La Strada este practic filmul care l-a impus pe regizorul Fellini; pînă atunci semnase doar comediile Şeicul alb şi I Vitelloni, deci, în 1954, Fellini se afla la începutul unei lungi serii de filme magnifice şi unice (caz rar, operă compusă aproape în totalitate din capodopere). Pentru cele două roluri principale, Zampano şi Gelsomina, Fellini i-a ales pe celebrul actor american Anthony Quinn şi pe propria soţie, Giulietta Masina, cea care i-a rămas devotată pînă la sfîrşitul vieţii. Peste trei ani, Fellini o va folosi din nou pe Giulietta Masina, în alt film impresionant, Nopţile Cabiriei, iar ulterior, în 1965, o va mai distribui în Giulietta şi spiritele, de un impact mai scăzut.
Nu există cuvinte pentru a descrie felul în care joacă această minune numită Giulietta Masina în cele două filme, La Strada şi Nopţile Cabiriei. Filmele trebuie doar văzute pentru a vă simţi copleşiţi de puterea artei de cea mai înaltă valoare. În ceea ce priveşte La Strada, nu vă lăsaţi derutaţi de încadrarea filmului ca operă a curentului neorealist. Filmul este în primul rînd un film de Fellini, nu are nici o legătură cu dogmele teoretice şi cu ideologia acestei mişcări culturale italiene şi, deşi se referă la două fiinţe "umilite şi obidite", are în plus o poezie şi o frumuseţe care lipsesc celorlalte opere neorealiste (cu excepţia cîtorva filme ale lui De Sica).
Pe Fellini nu-l interesează existenţa dificilă a muncitorimii italiene imediat postbelice, nu are de altfel nici un angajament ideologic, ci doar să spună o poveste despre sentimente şi despre neînţelegerea dintre două fiinţe umane. Sensibila şi naiva Gelsomina îl iubeşte de fapt pe asprul Zampano, circar ambulant căruia i-a fost vîndută drept asistentă de către familia ei săracă, dar acesta nu îşi va depăşi niciodată comportamentul brutal, pentru a face pasul necesar apropierii de fiinţa care-l urmează precum un animal credincios.
Este o poveste universală, care va sensibiliza oricînd pe (aproape) oricine, nu se încadrează în limitele strîmte în care au lucrat majoritatea regizorilor italieni din acea vreme (de altfel Visconti şi Antonioni abandonează imediat corabia care lua apă a filmului social, recte politic, pentru a-şi găsi fiecare vocea proprie atît de inconfundabilă, chiar şi De Sica şi Rossellini se îndepărtează de linia strictă a curentului). Pe de altă parte, în La Strada Fellini este deja Fellini, anumite secvenţe poetice şi halucinatorii configurînd stilul său unic, care se va numi în istoria culturii drept "fellinian".
Fişa tehnică :
La Strada, Italia, 1954
Regia : Federico Fellini
Cu : Anthony Quinn, Giulietta Masina