Cîţi dintre noi au curajul să vorbească despre frică? Cei foarte puţini care ar îndrăzni să pună o întrebare legată de acest subiect mai mult ca sigur că ar fi arătaţi cu degetul pe stradă şi apostrofaţi cu un shhht! răutăcios şi cu subînţeles. De asta m-a bucurat să descopăr că în muzică încă se mai găsesc formaţii la noi în ţară care să abordeze subiecte delicate, fie ele sociale sau nu, şi care să compună şi o muzică demnă de luat în seamă.
Nu ştiu cîtă legătura are numele trupei cu primul roman scris de Salman Rushdie, Grimus, nu ştiu dacă numele trupei este sau nu o anagramă, aşa cum se zice. Dar ştiu că băieţii ăştia au o muzică viguroasă şi bine închegată care chiar comunică ceva. Este vorba de trupa Grimus care s-a înfiinţat în 2005 în Cluj cînd a scos un demo cu 3 piese In A Glimpse, Elephant şi Solitude, ce a fost urmat în 2008 de primul album, Panikon.
Cei de la Grimus mi-au atras atenţia prin nişte filmuleţe postate pe internet de la un concurs naţional pentru trupe rock debutante, unde cîştigaseră premiul cel mare. Au mai cîştigat şi trofeul de bronz pentru Best Romanian Band, 2007. Aşadar, pînă la lansarea albumului, băieţii au întreprins destule munci pentru motivarea fanilor.
Peste un timp i-am auzit din nou la radio cu piesa Backseat Driver. Mă gîndeam pe atunci, în ignoranţa mea solitară şi orgolioasă ce mă cuprinde uneori, că am descoperit o nouă trupă britanică tare. Ce bine suna şi ce nerăbdătoare eram să o aud din nou. Pînă la urmă m-am lămurit că era vorba de Grimus aşa că, pentru satisfacerea propriei pofte şi plăceri, am făcut repede rost de albumul Panikon.
Panikon m-a întristat. M-a pus pe gînduri. Mi-a adus aminte de vremurile în care mă revoltam mai mult decît acum. Mi-a trezit monstruleţii adormiţi. Mi-a confirmat bănuieli. M-a făcut să revin la singurul eu care există în mine şi pentru mine. Panikon este un album cu un mesaj extrem de social în aparenţă, în esenţă fiind centrat pe mentalitatea individului in societate. Ca muzică propune variaţii de ritm, ton şi măsură rar întîlnite prin muzica românească modernă - iar asta dă senzaţia unei muzici studiate şi asumate. Am avut impulsul să-l încadrez la o primă ascultare într-un fel de indie - psychedelic - brit-rock. Este pe undeva pe acolo, între şi printre, un fel de alternativ.
Albumul curge foarte bine şi firesc, atît ca mesaj cît şi ca melodii. Piesele sunt bine legate între ele, electrizate parcă. Un sunet de bas sau un ritm de chitară din piesa de dinainte este un bun punct de plecare pentru următoarea, care la rîndul ei va spune altă poveste în acelaşi ton şi în aceeaşi temă. Versurile nu sunt extraordinare, ba chiar sunt destul de simple - comunică direct şi la obiect ce este mai important. Şi asta îi face foarte speciali.
Piesa care deschide albumul este Confused. Confuzia este sentimentul pe care îl încearcă ascultătorul de Panikon. Dar nu e vorba de o confuzie a neînţelegerii, ci de o confuzie care ridică nişte semne de întrebare, ce răzvrăteşte şi macină. Inspiraţia lor este culeasă dintr-o realitate confuză, spartă, înceţoşată.
Chitara de pe Political Animals, care se joacă sub mîna chitaristului pe acorduri simple, nu face decît să adîncească această întristare meditativă. Acel sunet tremurat de chitară se lasă înfipt undeva în conştiinţa ascultătorului şi se vrea trenat pînă cînd ascultătorul va fi capabil să-şi trezească conştiinţa.
Ce vor ei să spună este că, în fond şi la urma urmei, toţi suntem nişte animale ce căutăm a ne satisface instinctele primare, lucru care a dus la o societate bolnavă care se hrăneşte cu minţile, gîndurile şi acţiunile noastre, ale majorităţii inconştiente. Din propria noastră frică au fost creaţi monştri ce ne sunt hrana de toate zilele pentru că am ajuns la stadiul la care nu mai suntem capabili să ne rupem de această panică generală, denumită sistem. Iar pentru ca acest sistem să funcţioneze cît mai eficient şi durabil trebuie ca noi să ne supunem, să ne lăsăm tîrîţi prin realităţi amăgitoare - We don't mean "no harm" to anyone / We're just here to help you build a home / Don't be scared of our guns and uniforms / All you have to do is vote for us. Aşa se ajunge la Insanity sau, pe româneşte, la nebunie, la locul unde noi nu mai existăm ca indivizi, ca suflete de sine stătătoare, ci doar ca o adunătură de animale speriate, răvăşite.
With fifteen pills a day / You may live your dream / Erection now and then / For an only friend. Depresii, pastile, crize, normali anormali, bariere de nedepăşit, curaj anihilat, feţe mutilate de legi descrise mincinos, copii hrăniţi din silicoane rahitice, cancere, ulcere şi altele asemenea, într-un cuvînt - frică. Panica acerbă ce ne macină minţile zilnic, toate se combină, se amestecă, se toacă mărunt şi se prepară într-o reţetă specială pentru a fi oferită spre servire sub forma unei Mild Disease. Nu se ştie sau nu se vrea sau nu se poate şti dacă suntem sau nu pregătiţi sau dacă vrem sau dacă putem să ne dorim - To be or not to be... ready for it? Cert e că vor exista mereu unii ca cei de la Grimus care vor avea ceva de spus (pe cale artistică sau nu) în legătură cu răul ce zace în lumea în care ne învîrtim..
După toată revolta cîntată, descrisă prin cuvinte şi efecte auditive speciale, Panikon încearcă să se încheie într-un ton de resemnare, lăsînd însă o portiţă deschisă pentru găsirea unei soluţii de îndreptare a lucrurilor. Cu toate că singura scăpare ar fi să fugim de ei, am mai putea încerca şi soluţia finală - to be good friends, adică a ne împrieteni, deşi nu cred că această variantă ar fi ideală pentru un trai mai bun. Atmosfera generală creată de muzica lor este una melancolică, cu un aer adolescentino-depresiv, degajată cu atîta răceală şi vehemenţă încît după ascultarea albumului ajungi, fără să vrei, să-ţi aduci aminte şi să vrei să ieşi în stradă şi să strigi cît mai tare tot ce nu-ţi convine.
Albumul celor de la Grimus e unul foarte reuşit pentru un album de debut. Mai mult, este un album curajos şi asta mă face să respect muzica şi ideile trupei tocmai datorită faptului că foarte puţini au tăria de a se confrunta cu ceea ce îi înconjoară şi de a recunoaşte.
Şi da, pe ansamblu, este vorba de frică. De faptul că nu vrem să recunoaştem că trăim în frică. Frica de a fi sinceri cu noi şi cu cei din jur, frica de a fi în stare să spunem nu atunci cînd nu ne convine ceva, frica de a nu fi respinşi şi marginalizaţi, frica de aia şi de cealaltă şi de o mie de alte lucruri. Frica de noi. Asta şi vor de fapt cei care ne controlează. Să trăim în panică şi dezumanizare, să fim propriile noastre victime, proprii noştri distrugători pentru a-i absolvi pe ei de orice păcat. Ne este frică şi asta ne place. Ne este frică şi ne mîndrim cu asta.
Vineri, 16 octombrie 2009, la ora 21:00 în Club Fabrica, va susţine un concert fără frică pentru cei curajoşi trupa Grimus, în cadrul evenimentului Brit Pop Express, avîndu-i în deschidere pe Vive La Noiz şi Eusebio Digital.
Grimus - Panikon 2008
Confused / In A Glimpse / Political Animals / Backseat Driver / Insanity / Just Pray / Mild Disease / Different Color Shoes / Ready For It / Elephants / Addiction / Time To Be Good Friends
(Grimus - Backseat Driver)
(Grimus - Political Animals)
(Grimus - In A Glimpse)