Pina: Bausch + Aplomb - Toronto International Film Festival, 2011 - ziua 1

Wim Wenders pune din nou 3D-ul la treabă - cu folos, spre deosebire de marea majoritate a confraţilor dumnealui - cu Pina, un tribut pentru legendara coregrafă Pina Bausch (1940-2009), un monstru sacru al dansului contemporan.

Ideea de film de dans în 3D, precum ideea de 3D în sine, poate fi dezbătută mult şi bine, dat fiind ca destul de multe voci (avizate) susţin că 3D-ul e un moft care va dispărea de pe firmament (aşa cum a mai făcut-o de câteva ori până acum...), dat fiind că e impus spectatorilor, şi nu a apărut din nevoile / dorinţele acestora, etc, etc.

Wim Wenders, meseriaş (în sensul propriu al cuvântului) cum îl ştim, surprinde inventivitatea strălucitoare a coregrafiei şi mişcările "marca Pina" ale dansatorilor din compania ei - Tanztheater Wuppertal, nume care a devenit un substantiv comun în dansul contemporan.

Structura filmului nu e revoluţionară (scenele alternează... metronomic între talking heads şi scene de dans), dar realizarea tehnică îţi taie răsuflarea.

The talking heads (mai exact, staring heads + voice off) sunt colaboratorii Pinei care încearcă, fiecare în felul lui / ei, să răspundă la întrebarea "Cine a fost Pina?" Dintre răspunsuri: "un explorator radical", care "vede vise".

Scenele de dans sunt fragmente din piesele ei cele mai celebre reinterpretate şi filmate în peisaje pe cât de neaşteptate, pe atât de Bauschiene - străzi şi parcuri din Wuppertal, o piscină publică, un vagon de metrou, o fabrică părăsită, etc. - fundaluri care reflectă perfect dramatismul, intensitatea şi alienarea din repertoriul Pinei Bausch.

Mai toate piesele ei de rezistenţă sunt recreate în filmul lui Wenders: Café Müller (celebrul "dans cu ochii închişi"), Le sacré du printemps, Full Moon, Kontakthof, inclusiv o bucată pe muzică de Bălănescu Quarter featuring Maria Tănase.

Pentru Wenders, totul a început în 1985, când a descoperit Café Müller şi a început să se gândească la un film cu Pina. Al doilea moment definitoriu s-a petrecut mult mai târziu, în 2008, când a văzut U2-3D la Cannes şi a realizat că 3D e vehiculul ideal pentru a transpune Tanztheater-ul Pinei Bausch pe ecran.


La sfârşitul proiecţiei, un lucru mi-a fost clar: nu trebuie să fii un fin cunoscător într-ale dansului contemporan ca să fii intrigat / tulburat / fermecat de magia (multidimensională) a dansului Pinei Bausch.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.