Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Moartea lui Danton

Am aplaudat la Moartea lui Danton!?


Man.In.Fest, octombrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Mihai Măniuţiu a reuşit să păcălească o sală întreagă - poate chiar mai multe, la alte reprezentaţii - provocînd publicul să aplaude într-un moment... nepotrivit. Capcana a fost de două ori mai mare, având în vedere că publicul avea senzaţia că spectacolul s-a terminat, ca mai apoi să-şi dea seama că, de fapt, a aplaudat încurajator chiar în momentul condamnării lui Danton. Scena ghilotinării a fost construită cu un umor negru, regizorul punând actorii să facă reverenţe în faţa publicului, exact ca la aplauze. Suntem, deci, şi noi, după două sute de ani, nişte degustători de carnagiu?

Spectacolul, în regim studio, a avut premiera pe 23 mai 2009, ora 20, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi se bazează pe prima piesă de teatru a lui Georg Büchner, scrisă în 1835, dramaturgia aparţinându-i lui Andras Visky. În 2005, Măniuţiu a regizat pe scena aceluiaşi teatru un alt text al lui Büchner, Woyzeck, reprezentaţia avînd şi azi o legendară celebritate. Ca punct de pornire, trebuie remarcat că, în spectacolul din 2005, regizorul s-a folosit de mari păpuşi de butaforie, ce coborau din tavan. În Moartea lui Danton, legînd firul stilistic al montărilor büchneriene, marionetele revin: de data asta pentru a sugera oamenii morţi din timpul Revoluţiei. De fapt, întreg spectacolul se axează pe urmările tragic-macabre ale Revoluţiei asupra indivizilor, în centrul conflictului stînd Danton (Hatházi András), Julie (Kézdi Imola), Robespierre (Miklós Bács), Saint-Just (Galló Ernő), Desmoulins (Dimény Áron) şi Lucile (Györgyjakab Enikő).

Primele scene instalează jocul cu avioane minuscule, conduse de revoluţionari. Un cor de femei, cu tricornuri în cap şi ochelari de soare, fluieră batjocoritor imnul Franţei. Vestimentaţia personajelor păstrează stilizat multe elemente din epocă: bărbaţii au peruci albe, femeile poartă rochii ce corespund modei de atunci. Toate acestea se întâmplă, însă, în spatele unui gard de sîrmă, care desparte publicul de scenă (scenografia îi aparţine lui Tenkei Tibor). Pe parcurs, lucrurile se precipită şi se amestecă, bărbaţii încep să se împingă cu putere în gard, ca dorinţă de eliberare, femeile ling acadele, iar Julie repetă obsesiv: "Îl iubesc pe Danton".


Avioane şi ligheane

Dacă, în prima fază, ni s-au oferit avioane mici, următoarele scene se desfăşoară în jurul unui avion dezmembrat, în mărime naturală. Imaginea e puternică şi dă senzaţia de recentă explozie, pe care spectatorul e invitat s-o organizeze simbolic în relaţie cu lumea contemporană. Tot în acest decor, se desfăşoară şi momentele de dragoste dintre Julie şi Danton, care se joacă de-a avioanele, se hîrjonesc în slow-motion şi se fugăresc printre rămăşiţele avionului.

Foarte exploatate din punct de vedere scenografic - şi deci, simbolic - sunt ligheanele albe, de tablă. În prima parte a spectacolului, acestea sunt folosite de corul de femei, care par să bată ouă sau scot frişcă din ele. În a doua parte însă, Julie şi Danton, în joaca lor, se acoperă cu ligheanele, le pun în cap pe post de pălării sau "se încalţă" cu ele, pentru ca, în ultimă fază, acestea să devină doar recipiente în care se scurge sângele celor ucişi în Revoluţie. Dualismul avioane-ligheane induce o stranie senzaţie de joc, mai bine zis de joacă, aparent iresponsabilă, ale cărei consecinţe sunt, în cele din urmă, crunte.


Vive la République, vive la France!

Spectacolul are şi dominante cromatice: începînd cu afişul, ce arată culorile steagului Franţei scurgându-se printr-o maşină de tocat, cu o ghilotină în vîrf, şi ajungînd la un moment de climax al întregului spectacol, scena în care Robespierre îşi piaptănă o perucă, sprijinit de un raft cu nenumărate peruci albe, în timp ce susţine un discurs revoluţionar. În tot acest timp, din spatele lui încep să ţîşnească trei jeturi de culoare: roşu, alb şi albastru, băltind chiar în faţa eroului.

Personajele revoluţionare cel mai bine conturate sunt Danton, Robespierre şi Saint-Just. Fiecare are un mod aparte de trata impactul pe care Revoluţia îl are asupra sa. Danton se refugiază naiv în joacă şi iubire, Robespierre devine obsedat de putere şi pare să fie în stare de orice pentru a o obţine, iar Saint-Just, viclean, cu gesturi de şarpe, aşteaptă permanent ca cei din jur să facă un pas greşit pentru a putea profita de asta.
Finalul e centrat pe sinuciderea lui Julie şi pe moartea nevinovată a soţiei lui Desmoulins, Lucile. Aceasta din urmă strigă disperat Trăiască monarhia!, în timp ce este împinsă în gardul de sîrmă de un grup de bărbaţi. Un final, cum era de aşteptat, cu totul deschis: în ce măsură, oamenii simpli, obişnuiţi cu un anumit ritm existenţial, sunt responsabili pentru greşelile şi ambiţiile celor care sunt la putere? Fireşte, fiorul e purtat de spectator şi în afara sălii de spectacol.


Teatrul Maghiar de Stat Cluj - Cluj-Napoca
Moartea lui Danton, de Georg Büchner
Regia: Mihai Măniuţiu
Dramaturgia: Visky András
Decorul: Tenkei Tibor
Coregrafia: Vava Ştefănescu
Distribuţia: Hatházi András, Dimény Áron, Sinkó Ferenc, Bíró József, Orbán Attila, Laczkó Vass Róbert, Kézdi Imola, Györgyjakab Enikő, Miklós Bács, Galló Ernő, Buzási András, Bodolai Balázs, Salat Lehel, Molnár Levente, Farkas Lóránt, Balla Szabolcs, Szűcs Ervin, Fogarasi Alpár, Köllő Csongor, Csilla Albert, Réka Csutak, Kali Andrea, Kántor Melinda, Pethő Anikó, Varga Csilla, Vindis Andrea.



 Toate articolele despre Moartea lui Danton


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Petronela Ionescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer