Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Taking sides / Le cas Furtwangler

Un film ce invită la reflecţie - Cazul Furtwängler


România Liberă, mai 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Opera cinematografică multipremiată a regizorului maghiar Istvan Szabo, Cazul Furtwängler, a deschis Festivalul Filmului European. Prezenţa acestui film în continuare pe ecrane ar reprezenta un autentic eveniment de cultură cu conotaţii ce trec de limitele temporale ale subiectului, cu concluzii ce vizează fără ocol prezentul şi lumea în care trăim. Tema filmului o reprezintă umilinţa artistului în faţa Puterii. Istvan Szabo a ales piesa dramaturgului englez, fost preşedinte al PEN-Clubului, Ronald Harwood, nu atât pentru spectaculozitatea cazului, cât pentru virtualităţile subtextului de a propune spectatorului contemporan dilemele existenţei artistului într-un regim totalitarist.

Doar la prima vedere film-anchetă, Cazul Furtwängler debutează cu o secvenţă memorabilă în care celebrul dirijor refuză sfatul unui înalt demnitar nazist (Albert Speer) de a emigra. Un maior american - Steve Arnold -, specialist în asigurări, îşi începe apoi misiunea de a-l incrimina pe Furtwängler drept colaboraţionist în faţa unui tribunal de denazificare. Sunt anchetaţi membrii orchestrei, iar printre ajutoarele maiorului (Harvey Keitel) se află fiica unui ofiţer asasinat în urma complotului lui von Stauffenberg. În final, Wilhelm Furtwängler este absolvit, maiorul Arnold, adeptul poziţiei univoce şi anchetatorul care-şi "dirijează" investigaţia după metode deloc îndepărtate de cele ale Gestapo-ului, nu are altceva de făcut decât să frângă bagheta maestrului care dusese muzica pe tărâmul perfecţiunii.

Regizorul Istvan Szabo are inspiraţia de a nu-şi idealiza personajele, de a nu le dihotomiza, de a nu le diaboliza. Nuanţele, tonurile, accentele, gesturile sunt elaborate până la amănunt pentru a induce spectatorului semnele de întrebare necesare în judecarea compromisurilor inevitabile, în judecarea atitudinilor în faţa tăvălugului Puterii, în aprecierea complicităţilor şi ipocriziei, a eroilor autentici sau a victimelor prefabricate, a curajului şi laşităţii care guvernează actele în momentele de tensiune istorică paroxistă.

Filmul are o secvenţă mediană de mare rafinament: un colonel rus (interpretat cu o indicibilă ironie de Oleg Tabakov) încearcă să-l convingă pe maiorul american că în politică nu există compromisuri; ambii nu înţeleg reacţia unui popor care şi învins îşi poate apăra valorile naţionale. O convenţie care demonstrează ipoteza repetabilităţii istoriei la o scară mai complexă, dar nu mai puţin nocivă.

Dacă Steve Arnold condamnă de plano orice compromis, orice beneficiar al unei dictaturi construite pe o ideologie criminală, în apărarea sa dirijorul Wilhelm Furtwängler propune în replică faptul că o naţiune întreagă nu poate emigra şi că salvarea prin cultură este posibilă.

Istvan Szabo demonstrează în filmul său nu doar substanţa morală a cazului Furtwängler (drama artistului genial în conflict cu politica, cu consecinţele acesteia, cu metodele "învingătorilor" de a-şi afirma victoria), ci şi acoladele posibile în contemporaneitate, trimiteri instructive la războaiele prezentului, la independenţa liberului arbitru pe tărâmul atât de labil al raporturilor între cultură şi societate.

Imaginile filmului alternează jurnale autentice de actualităţi şi ancheta propriu-zisă a dirijorului german (care a salvat vieţi, printre care pe cea a marelui compozitor Paul Hindemith), dar morala lui Szabo impune reflecţia pe marginea necesităţii compromisului într-o lume absurdă şi totalitară, de indiferent ce culoare ar fi ea. Şi că, adevăr devenit truism, "lecţiile istoriei, dacă nu sunt bine învăţate, se repetă". Cu consecinţe dramatice. Mai convingător decât multe filme istorice, Cazul Furtwängler beneficiază de o distribuţie strălucită, în care Stellan Skarsgard (Furtwängler) exprimă fără accente melodrama "vinovatului fără vină", Harvey Keitel, firesc în cinismul dictatorial pe care şi-l asumă pentru necesitatea demonstraţiei judiciare. Brigit Minichmayr, naivă, dar atentă şi curajoasă în faţa "învingătorului", Ulrich Tukur, în rolul excelent construit al unui violonist şantajat, şi excelentul O. Tabakov, deja amintit. Deloc tezist, deloc didactic sau melodramatic, filmul lui Istvan Szabo lasă pe umerii spectatorului răspunsurile necesare pentru construirea unui adevăr imposibil de imaginat în alb şi negru.



 Toate articolele despre Taking sides / Le cas Furtwangler


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Călin Stănculescu


Alte articole

 Pe de altă parte Cazul Furtwängler / Taking Sides, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer