Classic Corner (07) - Ta'm e guilass / A Taste of Cherry

Mr. Badii spune că unul dintre marile păcate omeneşti e nefericirea. Cînd eşti nefericit începi să îi răneşti pe ceilalţi. Şi cînd îi răneşti pe ceilalţi, familie, prieteni, cînd îţi faci ţie rău prin gîndurile pe care le porţi, prin propria suferinţă, săvîrşeşti un mare păcat. El crede că Dumnezeu trebuie să fie atît de mare şi de iubitor încît să nu accepte să-şi vadă propriile creaturi suferind. De aceea a lăsat posibilă sinuciderea. Ea trebuie să fie soluţia pe care omul o are la îndemînă pentru a opri propria suferinţă, atunci cînd nu mai are sens să aştepte ca Dumnezeu să îl cheme de pe această lume spre o alta. În măsura în care durerea pe care o sădeşti în sufletul celorlalţi e un păcat, sinuciderea ar trebui să fie o cale deschisă, pentru că sfîrşeşte răul făcut celor din jur. Iar Dumnezeu nu poate fi atît de egoist încît să ne oblige să trăim în rău pînă ce va voi El să intervină.

Mr. Badii vrea să se sinucidă, însă nu o poate face de unul singur. Cutreieră împrejurimile Teheranului. Vrea să găsească un ajutor. În schimbul unei sume importante de bani, ajutorul ar trebui să vină dimineaţa într-un loc în care Mr. Badii a săpat o groapă. Acolo îl va striga. Dacă vede că Mr. Badii încearcă să se ridice, complicele ar trebui să îl scoată din groapă. Dacă vede că nu mai dă semne de viaţă, ajutorul ar trebui să îl îngroape.

Întîlneşte mai întîi un soldat, care îl refuză. Apoi un student la teologie, care, cu toate că găseşte logică expunerea lui Mr. Badii cu privire la sinucidere, nu poate accepta misiunea fiindcă în cazuri precum acesta credinţa este mai puternică decît logica. Discută apoi cu un profesor de ştiinţe naturale, care acceptă sarcina, dar, înainte de toate, îi spune lui Badii că şi el, odată, voia să se sinucidă. Simţea că viaţa nu mai are sens între dezamăgiri şi greutăţi, aşa că a plecat să se sinucidă. Însă ceva l-a îndreptat. S-a oprit să mănînce mure şi a realizat că dacă Dumnezeu are grijă ca toate plantele şi animalele să-şi găsească rost pe pămînt, cu siguranţă nu e indiferent faţă de soarta omului. Şi că acesta trebuie să ajungă la un bine.

Prin apel la viaţa interioară a unui bărbat (Mr. Badii, interpretat de Homayoun Ershadi), Ta'm e guilass / A Taste of Cherry (1997, Palme d'Or la Cannes) vorbeşte despre rostul existenţei. Istoria gîndită de Abbas Kiarostami are un dublu sens. Sensul de înaintare îl ţine problema lui Badii, iar din sens opus vine povestea despre cinema. Sfîrşitul filmului - fără a fi şi un sfîrşit clar al vieţii (lui Mr. Badii sau a oricui altcuiva) - se întoarce asupra cinematografiei. Dacă prima parte vorbeşte despre ceea ce pare natural sau deplasat în existenţa individului, a doua discută naturaleţea prezenţei în faţa aparatului de filmat. Oameni simpli (militari, muncitori) asistă la filmări. Cînd e îndreptată spre ei camera de 16mm nu se comportă natural, pentru că mînuirea camerei, echipa din spatele ei, comenzile, toate îi fac să creadă că nimic nu e în fapt natural, că totul e jucat. În faţa camerei digitale, însă, expresia lor e naturală. Cinematografia, spune Kiarostami, trebuie să găsească naturalul acesta şi natura umană. Astfel va circumscrie un spaţiu intim în care orice spectator ar putea veni în apropierea ideilor discutate şi le-ar putea examina facil (pentru că spaţiul filmic ar semăna lumii lui, mediului său). Iar menirea cinematografiei aceasta este, să ofere spectatorilor situaţii de analizat.