Primul zvon a transpirat în afara Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), în zilele precedînd şedinţa de Guvern din 12 august 2009, şi privea posibilitatea ca unele instituţii în subordinea directă a MCCPN să fie, la rîndu-le, vizate de anunţata reformă a agenţiilor guvernamentale. La conferinţa de presă de după şedinţa de Guvern, ministrul Teodor Paleologu a făcut publică lista comasărilor, desfiinţărilor şi reducerilor de personal, în cadrul respectivelor instituţii: 182 de posturi tăiate, Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării preluat de Muzeul Naţional de Istorie a României, Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, preluat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Centrul "Sala Palatului", unit cu Artexim, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice (INMI), comasat cu Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice (ONMI), Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, comasat cu Centrul European de Cultură din Sinaia, iar Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene, Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii şi CIMEC - Institutul de memorie culturală -, comasate şi ele. Conform informaţiilor pe care le deţinem, se pare că nici una dintre instituţiile vizate n-au fost informate sau consultate oficial în privinţa deciziilor care urmau să fie luate, iar propunerile de modificări şi notele lor de fundamentare nu au fost făcute publice.
Sigur, ministerul poate, în limitele lui de iniţiativă legislativă, să facă ce crede de cuviinţă în relaţie cu instituţiile subordonate. Luat de valul cu mare rezonanţă publică al restructurării celor care "sfidează opinia publică şi bugetarul de rînd" (Emil Boc), MCCPN ar avea de răspuns, însă, la următoarele întrebări: modalitatea în care a procedat la reformare e legală? Măsurile luate sînt fundamentate (şi cum)? Şi, mai ales, se face cu adevărat o economie necesară la bugetul de stat, eventual fără să afecteze eficienţa instituţiilor în cauză, sau e vorba doar de aplicarea unor hotărîri impuse la nivel guvernamental?
Incălcarea Legii transparenţei
În mod normal, conform Legii 52/2003 privind transparenţa decizională, "În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune pe site-ul propriu (în cazul MCCPN, e vorba despre site-ul www.cultura-net.ro, n.I.P.), să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz" (Art. 6, pct. 1), "cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice (în cazul dat, şedinţa de guvern, n.I.P.). Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare [...], precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ" (pct.2).
Nici unul dintre directorii "interesaţi", dintre cei cu care am discutat, nu a declarat a fi primit o informare oficială sau o invitaţie la consultare din partea Ministerului. Directorul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, Dan Buşcu, nu a putut da amănunte asupra felului în care se va face comasarea ONMI cu Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, pentru că nu le cunoaşte, spunînd că, oricum, "nimeni nu a fost înştiinţat". Colegul său de la INMI, Dan Lungu, a avut o întîlnire cu ministrul Paleologu, scurtă, dar consistentă, despre oportunitatea înfiinţării Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), prin unificarea celor două instituţii, dar nu e clar dacă a avut o discuţie anterioară cu Ministerul asupra felului în care se va produce comasarea. Directorul CIMEC, Dan Mihai Matei, a avut şi el o întîlnire la MCCPN, împreună cu directorii Centrului de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene (Mioara Lujanschi) şi, respectiv, al Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii (Liviu Chelcea), în care nu a fost vorba despre cum vor funcţiona împreună ca Institut de Studii şi Cercetări pentru Programe Culturale (devenit acum, la cererea argumentată a CIMEC - pentru că, altminteri, ar fi pierdut accesul la linii de finanţare specifice ale Uniunii Europene -, Institutul de Cercetare, Consultanţă şi Memorie Culturală), ci despre faptul că restructurarea a fost cerută de "sus". Deocamdată, nu ştie nimeni nimic despre forma ulterioară a nici uneia dintre instituţiile comasate.
În realitate, încălcarea Legii transparenţei nu ţine de MCCPN expres, ci de Guvernul României: nici una dintre modificările privind agenţiile şi alte instituţii guvernamentale nu a fost supusă dezbaterii publice. Aplicarea excepţiei prevăzute de Legea nr. 52 -"În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare" (Art. 6, pct. 9) - ar trebui să nască nişte explicaţii din partea Guvernului, privitoare la gravitatea atingerii interesului public. Premierul Boc a declarat pe 12 august că restructurarea va fi adoptată prin asumarea răspunderii guvernamentale în faţa Parlamentului, după ce, pe 5 august 2009, condiţia de procedură de urgenţă nu se întrezărea la orizont ("Ministerele de resort vor pregăti [...] actele normative pentru desfiinţare, comasare, preluare în minister a acestor structuri guvernamentale, fie sub formă de hotărîre de Guvern, fie ca proiecte de lege, urmînd să fie supuse aprobării Guvernului sau Parlamentului" - citat din briefingul de presă publicat pe www.guv.ro).
Pe scurt, aşadar, restructurarea care afectează acum şi MCCPN a fost decisă la nivelul prim-ministrului, brusc, fără o analiză, la nivelul fiecărui minister, a sistemului instituţiilor publice subordonate central, fără studii de fezabilitate şi impact şi fără o consultare publică sau la nivelul celor vizaţi, cu respectarea mecanismului democratic de derulare a procesului legislativ.
Dăm afară oameni care nu există
În ce priveşte economia făcută la bugetul de stat şi disponibilizarea a aproape 200 de oameni, lucrurile stau, şi ele, în domeniul ipocriziei, de vreme ce, în marea majoritate a cazurilor, posturile reduse sînt, în realitate, vacante. Cîteva exemple: conform informaţiei furnizate de MCCPN, CIMEC are 44 de posturi, urmînd să renunţe la unele dintre ele în urma comasării, dar pe site-ul instituţiei sînt trecute 32 de persoane, iar Dan Mihai Matei declară că are 34 angajaţi cu normă întreagă şi unul cu jumătate de normă (deci, nouă norme şi jumătate sînt, oricum, libere). La Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), organigrama a fost restrînsă de la 13 la 11 posturi, însă Centrul n-a avut niciodată mai mult de 11 angajaţi reali. Din cele 15 poziţii din schema de personal a Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), în iulie erau ocupate 11, după care, prin plecarea de bunăvoie a doi oameni, s-a ajuns exact la numărul de nouă, prevăzut de Minister prin restructurare, iar conform lui Dan Lungu, INMI are 10% din organigramă neocupată.
Singurele disponibilizări ce pot fi ghicite privesc personalul administrativ din instituţiile comasate, care vor rămîne cu mai puţini contabili, casieri, curieri, jurişti ("Sigur că toţi vom ţine cu dinţii de personalul de specialitate, care e şi greu de găsit, şi nici nu are altundeva unde pleca" - Dan Mihai Matei). Cît despre funcţiile de conducere, împuţinate, şi ele, există o Ordonanţă de Urgenţă adoptată în ianuarie (OUG 1/2009), privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, unde, la Articolul 4, se spune că: "Persoanele care deţin funcţii de conducere în instituţiile şi autorităţile publice care sînt supuse restructurării vor fi mutate pe un post vacant din structura organizatorică. În cazul în care postul vacant este inferior celui deţinut anterior de persoana respectivă, acel post va fi ridicat la acelaşi nivel ca funcţie şi salarizare cu cel anterior". Conform lui Andrei Găitănaru, consilier al ministrului Paleologu, lista de reduceri dată publicităţii are statut de propunere, MCCPN lucrează acum la identificarea precisă a posturilor ocupate, iar criteriul păstrării unor angajaţi în defavoarea altora va fi "funcţionalitatea instituţiei".
Posturile în sistemul public (de cultură) sînt blocate de mult timp - sistematic, în fiecare an, în luna februarie 2009. Pentru că, aşa cum spune directorul INMI, "instituţiile duc cu ele moştenirea epocilor prin care au trecut" (în traducere: personalul angajat, cu tot cu limitele lui, de vîrstă şi competenţă, imposibil de împrospătat în condiţiile acestei blocări de durată a posturilor), a existat întotdeauna o altă "cale de înnobilare a sistemului": contractele de prestări servicii. De ani buni, un mijloc de eficientizare a activităţii instituţiilor mumificate o reprezintă aceste contracte, la care toţi cei cu care am vorbit au recunoscut că au apelat. Pentru INMI, este şi singura soluţie de funcţionare pe termen lung, în condiţiile în care, spre deosebire de alte domenii, specialiştii în patrimoniu "îşi fac mîna" la Institutul Naţional al Monumentelor Istorice pentru a pleca, apoi, fie în universităţi, fie în mediul privat, la firme de restaurări.
Trebuie adăugat că posibilitatea acestor contracte de prestări servicii e precizată, adeseori, explicit în legea de funcţionare a unor instituţii ca ONMI şi INMI (Legea nr. 422/2001, a Patrimoniului, enumeră printre atribuţiile lor "organizarea şi realizarea altor activităţi specifice [...], aducătoare de venituri, conform prevederilor Art. 73, alin. 4, din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv prin încheierea de contracte cu persoane juridice sau fizice de specialitate, pe care le gestionează în regim extrabugetar" - Art. 29 şi 30, lit. i, respectiv lit. f). Şi CIMEC a lucrat, pînă la restricţiile financiare de anul acesta, cu o serie de specialişti în domenii de nişă, contractaţi pe proiect.
Prin tăierea definitivă a unor posturi, economia (anunţată a fi de două milioane de lei) e mult mai mică în realitate decît pe hîrtie, iar ea se va regăsi, sub formă de cheltuieli, cele pe proiect, în alte capitole bugetare. Contractele de prestări servicii nu aduc vechime în muncă prestatorului, dar nici venituri statului comparabile cu cele aferente contractelor individuale de muncă.
Avem nevoie de ele?
Începînd cu Ministerul Culturii însuşi, întregul sistem suferă, deja, de un deficit de personal - de care e nevoie, pentru ca instituţiile să fie eficiente. Iar de aceste instituţii e, la rîndu-le, nevoie, pentru că: Artexim organizează Festivalul "George Enescu", iar Sala Palatului îl găzduieşte (pe lîngă un număr uriaş de alte evenimente artistice, care ar avea cu totul alt statut dacă Sala Palatului ar fi privatizată). Pentru că ONMI (care are bani mulţi) şi INMI (care are strategii multe) fac posibilă păstrarea patrimoniului naţional imobil şi previn transformarea urbanistică a României într-un haos anistoric. CIMEC nu a primit pînă acum subvenţii, ci s-a autofinanţat din contracte de cercetare, cu MCCPN sau europene (iar criza a făcut să fie anunţaţi anul acesta că, pe contracte ferme şi semnate, nu vor primi de la Minister decît 25% din bani, pe o muncă făcută 100%). Cu nouă oameni care trebuie să gestioneze un regim de finanţare culturală croit după sistemul licitaţiilor pentru autostrăzi, AFCN e singura instituţie care asigură o susţinere financiară de stat, prin concurs de proiecte, pentru iniţiative culturale. Etc.
Aşa cum şi directorul CIMEC, şi cel al INMI au declarat, soluţiile de comasare găsite de MCCPN au fost "cel mai mic rău posibil" în faţa inevitabilului: criteriul vizibil a fost o cît de cît apropiere a obiectului de activitate şi a atribuţiilor, şi accesul la surse de finanţare extrabugetare comune (fonduri europene din "trunchiuri" înrudite). Ceea ce nu înseamnă că Ministerul nu a fost prins pe nepregătite de o decizie politică intempestivă, care nu a luat în consideraţie nici măcar anvergura legislativă a măsurilor impuse (conform principiului simetriei actelor normative, o lege nu poate fi modificată decît printr-o altă lege sau printr-o ordonanţă de urgenţă: pentru a comasa INMI şi ONMI, trebuie modificată Legea Patrimoniului, pentru CIMEC, alte legi, mai multe, căci a fost înfiinţat în 1978, la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc - Hotărîrea de Guvern 656/2003 şi alte două HG-uri, din 2004 şi 2007 ş.a.).
Iar dacă în cazul MCCPN, unul dintre cele mai puţin afectate ministere, această "raportare la hectar" a "planului cincinal" al Guvernului Boc, de a tăia întîi şi de a vedea cum şi de ce pe urmă, a produs confuzie generalizată, rămîne numai de bănuit cum arată restructurarea de pe hîrtie în realitatea profundă a sistemului public românesc.