Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pianistul Andrei Licareţ a fost în locul potrivit, la momentul potrivit


Marcel Frandeş

iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis


[1]
În Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din 9 iunie 2012, dirijat de Horia Andreescu, publicul s-a confruntat cu o surpriză. Mai întâi, a fost anunţată o inversare în programul serii: lucrările Lumina drumurilor de Ulpiu Vlad şi  Simfonia nr. 3 «Renana» în mi bemol major, op. 97 de Robert Schumann - au fost interpretate în prima parte, în speranţa că solista Mihaela Ursuleasa va fi disponibilă după pauză spre a cânta Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Frédéric Chopin. Însă în partea a doua a serii muzicale, Mihaela Ursuleasa fiind indisponibilă, a urcat pe scenă pianistul Andrei Licareţ, aflat ca spectator în sala Ateneului. Sub bagheta lui Horia Andreescu, el a interpretat fără vreo repetiţie, împreună cu Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Do major de Ludwig van Beethoven. A fost o performanţă lăudabilă atât din partea solistului, care a cântat cu o vervă deosebită, cât şi din partea ansamblului acompaniator. Acesta din urmă a dovedit o mare promptitudine şi o veritabilă susţinere morală şi artistică a solistului. În ultimele concerte din stagiunea filarmonicii bucureştene, evenimentele neprevăzute în ceea ce priveşte soliştii, s-au repetat. De curând, pianista norvegiană Gunilla Süssmann a leşinat pe scenă în al doilea concert de la Ateneu, nemaiterminând Variaţiunile pe o temă de Paganini, de Rahmaninov.
 
În seara zilei de 9 iunie 2012, Lumina drumurilor, lucrare simfonică a lui Ulpiu Vlad, a fost interpretată cu mult dramatism. Opusul este "structurat într-o singură parte, însă cuprinde mai multe secţiuni interioare, unele întrepătrunse, altele net delimitate" [2]. Ascultând această muzică simţi cum imaginaţia îţi este stimulată. O energie sonoră uriaşă, "născută din dragoste", aşa cum spune însuşi compozitorul, poate fi descoperită în sunetele vii ale compartimentelor ansamblului orchestral. Interpretarea a relevat o împletire a stărilor de linişte meditativă, pline de transparenţă, cu altele tensionate, în care toată orchestra "iradia de un dinamism aproape dureros". Contrastele între lumină şi umbră erau împinse spre limita maximă, astfel încât culminaţiile şi minimele tensionale apăreau precum nişte reliefuri fascinante. O partitură care pune în valoare virtuozitatea interpreţilor în folosul comunicării unor emoţii înaripate. Publicul a aplaudat interpretarea şi pe compozitorul aflat în sala Ateneului, care, la rândul său, a mulţumit dirijorului şi membrilor orchestrei pentru redarea fidelă şi plină de autenticitate a lucrării.
 
Compozitorul Ulpiu Vlad a studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cu Anatol Vieru şi s-a perfecţionat la Academia Santa Cecilia din Roma cu Vergilio Montari. De asemenea, a beneficiat de îndrumările lui Dimiter Christoff şi Ton de Leeuw în cadrul unor Workshop-uri desfăşurate la Amsterdam. Ulpiu Vlad este autor a numeroase lucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice, muzică electro-acustică, tipărite de edituri prestigioase precum: Editura Muzicală-Bucureşti, Carciofoli Verlaghaus-Zürich şi Musikproduktion Höflisch München. De-a lungul anilor, a fost distins cu : Premiul George Enescu al Academiei Române (1985), Premiul UCMR (1990, 1995, 2000, 2003, 2006 şi 2009) şi a fost de asemenea, decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofiţer (1994). Discografia sa cuprinde opusuri precum: Dreams I, Paul Staicu/Orchestra Camerata (Electrecord), Winter Landscape; The Scales of Light (Electrecord), Beyond Dreams. Partita Radicale (Edition Pro Viva), The Joy of Achievement - Wedding Songs, Marin Constantin/Madrigal Chorus (Electrecord), The Legend of Dreams, Pro Contemporania (Editura Muzicală/Star Media Music)[3].

Realizându-se un adevărat tur de forţă, în prima parte a concertului simfonic a mai fost interpretată şi Simfonia nr. 3 în mi bemol major op. 97, «Renana» de Robert Schumann, lucrare alcătuită din cinci părţi: Lebhaft, Scherzo, -Sehr mässig, Nicht schnell, Feierlich şi Lebhaft. Denumirea simfoniei este legată de o călătorie a compozitorului, efectuată împreună cu Clara pe valea Rinului. Am remarcat frumuseţea şi elanul interpretativ etalat în ländler-urile din Scherzo, unde fagotul, viola şi violoncelul au excelat prin cantabilitate. Caracterul solemn al muzicii şi-a făcut apariţia în mişcarea a patra, Feierlich, în care sonorităţile instrumentelor de suflat de alamă predominau. Se pare că, intenţia compozitorului a fost aceea de a marca muzical momentul consacrării arhiepiscopului de Köln la rangul de cardinal. Sunetul rotund şi clalitativ din coralul de tromboni a impresionat publicul atât prin omogenitatea timbrală, cât şi prin frumuseţea armoniei.

După pauză, pianistul Andrei Licareţ a interpretat cu brio Concertul nr. 1 în do major, op. 15 de Ludwig van Beethoven. Această lucrare concertantă, prima din ciclul celor cinci concerte pentru pian, compuse de titanul de la Bonn în anul 1795, a fost dedicată lui Barbette de Keglevics, devenită prinţesă de Odescalchi. Concertul alcătuit din trei părţi, I. Allegro con brio; II. Largo; III. Rondo. Allegro scherzando, "aminteşte prin temele sale, de muzica lui Haydn şi Mozart, iar în Rondo-ul final urmează tradiţia concertelor de vioară compuse de Giovanni Battista Viotti"[4].

Tânărul pianist Andrei Licareţ s-a născut la 11 septembrie 1982, în Bucureşti şi a început studiile de pian la varsta de 5 ani, cu tatăl său, Nicolae Licareţ (pianist, organist şi clavecinist la Filarmonica George Enescu din Bucureşti şi director artistic al aceleiaşi instituţii). Andrei a debutat în muzică la vârsta de 11 ani, iar de atunci a concertat în toată Europa şi Statele Unite, câştigând un număr important de competiţii, dintre care amintim: Premiul I la Concursul Internaţional Jeunesses Musicales, ediţia 1996, Premiul I la Concursul de pian Yamaha-2002, Marele Premiu la Concursul Internaţional Lorry Wallfisch-2003 şi Premiul I la Concursul Mihail Jora-2004. Printre profesorii cu care a studiat pianul se numără Gabriela Enăsescu, Viniciu Moroianu, Dana Borsan, şi Jacques Rouvier (profesor la Conservatorul Superior din Paris, cel care a îndrumat-o pe Hélène Grimaud). Andrei a studiat de asemenea, compoziţia cu Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Din anul 2000, Andrei Licareţ este student regulat al Sommer Akademie Mozarteum (Salzburg, clasa profesorului Dmitrii Bashkirov), al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (Masterand) şi al Peabody Conservatory (prof. Leon Fleisher).  
În Concertul de pian nr. 1 de Ludwig van Beethoven, interpretat de Andrei Licareţ, am remarcat spiritul ludic, dorinţa de a comunica dincolo de substanţialitatea vehiculului sonor, precum şi capacitatea de a impune un anume dinamism al fluxului muzical tuturor interpreţilor de pe scenă, având ca efect un entuziasm tineresc sporit şi o nobilă etalare a forţelor şi voinţelor artistice.
 
Maestrul Horia Andreescu s-a întrecut pe sine, realizând un acompaniament foarte bun, urmărind îndeaproape intenţiile solistului. De altfel, prin gesturile sale dirijorale clare, ordonarea tempo-urilor şi mai ales consecvenţa acestora pe suprafeţe întinse, muzicianul de la pupitrul dirijoral a creat un minunat echilibru, în condiţiile în care o privire pătrunzătoare ţinea locul unei întregi repetiţii. Remarcabil a fost cântat sfârşitul dezvoltării formei de sonată a primei părţi, Allegro con brio, în care glissando-ul pe octavă al solistului răsuna strălucitor.
 
Partea a doua, Largo, a beneficiat de calmul şi eleganţa mişcării, de o ornamentică agilă (acele grupete perlate), precum şi de o frazare caldă, cu idei muzicale de lungă respiraţie, rafinat gândite şi cântate. Cât de frumos se diversificau temele în secţiunea mediană a formei tripartite! Tonalitatea La bemol major, în care evolua muzica, a adus o argintare sonoră deosebită prin interpretarea lui Andrei Licareţ. Picături de staccate repetate, scări ascendente, triluri - toate aveau nobleţea şi liniştea părţilor lente din concertele instrumentale beethoveniene.
 
Finalul, Allegro scherzando, a dat posibilitatea afirmării unei foarte bune tehnici pianistice a solistului. Impresionante au fost şi schimbările stărilor de spirit - între cupletele rondoului şi ideea refrenuluîn special la ultima lui apariţie - acolo unde melodia expusă printr-o intensitate precaută de către solist şi explozia tutti-ului orchestral contrastau cu evidenţă şi împlineau arhitectural muzica lui Beethoven.
 
La cererea publicului, pianistul Andrei Licareţ a oferit un bis.
 

[1] http://www.foto-julius.at/wienoriginal.html; site accesat la 20 iunie 2012
[2] Octavia-Anhid Dinulescu - Ulpiu Vlad: Lumina drumurilor, Cuvântul autorului, în Programul de sală al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti; iunie 2012, pag. 4.
[3] http://www.composers21.com/compdocs/vladu.htm; site accesat la 20 iunie 2012.
[5] http://www.foto-julius.at/wienoriginal.html; site accesat la 20 iunie 2012.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Cantata Ioan Damaschinul de Taneev la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Violonista Mihaela Martin în Concertul nr. 2 de Bartók, Marcel Frandeş
 Sunetul aurit al violonistului Liviu Prunaru, Marcel Frandeş
 Concert aniversar România-Germania la Ateneu, Marcel Frandeş
 Pianista Magdalena Müllerperth în Concertul de Schumann, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer