Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Violoncelistul Marin Cazacu în concert la Ateneu


Marcel Frandeş

martie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Primăvara trăieşte prin mugurii copacilor şi larma păsărilor călătoare revenite. Muzica trăieşte prin interpreţi şi prin iubitorii de muzică reveniţi în sala de concert.
 
Vineri, 9 martie 2012, la sala Ateneului Român am ascultat un program Dvořák interpretat de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Camil Marinescu. Solistul concertului a fost violoncelistul Marin Cazacu.
 
În deschiderea serii muzicale, dedicate compozitorului ceh Antonin Dvořák, au fost interpretate Variaţiunile simfonice, op. 78, compuse în anul 1877. Despre această lucrare se spune că a fost scrisă ca răspuns la o provocare din partea unui prieten, aceea de-a alcătui variaţiuni pe o temă imposibilă - un fragment masculin al cântecului Já jsem husler / Eu sunt scripcarul. Cele 27 de variaţiuni compuse de Dvořák sunt pline de inventivitate şi ştiinţă a orchestraţiei. Un episod foarte reuşit este reprezentat de Fuga din finalul lucrării.
  

În continuarea serii muzicale de la Ateneu, violoncelistul Marin Cazacu, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Camil Marinescu, a interpretat două splendide miniaturi ale lui Dvořák: Waldesruhe (Silent Woods), pentru violoncel şi orchestră, op. 68 nr. 5 şi Rondo pentru violoncel şi orchestră în sol minor, op. 94. Aceste adevărate perle ale repertoriului violoncelistic, destul de puţin cântate, au beneficiat de o inspirată redare, plină de sensibilitate. Solistul colabora mai mult decât familial cu ansamblul orchestral, îi inducea atât mişcarea cea mai potrivită pentru a exprima semnificaţiile muzicii, cât şi modulaţiile stărilor afective, când etalând vitalitate, când nostalgie.
  

La cererea publicului, Marin Cazacu a oferit ca bis un Tango de Ástor Piazzolla, interpretat împreună cu patru violoncelişti şi un contrabasist, membri ai orchestrei, unii dintre aceştia, foşti discipoli ai maestrului. Regretam că momentul solistic al serii a fost atât de laconic. Talentul şi arta violoncelistică a lui Marin Cazacu surprind la fiecare apariţie. Artistul caută să fie mereu nou în interpretare, însă cu un gust estetic ireproşabil, demonstrându-ne că interiorul invizibil al personalităţii poate fi accesat cu migală, cu râvna armoniei şi cu simbolica sonoră a intenţiilor ce nu spulberă misterul.
 
Interpretarea Simfoniei nr. 9 în mi minor «Din Lumea Nouă», op. 95 (B. 178) [1] mi-a lăsat un gust amar. Această capodoperă plină de dinamism, ar fi trebuit să reflecte muzical uimirea compozitorului în faţa "Lumii Noi" - Statele Unite ale Americii. Tempo-ul impus de dirijorul Camil Marinescu în prima mişcare, după Adagio-ul introductiv, acel Allegro molto, era extrem de rar şi a afectat caracterul muzicii, în special fluenţa discursului. Lipsea nervul, contrastele dinamice erau neconvingătore. În multe secţiuni, dozajul între compartimente era lăsat la voia întâmplării, astfel încât se percepea o nebulozitate sonoră supărătoare, iar ideile muzicale atât de frumoase erau cufundate într-o mlaştină zgomotoasă. Dialogul dintre clarinet şi partida de violoncel, cu respectiva inversare de roluri, apărea static. Imprecizia şi lipsa de forţă a gestului dirijoral au tăiat pur şi simplu orice avânt al interpreţilor aflaţi pe scenă.

Se simţea o lipsă de comunicare, o antipatie între dirijor şi instrumentişti, care nu putea decât să distrugă orice urmă de bucurie a actului interpretativ. Paradoxal, în această atmosferă, solo-urile suflătorilor erau adevărate insule timbrale pline de gingăşie şi frumuseţe, dacă ar fi să amintesc doar minunata temă a cornului englez. Iar atunci când dirijorul Camil Marinescu nu reuşea să îşi impună voinţa interpretativă, funcţia de unificare a fluxului sonor era preluată de şefii de partidă, într-o încercare de a masca incoerenţa celui aflat pe podiumul dirijoral. Vedeam cum primul fagotist dădea intrările suflătorilor de lemn. Alteori, concertmaestrul Florin Paul, se străduia să confere un elan romantic intervenţiilor viorii prime, prin trăsături ample de arcuş, prin gesturi de atac din cap, dar mai ales prin sunetul cald al viorii sale. Din păcate, nici freamătul acompaniamentului corzilor nu avea totdeauna omogenitatea şi catifelarea cerută. Solicitarea din partea dirijorului a intensităţii maxime de lovire la timpan era dincolo de zona esteticului sonor. Sufocant, o concepţie complet împotriva muzicii lui Dvořák, nici spirit slav, nici aluzii de muzică afro-americană.
 
Deşi, după opinia mea nu era cazul, dirijorul a interpretat ca supliment muzical, împreună cu Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, un Dans Slav de Antonin Dvořák.

Note:
[1] Jarmil Michael Burghauser (1921-1997), compozitor ceh, care a realizat, printre altele, catalogarea lucrărilor lui Antonin Dvořák, în funcţie de data compunerii lor (şi nu conform datei editării acestora). Jarmil Burghauser




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Cantata Ioan Damaschinul de Taneev la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Violonista Mihaela Martin în Concertul nr. 2 de Bartók, Marcel Frandeş
 Sunetul aurit al violonistului Liviu Prunaru, Marcel Frandeş
 Concert aniversar România-Germania la Ateneu, Marcel Frandeş
 Pianista Magdalena Müllerperth în Concertul de Schumann, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer