România Liberă / martie 2003
Ca şi Africana, Din viaţa lui Gesine Cressphal, cel mai recent, presupunem, film al regizoarei Margarethe von Trotta, se ocupă de drama unei femei din societatea contemporană, aşa cum îi stă bine unei femei regizoare, reprezentantă de frunte a aşa-numitului "cinematograf feminin".

Personajul principal, o femeie care şi-a pierdut căminul şi pe toţi cei dragi, luptă să îşi găsească liniştea, bîntuită fiind de amintirea clipelor fericite petrecute împreună. Aşa cum am mai spus, Margarethe von Trotta s-a dorit, probabil, o Rosa Luxemburg a cinematografului şi, în mare, se poate spune că a şi reuşit. Aşadar, dacă germanii au avut, în persoana lui Leni Riefenstahl, o uriaşă regizoare de dreapta (în măsura în care cultul perfecţiunii corpului masculin şi, pe de altă parte, căutările stilistice necesare redării cît mai fidele a unui eveniment istoric cum a fost congresul de la Nürnberg pot fi socotite ca fiind "de dreapta"), după înfrîngerea nazismului şi comunizarea a jumătate din ţară, ei au beneficiat şi de o importantă regizoare de stînga.

De altfel, Von Trotta i-a dedicat celei căreia şi astăzi unii dintre germani îi mai aduc flori la mormînt un film pseudobiografic în 1985, Perseverenţa Rosei L. Născută în 1942, cineasta a debutat fulminant în 1975 cu Onoarea pierdută a Katharinei Blum, după Heinrich Böll, o crudă denunţare a "maşinii de distrus suflete" care este presa capitalistă, realizată împreună cu Volker Schlöndorff, pe post de Karl Liebknecht probabil. Cele mai mari succese ale carierei ei rămîn Surorile sau Balanţa fericirii (1979) şi Anii de plumb (1981, Leul de Aur la Veneţia). Ca multe alte colege ale ei din spaţiul european, Margarethe von Trotta abordează des temele relaţiei dintre sexe şi a rolului social al femeii, reuşind o deloc inedită combinaţie de feminism şi stîngă politică.

Fişa tehnică :

Din viaţa lui Gesine Cressphal, Germania, 2000
Regia : Margarethe von Trotta
Cu : Suzanne von Borsody, Matthias Habich

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus