Forma concentrată a capodoperei - Cîntăreaţa cheală

Eugène Ionesco povesteşte cum a scris Cîntăreaţa cheală, inspirat de textele didactice dintr-un manual de limba engleză fără profesor. Citite în cheie logică, dialogurile au un haz absurd. Dna Smith îl informează pe dl Smith că au mai mulţi copii, că locuiesc lîngă Londra, că dl Smith e funcţionar, că au de 20 de ani nişte prieteni pe care îi cheamă Martin... Limbajul manualelor de limbi străine e cel care l-a inspirat pe Eugène Ionesco, acesta susţinînd chiar că a ajuns să scrie teatru plecînd de la aceste dialoguri, în esenţă absurde. Transpuse în teatru, eboşele personajelor didactice devin exponentele unei umanităţi încarcerate în rutina cotidiană. Automatismele de limbaj, vorbăria fără sens, truismele denunţă existenţe lipsite de viaţă. Personajele lui Ionesco sînt marionete umane ce interpretează personaje interşanjabile în mecanismul fracturat al comunicării interumane. Drama umanităţii reconvertite la comedie îi sugerează regizorului Gábor Tompa structura unei partituri muzicale, acesta găsind în tiparul cutiei muzicale expresia perfectă a rigurozităţii legilor compoziţiei, conjugate cu formalismul interpretării.

Tompa revine pentru a treia oară asupra piesei Cîntăreaţa cheală, acum într-o primă montare în limba română. Spectacolul din 1992, de la Teatrul Maghiar din Cluj, constituie backgroundul premierei din finalul de stagiune a Teatrului Naţional din Cluj. Gábor Tompa apelează din nou la principiul cutiei muzicale, în care falsetul mişcărilor mecanice descrie marioneta umană, exprimă vidul personajelor şi incapacitatea limbajului de a mai comunica, sub aparenţa drăgălaşă a păpuşilor mecanice. Deşi nu propune o nouă cheie regizorală, în spectacolul de acum munca minuţioasă cu actorii decupează noi personaje, fin reglate pe datele actorilor de la Naţionalul clujean, şi constituie o probă de actorie susţinută impecabil de întreaga distribuţie: Elena Ivanca şi Cătălin Herlo (dna şi dl Smith), Angelica Nicoară şi Adrian Cucu (dna şi dl Martin), Irina Wintze, Ionuţ Caras, Silvius Iorga şi Paul Basarab. Personajele schiţate de Tompa sînt păpuşi delicate, fără voinţă şi fără vină pentru destinul lor de marionetă. Umorul se insinuează subtil din priviri, mici gesturi ezitante ce amintesc fragilitatea mişcărilor marionetelor, amănunte atent decupate ce evită abil riscul grotescului, făcînd deliciul şi umorul nebun al spectacolului.

Dacă Elena Ivanca şi Adrian Cucu sînt actori deja consacraţi, bine aşezaţi în distribuţie, iar Cătălin Herlo, un actor de comedie cu certe calităţi probate şi în alte ocazii, surpriza spectacolului o constituie Angelica Nicoară, care se află cu acest rol în faţa unei realizări notabile: precizia mişcărilor, varietatea nuanţelor, mobilitatea fizionomiei, umorul indirect conving firesc şi ne restituie o actriţă căreia nu i-a fost dezvăluită pînă acum vîna comică. Ionuţ Caras în rolul Căpitanului de pompieri şi Irina Wintze (Mary), deşi în roluri secundare, sînt vizibili şi bine articulaţi în spectacol, în timp ce Silvius Iorga, în rolul Arlechinului, restituie, prin mobilitatea sa fizică, ideea carcasei umane fără conţinut. Paul Basarab, Proprietarul cutiei cu iluzii, ambiguu şi jucăuş-misterios, pare a fi însuşi Creatorul: păpuşarul întregii poveşti, regizorul acestei eboşe a umanităţii. Extrem de simplă, dar eficientă, împlinirea ideii regizorale depinde integral de performanţa actoricească.

Scenografia semnată de Judith Dobre Kotháy închide întregul univers ionescian în cutia cu iluzii, aseptică, aparent izolată de viaţa reală, dar a cărei oglindă este, fără s-o declare. Sforile marionetelor trase de invizibilul Păpuşar trasează destinul dramei derizorii a umanităţii. Nu ştim nici măcar dacă Păpuşarul e Dumnezeu sau nu, dar puţin importă, în această lume al cărei singur atribut rămîne superficialitatea. Întregul spectacol se trezeşte acum la Teatrul Naţional din Cluj la o nouă viaţă, ce respectă tiparul succesului de acum aproape două decenii, fără însă a-l copia. La centenarul (incert) al naşterii lui Ionesco, spectacolul lui Gábor Tompa e un discret omagiu adus autorului. Aşa cum mici capodopere ale muzicii clasice şi-au găsit forma concentrată în cutia muzicală, spectacolul acesta e un omagiu adus unei capodopere a formei dramatice.

Cîntăreaţa cheală se va juca la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, duminică, 1 noiembrie 2009, la ora 21.00, şi luni, 2 noiembrie 2009, de la ora 18.00, la Sala Izvor a Teatrului "L.S. Bulandra".


Teatrul Naţional din Cluj
Cîntăreaţa cheală de Eugène Ionesco
Traducere de Vlad Zografi şi Vlad Russo
Regia: Tompa Gábor
Scenografia: Judith Dobre Kotháy
Cu: Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Angelica Nicoară, Adrian Cucu, Irina Wintze, Ionuţ Caras, Silvius Iorga, Paul Basarab.