De la playboy la maidanezi - Brigitte Bardot

Dacă eram mai mare, sigur m-aş fi îndrăgostit de ea - norocul meu c-ar fi putut să-mi fie mamă, aşa că am rămas imun la efectul de-a dreptul electric pe care l-a avut asupra unui imens număr de bărbaţi, în anii '60 (mai ales asupra americanilor, care după ce de pe vremea notoriilor "flappers" din anii '20 nu mai văzuseră aşa ceva, n-au întârziat s-o eticheteze cu adoraţie "sex kitten".

Mult dorita, râvnita şi adorata acelor vremuri s-a născut în 28 septembrie, 1934, la Paris, ca fiică a unui inginer căsătorit cu o femeie mai tânără decât el cu paisprezece ani. Aceasta şi-a încurajat fiica să urmeze muzica şi dansul - deşi, în copilărie, Brigitte fusese o fată urâţică: purta ochelari cu rame de sârmă, aparat dentar şi părul împletit în două cozi ca odgoanele. Tocmai acest lucru pare s-o fi ambiţionat, căci după cum mărturiseşte în prezent fosta actriţă, într-un interviu dat ziaristului Peter Evans, şi-a spus: "dacă tot sunt urâtă, măcar deşteaptă să fiu, şi amuzantă, şi să dovedesc că am alte calităţi care-mi pot compensa defectele" - astfel că, la cincisprezece ani, Brigitte cocheta deja cu cariera de model, apărând în revista Elle (slavă Domnului, adolescenţa înlăturase definitiv trăsăturile dizgraţioase ale copilăriei, impunând incredibila frumuseţe care avea să facă furori de-atunci încolo).

În mod cu totul previzibil, a urmat debutul în cinema - Javotte Lemoine, în Le trou normand (1952 - Jean Boyer). În acelaşi timp, s-a desfăşurat prima (poate) dramă majoră din viaţa aparentei "vedete răsfăţate" - căci Brigitte s-a îndrăgostit de regizorul Roger Vadim, iar părinţii n-o lăsau să-l întâlnească, deşi tocmai împlinise optsprezece ani. Disperată, pasionala debutantă a încercat să se sinucidă - ceea ce a înmuiat inimile celor din jur şi, după numai trei săptămâni, în 20 decembrie 1952, cei doi s-au căsătorit.

Totuşi, mariajul cu Vadim n-a durat decât cinci ani neîmpliniţi (până în 6 decembrie, 1957) - deşi, la drept vorbind, primul ei soţ e cel care a CREAT-O ca actriţă (cum spune şi titlul unuia dintre cele mai celebre filme ale ei: Et Dieu.. créa la femme - 1956, Roger Vadim).

Imediat după divorţul de Vadim, Brigitte a investit în succesele ei cu filme franţuzeşti, începând o carieră americană, alături de Kirk Douglas, în Un acte d'amour (1953, Anatole Litvak), sau în tandem cu James Stewart, jucându-şi propriul rol, în Dear Brigitte (1965, Henry Koster). În acea perioadă, Brigitte schimba bărbaţii (fie soţi, fie amanţi), ca pe şosete - alternativ cu tentativele de sinucidere. "Îmi place să fiu sigură pe mine, să iau în vizor pe altcineva, încă dinainte de a dispărea din peisaj cel actual," explica actriţa, în acelaşi dialog cu Peter Evans. Totodată, însă, decepţiile o dureau atât de profund, încât adesea duceau la încercări de suicid. Se spune că fanii au invadat cu un astfel de prilej vila de pe Riviera Franceză a divei (care tocmai îşi făcuse un cocktail de stupefiante şi vene tăiate), ca să fure tot ce puteau - inclusiv perdelele din baie şi dalele de faianţă, toate mânjite cu sânge. "Moartea era o primejdie care o ispitea adeseori la joacă", îşi aminteşte Roger Vadim. "Era foarte fascinată de moarte" - lucru straniu, pentru o femeie atât de răsfăţată (sau, poate cu atât mai explicabil, dacă avem puterea de a privi dincolo de aparenţe)...

Pe scurt, căsniciile ei au fost patru la număr: după Vadim, a urmat Jacques Charrier (18 iunie 1959 - 20 noiembrie 1962), cu care a avut şi un copil, apoi Gunter Sachs (14 iulie 1966 - 1 octombrie 1969) şi, în sfârşit, Bernard d'Ormale (16 august 1992 -...). Oricum, actriţa şi-a încheiat benevol cariera cu rolul din L'histoire très bonne et très joyeuse de Colinot Trousse-Chemise (Nina Companéez, 1973) după care, spre satisfacţia milioanelor de fani, a pozat nud într-un pictorial din "Playboy", arătând că şi la patruzeci de ani o femeie poate fi o veritabilă bombă sexy.

În continuare, spre surprinderea tuturor, a respins operaţiile estetice şi tratamentele cu Botox, alegând calea îmbătrânirii naturale - şi şi-a dedicat viaţa activismului pentru drepturile animalelor (prilej cu care am avut bucuria s-o primim şi în România, cu problemele maidanezilor de la noi). Fundaţia Brigitte Bardot şi eforturile ei în sprijinul acestei cauze sunt incomparabil mai valoroase decât orice film în care a jucat - şi încununează cu cinste o viaţă care azi intră în cel de-al şaptezeci şi cincilea an.

28 septembrie, 2009
Bucureşti, România