Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Apollonide (Souvenirs de la maison close), L'

Bordelografie - L'apollonide (Souvenirs de la maison close)


Andrei Gorzo

Dilema Veche, august 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spre deosebire de Mihai Fulger, eu n-aş spune că L'apollonide e "cel mai subtil film" distribuit la noi în 2012, dar această reprezentare a vieţii de toate zilele într-o casă de toleranţă pariziană fin de siècle e cu siguranţă lucrarea unui "bordelograf" cultivat literar şi plastic. Baudelaire e, evident, acolo - pentru început, chiar în titlu, care în film e numele unui case şi pe care doar o literă îl desparte de numele unei muze a poetului, dedicatară a unor poezii din Florile răului. Henri Michaux (care abia se născuse la vremea cînd se desfăşoară acţiunea filmului) e citat la un moment dat, cu un vers, de una dintre locatarele stabilimentului (e una dintre licenţele mai discrete ale unui film istoric care cultivă atît truvaiul arheologic, cît şi anacronismul violent). Şi mai există două fantezii despre contacte sexuale implicînd ochii (una descrisă doar în cuvinte, cealaltă şi vizualizată), deci inevitabil bîntuite de Bataille. În fine, trecînd de la referinţele literare la cele picturale, sînt acolo şi Manet, şi Courbet, şi Ingres, şi Toulouse-Lautrec, şi Renoir... Regizorul Bertrand Bonello şi directoarea de imagine Josée Deshaies îşi pun actriţele să pozeze în nenumărate ipostaze languroase sau prostrate, pe canapele, blănuri de urs sau scări interioare, cu un pahar de şampanie sau cu o pipă de opiu adesea la îndemînă, într-o combinaţie de lumină electrică şi lumină de lumînare, în mijlocul unui calabalîc rococo înghesuit între pereţi a căror tapiserie de catifea neagră pare să obtureze orice cale de ieşire.
 
Urmînd exemplul maestrului taiwanez Hou Hsiao-hsien din propriul său film (din 1998) despre un bordel fin de siècle, Hai shang hua / Flowers of Shanghai, Bonello îşi ţine personajele în casă aproape tot timpul, singurele ieşiri fiind una, la scăldat, exact la jumătatea filmului, şi una, pe străzile Parisului de azi, în epilog. Copiii femeii căreia îi aparţine afacerea (şi care e jucată de o regizoare de film) îşi fac lecţiile la aritmetică printre muncitoare şi clienţi (jucaţi tot de o serie de regizori ce funcţionează ca semnificanţi ai autoreflexivităţii critice: oare meseria lor nu presupune şi ea exerciţiul unei anumite puteri asupra altor corpuri umane?). O panteră neagră tolănită pe o canapea mai adaugă o tuşă de decadenţă tablourilor vivante din salonul de socializare. Designerul de sunet intimizează aceste tablouri printr-un mixaj învăluitor de murmure, clinchete şi frînturi de muzici mai de epocă ("Plaisir d'amour") sau nu (showstopper-ul e "Nights in White Satin", pe care fetele dansează, ele între ele, cu ocazia unui priveghi). Bonello recurge ocazional la split-screen pentru a crea tripticuri (cîte o odaliscă în fiecare volet) şi cvadripticuri (cîte o vinietă erotică în fiecare căsuţă).
 
Efectul puternic glamour-izant al acestui estetism e contracarat de documentarismul clinic al altor secvenţe (un interviu de angajare, un control ginecologic) şi de acumularea (mai ales în a doua jumătate a filmului) de instanţieri ale servituţii, precarităţii şi autoamăgirii în care trăiesc fetele. Astfel, cuţitul unui client îi crestează uneia dintre ele un rictus perpetuu, transformînd-o într-un avatar hugolian al Jokerului din Batman. (Bonello ne cruţă iniţial de acest spectacol, dar numai pentru a ne readuce înapoi la el în nişte flashback-uri, pentru ca la final să vină cu tot ce putea găsi mai senzaţionalist în materie de răzbunare: nu e de mirare că o parte a presei de la Cannes 2011, unde L'apollonide a rulat în competiţie, a etichetat filmul ca gunoi pretenţios - retro-porno erzaţ-belle-époque-ist cu înflorituri tabloido-poetice.) O altă fată se îmbolnăveşte de sifilis. O alta, care speră să fie cerută în căsătorie de unul dintre clienţi, devine tot mai dependentă de opiu pe măsură ce speranţele ei se ofilesc. O alta e umilită de descoperirea unui studiu "ştiinţific" (unul dintre acele admirabile find-uri arheologice ale lui Bonello), care conchide, pe linia lui Lombrozzo, că prostituatele au capul mai mic decît restul femeilor. O alta e pusă de un client să-i vorbească într-o limbă inventată care să sune a japoneză - momentul e aproape demn de Buñuel. Totuşi, de la un punct încolo, filmul devine didactic de insistent în afirmarea faptului că, dincolo de glamour-ul decadenţei, condiţia acestor femei e una de victime. (Pe de altă parte, reprezentarea solidarităţii dintre ele e admirabil de nedemonstrativă în cea mai mare parte a filmului.)
 
Dar tot glamour-ul decadenţei e cel care-l inspiră mai tare pe Bonello în pictorialele lui animate - de pildă, o orgie cu pitici, femei desfigurate şi moşi decrepiţi e filmată cu o voluptate ce nu poate fi pusă doar în cîrca personajelor fictive care o organizează. Atunci cînd epilogul ne transportă brusc din această "epocă de aur" (malgré tout) a prostituţiei în "prezentul decăzut" (căci filmat urît, pe video), unde fetele ne sînt arătate lucrînd fără un acoperiş deasupra capului şi fără solidaritatea de odinioară, nici ironia juxtapunerii, nici romantismul paseist care o subîntinde, nu se remarcă neapărat (pace Fulger) prin subtilitate.




 Toate articolele despre Apollonide (Souvenirs de la maison close), L'


6 comentarii

  • Subtilitate
    Mihai Fulger, 14.08.2012, 21:28

    Iti multumesc ca m-ai citit si citat.
    Iti respect opiniile, ca de obicei.
    Am, insa, o rugaminte (sau curiozitate, ia-o cum vrei): ai putea sa-mi dai cateva exemple de filme mai subtile decat acesta, dintre cele distribuite anul acesta in cinematografele noastre?
    Multumesc.

    • RE: Subtilitate
      Andrei Gorzo [membru], 15.08.2012, 14:57

      Luînd invitația ta ca pe-o invitație la joacă, aș propune "Le Havre" ca film de-o frumusețe mai subtilă, "Tinker, Tailor..." ca film cu un storytelling mai subtil și (conștient de faptul că e cea mai atacabilă dintre opțiunile mele) "J. Edgar" ca film neconvențional în moduri mult mai subtile (atît de subtile încît puțini par să le vadă).

      • RE: RE: Subtilitate
        Andrei Gorzo [membru], 15.08.2012, 15:13

        Cît despre "L'apollonide", oricît de sus ar putea fi plasat, nu văd cum i se poate releva, ca virtute de căpetenie, tocmai subtilitatea: o bună parte din el e in-your-face de-a binelea - pedigriul pictural și literar, lacrimile de spermă, răzbunarea prin panteră, saltul final în prezentul decăzut. Ceea ce sigur că nu e un motiv de a nu-l prețui, dar parcă nu neapărat pentru "subtilitate".

  • Multumesc pentru acceptarea invitatiei la joaca
    Mihai Fulger, 15.08.2012, 22:09

    Imi place mult "Le Havre", dar frumusetea lui nu mi se pare neaparat subtila, desi e clar ca se adreseaza cu precadere cinefililor.
    Cu "Tinker Tailor..." sunt perfect de acord. Chiar nu ma gandisem la el cand am scris despre "L'Apollonide", poate pentru ca il consideram film din 2011. Dar ai dreptate.
    Cat despre "J. Edgar", prefer sa nu ma mai pronunt din nou asupra lui, pana cand nu-l revad.
    Care e diferenta dintre "pedigriul pictural si literar" de aici si cel cinematografic/cinefilic din "Le Havre"? Prin ce e unul mai subtil decat celalalt? Eu, sincer, nu percep vreo diferenta.
    Pe langa acele lucruri in-your-face (dar, atentie, nicicum in-anybody's-face) pe care le enumeri, "L'Apollonide" are si multe altele pe care eu le consider subtile (unele dintre ele mi s-au revelat doar la a doua vizionare).
    De exemplu, m-a durut sa citesc intr-o cronica din "Film Menu" ca "Puncte nevralgice sunt și folosirea anacronică a muzicii, a split-screen-ului și flashback-ului." In primul rand, nici nu sunt sigur ce vrea sa spuna autoarea: ca aceste procedee sunt folosite anacronic sau ca folosirea lor aici este anacronica? In al doilea rand, pentru mine modul in care Bonello se foloseste de split screen (din pacate, devalorizat de utilizarea lui excesiva in televiziune si demonizat de cineastii realisti) este de-a dreptul revolutionara si ar merita sa fie analizata (am in minte in principal un "cvadriptic" complet lipsit de erotism). Jucandu-ma putin cu cuvintele, as spune ca Bonello a inventat split spleen-ul...

    • RE: Multumesc pentru acceptarea invitatiei la joaca
      Andrei Gorzo [membru], 16.08.2012, 02:13

      Prin ce anume ți se pare atît de "revoluționară" folosirea split-screen-ului aici? Mie nu mi se pare nici imăcar deosebit de ingenioasă (la nivelul la care e adesea ingenioasă la Brian De Palma). Sare în ochi - asta da.

      PS: Evident că nu pedigriul cinematografic/cinefilic din "Le Havre" e mai subtil decît cel pictural-literar de-aici; mă rereream la felul în care e pus la lucru.

      • RE: RE: Multumesc pentru acceptarea invitatiei la joaca
        Mihai Fulger, 16.08.2012, 19:21

        De exemplu, acel split screen la care ma gandesc si care m-a impresionat cel mai mult pare a separa, initial, doua lumi din geografia "casei placerilor": sus sunt doua cadre dintr-o existenta mic-burgheza banala, jos - altele din mediul "decadent" si fascinant al "fetelor", surprinse in orele lor libere, deci fara fastul din serile in care isi intretin clientii. Si totusi, dupa cateva momente, prin intermediul a doua personaje care coboara sau urca, se dovedeste ca aceste lumi atat de diferite comunica si convietuiesc in deplina armonie (sau "toleranta"). Astfel, patru cadre care, luate fiecare in parte, nu aduc nici o informatie importanta ajung, ca prin juxtapunere (simultana) si, zic eu, fara a sari in ochi, sa ne spuna mult despre viata casei si a locatarelor ei.
        Si cred ca si celelalte split screen-uri din film ar merita sa fie studiate mai atent.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Degradarea înceată a luxului şi eleganţei - L'Apollonide (souvenirs de la maison close), Lavinia Cioacă
 Creşterea şi descreşterea imperiului simţurilor rafinate - L'apollonide (Souvenirs de la maison close), Mihai Fulger


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer