În căutarea umorului pierdut - Moartea lui Tarelkin

Ceea ce lipseşte de ceva timp în teatrul românesc este spectacolul normal. Calitate bună, text sau context cu idei, interpretare remarcabilă, regie inteligentă, scenografie pe măsură, adică spectacolul făcut cu cap pentru un spectator care vine o dată pe lună la teatru şi pe care am vrea, cu toţii, să-l mai vedem şi luna viitoare. Sfânta normalitate a actului artistic de calitate. A se vedea ca referinţă orice spectacol londonez.

Aleksandr Suhovo-Kobilin este un dramaturg care pune pe gânduri, amuză şi, foarte important, nu sperie.

Teatrul Metropolis a ales un text de Suhovo-Kobilin despre corupţia generalizată din Rusia sfârşitului de secol XIX, foarte asemănătoare cu România comunitară de astăzi pe care Uniunea Europeană o tot trage de urechi că stă tare prost cu justiţia şi nepermis de bine cu corupţia. Nici urmă de personaje pozitive în piesa lui Suhovo Kobilin, doar gradul de corupţie le diferenţiază, unele sunt mai bune decât altele deoarece sunt mai puţin corupte, nu că nu ar vrea, ci că nu pot.

Piesa este o farsă cu accente groteşti şi morală evidentă. Textul abundă de replici generatoare de gaguri, unele pe linia între comic şi dramatic. Aici însă spectacolul de la Metropolis are o hibă majoră: se ia mult prea în serios. Nu că nu ar trebui să tratăm un spectacol de teatru cu seriozitate, dar în România, nu înţeleg de ce, râsul pare neserios. Regizorul şi o parte din actori confundă farsa cu thrillerul dramatic. Aşa apar personaje jucate în forţă, cu drame interioare care arată cam penibil în context, cu o muzică originală care creează un suspans horror, bună pentru filme de gen, dar inadecvată acestui spectacol şi o scenografie utilă, dar de-a dreptul urâtă. Sigur, comicul nu lipseşte, dar parte importantă din text este tratată aproape tragic, iar vreo posibilă intenţie ironică s-a pierdut pe drum (poate în pasajele prea lente şi prea lungi la care nu s-a făcut economie).

Radu Gabriel, excelent actor de comedie, creionează parţial reuşit un funcţionar de poliţie avid de bani, onoruri şi mîncare, dar tembel şi credul. Ana Covalciuc este bine aşezată în spectacol într-un rol episodic de amantă (mai mult sau mai puţin reală), supradimensionată erotic, un soi de prima mater în versiune rusească, o matrioşkă autentică. Foarte bine îi reuşeşte lui Vlad Logigan un alt personaj episodic, un acarul Păun scos direct din filmele mute, un Grucho Marx în cămaşă de noapte cu scufie, permanent mirat şi confuz. În cele cinci minute de pe scenă, Logigan pune şi comic, şi grotesc, respectând practic, substanţa textului. Tot Logigan semnează şi coregrafia unui moment care încearcă să redea, într-o notă bufă, anchetele poliţiei ţariste. O frescă destul de complexă, cu personaje multiple, anchetatori şi victime deopotrivă, cuprinde câteva ipostaze delicioase, de la episodul lungirii mâinilor ca să ajungă de o răstignire ca în numerele naive de magie până la o aluzie şmecheroasă, pe dos, la tehnica înecului, atît de contestată, dar atît de folosită la Guantanamo, totul condimentat cu abuzuri sexuale, într-o parodie a zelului poliţienesc degeaba.

Dacă la caracterele secundare şi mai ales la cele episodice lucrurile stau binişor, cu personajele principale situaţia este ceva mai complicată. George Ivaşcu (Tarelkin) şi Doru Ana (Varravin) încearcă zona grotescului cu degetul şi preferă până la urmă realismul psihologic, dar nu asta spune textul lui Suhovo-Kobilin, drept urmare personajele sunt plictisitoare şi unele dintre scenele lor suferă de lungimi nejustificabile. În schimb, în episoadele în care marşează (chiar gros) pe farsă, adică în scenele de schimbare a identităţii, cei doi reuşesc să se apropie de spiritul textului.

Din păcate, spectacolul trenează, în ciuda faptului că textul se ţine bine şi astăzi, fără cosmetizări. Dacă nici corupţie nu avem, nu ştiu ce altceva mai avem în ţara asta. Şi totuşi, spectacolele despre corupţie nu ne prea ies.


Teatrul Metropolis
Moartea lui Tarelkin de A.V. Suhovo-Kobilin
Regizor: Gelu Colceag
Scenografie: Iuliana Gherghescu
Costume: Iza Tartan
Muzica: Răzvan Diaconu
Cu: George Ivaşcu, Doru Ana, Dan Aştilean, Radu Gabriel, Alexandru Pavel, Gabriel Costin, Ana Covalciuc, Cosmin Nedelcu, Alexandra Badea, Andreea Enache, Vlad Logigan, Mihai Munteniţă, Lucian Iftime, Alex Vlad, Viorel Păunescu, Sergiu Fleşner, Radu Solcanu, Bogdan Şerban, Gheorghe Iordache.