Munca alături de Billy Wilder trebuie să fi fost extrem de plăcută pentru actorii care i-au călcat pe platouri. E unul dintre autorii care ştiu cum să construiască un personaj prin replici, în aşa fel încît să fie o bucurie continuă pentru actori să croşeteze pielea personajului pe scenariul primit. Walter Matthau e sclipitor în pelicula asta. Filmul respira prin partitura şi interpretarea sa, încărcate de un umor în care simţim că personajul are o experienţă însemnată în săvîrşirea unor mici mîrşăvii. Adevărul e că rareori mi-a fost dat să văd un personaj atît de grotesc (Willie Gingrich, avocat, a fost amantul cumnatei sale, caută să stoarcă bani din orice, indiferent că fraudează şi că-i obligă şi pe alţii să participe la delict), pe care să-l urmăresc cu plăcere şi cu oarecare complicitate. Acum complicitatea vine, mai repede, din ataşament faţă de victima filmului, Harry Hinkle (interpretat de Jack Lemmon), cameraman la CBS, care în timpul unui meci e lovit de un jucător de fotbal american. În urma acestui accident (minor), cameramanul, pistonat de cumnatul său, acceptă să intre într-o mascaradă prin care avocatul încerca să scoată de la compania de asigurări o sumă importantă pe motiv că Harry ar fi rămas paralizat.
E un joc de-a şoarecele şi pisica între compania de asigurări, care angajează detectivi pariticulari pentru a descoperi farsa pusă la cale de avocat, şi însuşi avocatul, care, pentru a-l ţine în afacere pe Harry îi promite un Ford Mustang, bani grămadă şi i-o aduce chiar pe fosta soţie pe tavă. Pe ea o convinge să-l ţină cu orice preţ conectat la joc, astfel că pentru Harry situaţia e destul de delicată. E minţit din toate părţile şi, mai ales, el însuşi trebuie să se mintă serios. Colac peste pupăză, ajunge să îi creeze probleme şi fotbalistului "Boom Boom" Jackson, cel care îl accidentase, cu toate că e ultimul lucru pe care Harry şi l-ar fi dorit. Rezolvarea conflictului e destul de la-ndemînă, însă deloc deranjantă. Pînă la urmă e vorba de o situaţie morală care trebuie rezolvată prin apel la conştiinţă. Iar pentru cei care nu o au, oricum e în regulă: Gingrich, ca un motan versat, cade tot în picioare din povestea asta şi pregăteşte următoarea lovitură.
The Fortune Cookie e prima colaborare actoricească dintre Matthau şi Lemmon, care vor mai apărea laolaltă în alte opt producţii. Realizat în 1966, The Fortune Cookie e povestit în capitole, umorul şi inventivitatea de pe ecran izvorînd parcă din scriitura lui Ilf şi Petrov.