Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Opoziţia spiritual-teluric în poemul simfonic Vânătorul blestemat de César Franck


Marcel Frandeş

martie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis


 
Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Misha Katz, a susţinut în 23 martie 2012 un concert la sala Ateneului Român, în care au  fost interpretate trei lucrări romantice, din start entuziasmante pentru public: Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 77 de Johannes Brahms, solist Ilian Gârneţ, poemul simfonic Moarte şi transfiguraţie, op. 24 de Richard Strauss şi poemul simfonic Vânătorul blestemat de César Franck.
 
Solistul serii, Ilian Gârneţ, este un violinist tânăr, apreciat şi aşteptat mereu cu bucurie de publicul bucureştean. S-a născut la Sankt Petersburg, în 1983, a studiat la Liceul de Muzică din Chişinău, apoi a absolvit Academia de Muzică din acelaşi oraş, perfecţionându-se la Academia de Muzică Sibelius din Helsinki şi la Conservatorul Regal din Bruxelles. A obţinut numeroase premii la concursuri precum: Queen Elizabeth, Henryk Wieniawski, Tibor Varga, David Oistrah, Jeunesses Musicales, Kloster Schőntal, Remember Enescu, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Astana şi Nuri Iyicil. Ilian Gârneţ a concertat în ţări din Europa şi Asia. De asemenea, el a realizat înregistrări pentru casa de discuri Fuga Libera, CD-ul Schubert-Ysaÿe-Brahms, fiind distins cu premiul Clé d'Or-Franţa şi Golden Label-Belgia.

În concertul de la Ateneu, Ilian Gârneţ a interpretat cu multă pasiune şi virtuozitate instrumentală una dintre cele mai complexe lucrări concertante romantice din repertoriul violonistic, Concertul în re major, op. 77 de Johannes Brahms. Sunetul său este patrunzător, calitativ, bogat în armonice încărcat uneori cu o tensiune dramatică uriaşă, alteori suav, cu un vibrato cald, acoperind toată suprafaţa unei fraze muzicale şi totodată bine diversificat, mereu adaptat sublinierilor prin sforzando ori filărilor controlate prin stingerea treptată a oscilaţiilor. Dezinvoltura mişcărilor sale instrumentale alături de gândirea sa muzicală generează un flux muzical generos, plin de spontaneitate. Despre această lucrare brahmsiană, dirijorul Hans von Bülow, la vremea sa, spunea că e un concert scris împotriva viorii, probabil din cauza dificultăţilor tehnice din partitura solistică.
 
Ilian Gârneţ a cântat cu un aer suveran, stăpânindu-se impecabil. Tensiunea provocată de expoziţia orchestrală nu l-a intimidat, ci, dimpotrivă, i-a dat aripi. El ştie să construiască logic edificiul în formă de sonată al primei mişcări, Allegro ma non troppo, prezentând fiecare idee muzicală cu individualitatea ei, spunând totul cu ajutorul unei sintaxe muzicale impecabile. Sunetul susţinut, dincolo de lungimea arcuşului, apoi planurile de intensitate ce puneau în evidenţă melodicitatea acaparantă, cezurile care delimiteau motivele pregnant ritmice, pasajele pline de dinamism, au încântat publicul auditor. Intervenţia viorii soliste în cea de-a doua parte a concertului, Adagio, a adus un calm atotcuprinzător. Nimic nu era redundant. Preludiul realizat de suflători, mai ales solo-ul de oboi, a incitat parcă solistul la o reluare şi mai calitativă a temei. O potolire a pulsului îţi conferea o pace sufletească benefică, iar atmosfera de serenitate predomina. Iată că timpul artistic îl poate contrazice pe cel fizic. Lungimea reală a acestei introduceri pare firească, dacă este cântată cu o trăire lăuntrică sinceră. În Finalul, Allegro giocoso, ma non troppo vivace, Ilian Gârneţ a ştiut să sugereze entuziasmul şi spiritual festiv al muzicii brahmsiene, aici cu tentă ungurească. Acele terţe paralele ale viorii, intonate pe un suport ritmic ferm, cu accente metrice amalgamate cu cele expresive, aveau nerv, conduceau clar spre un deznodământ tonal solid. Refrenul din rondo aducea prospeţime la fiecare înfăţişare.
 
Colaborarea cu orchestra a fost una foarte bună, datorîndu-se unei empatii între solist şi dirijor. Misha Katz este cunoscut publicului meloman de la Ateneu, ca un dirijor-actor ce uzează de o mimică şi de gesturi foarte expresive, antrenante, estetice şi convingătoare. Carisma sa se bazează, desigur, pe o cunoaştere în detaliu a partiturii, pe o dragoste infinită pentru muzică şi pe o prezenţă scenică dominatoare, atât în plan fizic, cât şi psihic.
 
La cererea publicului, violonistul Ilian Gârneţ a interpretat Gavotte en Rondeau din Partita a III-a pentru vioară solo în mi major de Johann Sebastian Bach. Eleganţa şi schimbarea stărilor dintre refren si cuplete, cu salturile tonale bruşte, precum şi acele frumoase tirade pe care violonistul le-a executat cu graţie, au contribuit la redarea atmosferei unei epoci "încărcate" de ornamente, pe care, în partiturile sale, cantorul de la Leipzig ni le-a lăsat drept dar muzical.
 
A urmat poemul straussian Moarte şi transfiguraţie. Impresionantă această lucrare cu substrat filozofic. Sonorităţile ample ale unui aparat orchestral mare păreau pur şi simplu aruncate asupra publicului din cupola sălii Ateneului. Misha Katz cerea şi obţinea de la întreg ansamblul simfonic când seraiuri sonore, când frământări incandescente. Energia debordantă încărca totul, iar naraţiunea se transforma în imagine cu alura holografică: "ultimele ore ale unui muribund, ale unui om care s-a luptat spre a atinge cele mai înalte idealuri, poate chiar ale unui artist". Sonorităţile orchestrale te făceau să realizezi programul poemului straussian: gândurile ce hoinăresc prin ceasurile vieţii trecute, idealul spre care a aspirat, dar pe care nu l-a putut duce la bun sfârşit. Cele patru părţi ale poemului sunt: Largo (om bolnav, muribund), Allegro molto agitato (lupta dintre viaţă şi moarte, ce nu oferă nici un răgaz), Meno mosso (viaţa îi trecea prin faţa ochilor) şi Moderato (transfigurarea căutată).

Pe fondul corzilor grave în pianissimo, timpanul se auzea sacadat, marcând scurgerea timpul vieţii. Rând pe rând, solo-urile suflătorilor de lemn se impuneau sfâşietor în introducere. Iar vioara solo arunca şi ea o lumină splendidă, precum într-o fotografie de demult, în sepia. Harpa cu arpegiile ei contura spaţii adumbrite, pline de o mare tristeţe. Lovitura de timpan ca o ghilotină, ce cădea fulgerător, te cutremura. Forţe uriaşe în desfăşurare de armonii disjunse, alternau cu unde aerate străvezii. Se auzeau "pachet" momentele de atac, ca un conglomerat sonor, ale acordurilor suflătorilor de alamă. O interpretare deosebit de reuşită, încadrându-se în stilul romantismului aflat la apogeu.


În încheierea serii muzicale, Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Misha Katz, a interpretat poemul simfonic Vânătorul blestemat de César Franck. Compunerea acestui opus a fost inspirată de balada Der wilde Jäger a poetului romantic Gottfried August Bürger. Din acest poem, Franck a ştiut să redea cu măiestrie atmosfera sumbră şi totodată fantastică, utilizând mai ales sonorităţile lugubre ale cornului şi folosindu-se de o orchestraţie subtilă, ce uneori amintea de fragmente din Simfonia fantastică (din partea intitulată Visul unei nopţi de Sabat) de Hector Berlioz. Substratul literar cuprinde momentul în care într-o dimineaţă de duminică, în sunete de clopote şi de cântece religioase, un conte de Rin sună din cornul său şi hotărăşte să plece la vânătoare, în loc să participe la liturghie. În urma acestui sacrilegiu, el este blestemat de o voce teribilă care îl damnează pe vecie. Înnebunit de groază, contele fuge urmat de o haită de demoni urlând. În cavalcada sa, el este dus direct în gura căscata a iadului. Muzica lui César Franck sugerează prin acumulări orchestrale tocmai conflictul dintre forţele binelui şi răului.
 

Am ascultat o versiune încărcată de tensiune, cu solo-uri ale cornilor frumos intonate, convingătoare sub aspect timbral, adevărate semnale. În deschidere, sunetul de trianglu dădea o culoare sărbătorească. Misha Katz a impulsionat mereu interpreţii, prin mişcările sale dirijorale, menţinând în acelaşi timp şi o încordare a atenţiei auditoriului. Frumoase au fost cântate secţiunile în care calmul se ivea pentru scurt timp! Instrumentele de suflat au avut o misiune grea. Efortul de a marca ritmic motivele dinamizatoare a fost unul deosebit, iar realizarea meritorie. Întreg ansamblul se implica emoţional, precum un uriaş balaur, ghidat impecabil. Totul suna plin de relief. Contrastele dinamice sporeau dramatismul. Simţeai cum puniţia era exprimată armonic cu o plasticitate zdrobitoare.
 
Minute în şir, publicul a aplaudat frenetic, răsplătind interpreţii pentru bucuria incomensurabilă adusă acolo în sala Ateneului. Misha Katz a mulţumit în câteva cuvinte rostite în limba franceză auditoriului. A îmbrăţişat interpreţii din orchestră, a coborât în sală şi a strâns în braţe o doamnă din primele rânduri ale sălii, ce aplauda şi ovaţiona în picioare. Iată că muzica poate aduce în prim plan acel minunat sentiment alungat parcă prea adesea dintre oameni: iubirea pentru aproapele nostru!



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Cantata Ioan Damaschinul de Taneev la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Violonista Mihaela Martin în Concertul nr. 2 de Bartók, Marcel Frandeş
 Sunetul aurit al violonistului Liviu Prunaru, Marcel Frandeş
 Concert aniversar România-Germania la Ateneu, Marcel Frandeş
 Pianista Magdalena Müllerperth în Concertul de Schumann, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer