-Force

Semnificativă pentru noul Disney 3D este în primul rând simbioza dintre imaginile animate şi cele reale - dacă micile rozătoare simulează un realism credibil, oamenii în schimb sunt coborâţi cu deliberare în zona unui schematism vizual şi de atitudine motivat, dar fără har. Ben (Zack Galifianakis - The Hangover, What Happens in Vegas şi multe alte comedioare şi mai ales seriăluţe de televiziune), mentorul super-porcuşorilor de Guinea, e dulceag şi stins, Leonard Saber (un Bill Nighy de nerecunoscut - în sens rău) e unul dintre cei mai moleşiţi antagonişti ai tuturor timpurilor), Marcie (Kelli Garner) e inutil de sexy şi de blondă, agenţii federali sunt insipid-clişeatici - iar alţii demni de băgat în seamă nu mai prea există, cu excepţia celor mai răsărite două personaje umane: Connor (Tyler Patrick Jones - Minority Report, Red Dragon, The Spiderwick Chronicles), care la paisprezece ani (şi şaisprezece roluri) are destulă experienţă ca să compună măcar credibil un puber uşor pervers, care-şi cumpără animăluţe doar ca să le supună unor experienţe extreme - pe care Hurley (voce Jon Favreau), ca un super-agent ce este, le foloseşte în interes propriu); şi sora lui, Penny (Piper Mackenzie Harris, nouă ani şi cinci roluri), şi mai convingătoare pe post de puştoaică tâmpiţică ce-şi împopoţonează cobăiuţa ca pe o Barbie - delicioasă replica lui Juarez (voce: Penélope Cruz), şi una dintre cele mai amuzante: "Parc-aş fi Chihuahua lui Paris Hilton!". Cei doi reuşesc obligatoria satirizare a stereotipiilor americane tipică filmelor de gen, pusă în valoare şi de comentariile celor cinci eroi.

Care, împreună cu patrupedele secundare şi episodice din anturaj, fac toţi banii. La nivel plastic, dezvoltă morfologia realistă a animalelor doar atât cât să le umanizeze fără a cădea complet în caricatură. Ca personaje, beneficiază de mai multă consistenţă, şi un adaos de umor veritabil, deşi lipsit de mari sclipiri - acea stare de zâmbet permanent pe tot parcursul filmului, punctat de chicoteli şi vreo două-trei hohote. Se remarcă în special personajul-surpriză (ar fi păcat să vă compromit întorsătura finală printr-un spoiler, aşa că-l comentez cu multă prudenţă), atât ca fizionomie, cât şi prin sistemul de conotaţii, şirul de twisturi şi aportul vocal al actorului - precum şi maniacalul Bucky, valorificat de glasul lui Steve Buscemi.

Regia lui Hoyt H. Yeatman jr. e corectă şi eficientă fără mari virtuţi; merită să subliniem efortul de a compune expresiv mizanscenele şi încadraturile asociate cu specificul dimensional şi comportamental al personajelor - inclusiv cu aportul unor remarcabile echipe de imagine (Bojan Bazelli) şi efecte speciale (Bran Wohlers, Stan Parks şi încă opt experţi), care au folosit două camere anume inventate şi multe alte procedee tehnice în premieră. Stereoscopia încetează deja să mai surprindă, integrându-se firesc în starea de real a filmului şi mai degrabă valorificând potenţialul spectacular al secvenţelor de acţiune, decât ambiţionându-se cu veleităţi de scop în sine, ca la experimentele de acum un an, doi.

Ar merita însă o atenţie aparte scenariul, care îmbină surprinzător calităţile şi defectele. Structural, e construit ca la carte, Cormac şi Marianne Wibberley articulând corect şi precis, cu un simţ dramatic cert, povestea începută de acelaşi Hoyt H. Yeatman jr. - şi marcată de stângăcii incredibile. Din nou, prefer să nu vă stric surprizele finale, dar se impune să taxăm destul de sever banalitatea şi naivităţile din sfera motivaţională şi a mizelor. Dezvăluirea adevărului din spatele intrigii aparente, deşi bine compusă şi dozată, e surprinzătoare şi în sens negativ, prin coborârea ştachetei la nivelul unei povestioare de două parale şi trase de păr. În ultimă instanţă, e de-a dreptul păcat că toată distracţia din stratul comic al filmului, măiestria imaginii şi virtuozitatea efectelor speciale şi 3D, se relevă irosite pentru un obiectiv atât de derizoriu.

Aşa că aşteptaţi-vă la un final pe cât de satisfăcător ca mijloace (vizuale şi dramaturgice), pe atât de dezamăgitor la nivel de conţinut, şi până atunci savuraţi fără pretenţii comedia, aventura şi spectacolul plastic. Merită.

26 august, 2009 (h. 20:30-21:29)
Bucureşti, România