Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

CatasTIFF 2014 (1) - Via Castellana Bandiera şi Bai ri yan huo / Black Coal, Thin Ice


Florian-Rareş Tileagă

iunie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Întotdeauna când începe TIFF, prima cronică pe care o scriu - ca asta, de exemplu - e cu mici frisoane. Abia îmi ies primele fraze. De fiecare dată mi-e teamă că nu-mi găsesc cuvintele şi că e banal când spun cât de mult mă bucur că există TIFF-ul pe lume. De fapt, pe an ce trece, e tot mai greu să scrii despre asta, pentru că ştii că ai scris mult şi că, poate, începi să te repeţi. Practic, rişti să nu mai te creadă lumea dacă spui că mergi de atâţia ani la film şi că, totuşi, te bucuri de fiecare dată.

Anul ăsta, 2014, o las mai moale cu grijile şi mă mulţumesc s-o spun pe faţă: iubesc la fel ca la început acest TIFF nebun, viu, puternic, sonor, creativ şi extrem de important pentru România. Cine m-o crede, bine, cine nu, la fel de bine. Mie, sincer, îmi ajunge să spun ce cred şi să trag nădejde că undeva, cineva citeşte, înţelege şi merge la unul din filmele pe care i le recomand, ca să se bucure aşa cum m-am bucurat eu.

N-o să mai vorbesc despre Deschiderea Oficială, la care m-am dus nu pentru Philomena, ci pentru că chiar îmi place covorul roşu şi, mai ales, spiritul de panglică tăiată în adevăratul sens al cuvântului. O să vorbesc doar despre filme; de fapt, despre două din cele 200 selectate în festival, care, ca în fiecare an, compun un portret stilistic teribil de suculent al TIFF-ului. Dacă le-am vedea pe toate (ceea ce, fizic, e imposibil - 200 de filme în 10 zile ar fi 20 / zi, adică un fel de omniprezenţă SF în toate sălile de cinema), am şti despre cinema mai mult decât am avea voie. Ceea ce, pentru orgoliul de cinefil înrăit al publicului de Cluj, ar fi o ambiţie absolut normală...

Via Castellana Bandiera / Pe o stradă din Palermo (r. Emma Dante, Italia - Elveţia - Franţa, 2013). Cred că mă duc la filme italieneşti mai mult pentru dorul de Italia, unde am locuit o vreme, decât pentru curiozităţi critice. Aşa că întâlnirea mea cu filmul actriţei Emma Dante este una profund subiectivă. Dar voi încerca să folosesc lucrurile pe care le cunosc pe viu din viaţa Italiei ca să explic de ce acest film e mai mult atmosferă decât acţiune şi de ce, datorită acestui accent voit pe ambianţă, filmul e tocmai ca temperamentul celor din "cizmă": intens, necontrolat, epuizant.

Palermo, zilele noastre. Deşi mai corect ar fi să spunem "Palermo, oricând", pentru că povestea din film are foarte puţin de-a face cu epoca. În schimb are de-a face cu eternul conflict social între italienii din nord şi cei din sud, iscat din ambiţia de superioritate a nordului vizavi de sărăcia sudului, care ocupă tot mai multe locuri de muncă ieftine în nord, exact ca străinii din Europa de Est. Ei bine, regizoarea Emma Dante scoate conflictul din spaţiul muncii şi îl duce într-o zonă strict socială, ilustrându-l hiperbolic printr-o situaţie banală. Pe o străduţă din capitala Siciliei se întâlnesc două maşini: una condusă de Rosa, cealaltă de Samira - caz clasic de "două capre pe cărare", ambele încăpăţânate până la cer. Cum nici una nu se urneşte, încep o droaie de injurii, toate pe "muzica" de urlete a oricărui conflict între italieni. Dar, mai ales, încep pariurile celor din cartier cu privire la cine va ceda primul.

Conflictul nu e foarte verosimil, mai ales că strada e lată şi ar putea trece două maşini una pe lângă alta. Scopul e, bineînţeles, de a crea un conflict, de a ridica orgoliul la nivel de hiperbolă şi de a face un spectacol de excese şi de capete înfierbântate, ultra-specifice Siciliei. Dar lipsa de verosimilitate a felului în care curge povestea (prin unele exagerări de comportament şi sforţări de situaţii) este, aici, o problemă atâta timp cât intenţia regiei este de a construi o frescă naturalistă a Siciliei. Eliminând, însă, acest minus al naraţiunii, filmul scoate la iveală o mulţime de nuanţe sociale, prin scene-metaforă (urinarea simultană de către cele două femei, ca o marcare a teritoriului) şi personaje simbolice (Samira, bătrâna cu aspect cadaveric, e reprezentarea ocultă a spaţiului sudic, energetic prin definiţie, în timp ce Rosa poartă marca spaţiului nordic, psihologic, problematizant). Iar fresca, de care aminteam, vine din piperarea constantă cu detalii secundare care par să nu ducă niciunde dar care adaugă stări şi energie, la fel ca în aproape orice alt film italian cu şi despre ruralitate (Baaria, Nuovo Cinema Paradiso, Arborele de saboţi etc.).
Filmul mai rulează sâmbătă, 7 iunie 2014, ora 20.30, la Cinema "Florin Piersic".


Bai ri yan huo / Black Coal, Thin Ice / Artificii în plină zi (r. Diao Yinan, China - Hong Kong, 2014). Film nerecomandat iubitorilor de Hollywood. N-are nimic din comercialitatea unei scene cu pac-pac şi, contrar aşteptărilor date de titlu, n-are nici cea mai mică urmă de strălucire. E mult frig şi întuneric în acest film şocant, neconvenţional - şi totuşi chinezesc, dacă contextul vă spune ceva... - care a marcat prima zi de TIFF cu depresie (în cazul celor slabi de înger) şi energie (în cazul cinefililor). Dar, vorba ceea, this is what TIFF is all about.

Un criminal în serie, care-şi taie cadavrele şi le aruncă peste pod versus un poliţist alcoolic, decimat de drame, la începutul anilor 2000. Cazul înaintează apăsător de lent şi, pentru a intra în "carnea" lui, regizorul târăşte povestea prin cele mai insalubre şi reci scenografii posibile pe timp de noapte, unde orice detaliu de mişcare sau de sunet poate însemna ceva. Pe parcurs mor poliţişti, colegi ai protagonistului, apar şi dispar personaje neliniştitoare împrumutate parcă din Lynch şi Chan-wook Park, o femeie misterioasă şi tăcută încurcă şi descurcă drama cazului - într-un cuvânt, imaginează-ţi cel mai încâlcit caz, a cărui rezolvare e dată peste cap de implicarea emoţională a poliţistului, mahmur 24 de ore din 24.

Regizorul Diao Yinan face din această complicaţie cu nume de film un splendid discurs despre blocaj uman, reuşind (printr-un scârţâit de gheaţă, prin grosplanuri cu grimase, prin panoramări de peisaje ninse) să creeze o lume îngheţată, cu nervii întinşi, gata să o ia razna în cel mai crunt mod. Însăşi investigaţia, confundată cu viaţa poliţistului, urcă la un nivel psihedelic şi e ceva de-a dreptul magic în acest verism care te întoarce pe dos. Totuşi, în ciuda savantei construcţii, scenariul e incredibil de coerent şi ţine sub control acţiunea şi, totodată, introspecţia. Filmul are cel puţin câteva scene unice, de negăsit în alt film făcut până acum (dansul poliţistului, artificiile pe timp de zi, crimele, urmăririle etc.). Dacă ar fi să definesc printr-un singur cuvânt acest Black Coal, Thin Ice (titlul sună infinit mai bine în engleză...), care a luat Ursul de Aur la Berlin în 2014, "bântuitor" ar fi cel mai potrivit.
Filmul mai rulează sâmbătă, 7 iunie 2014, ora 23.00, la Cinema "Florin Piersic".


Din ciclul "du-te şi la / nu cumva să te duci la"...

... nu rata Despre oameni şi cai / Hross i oss (r: Benedikt Erlingsson, Islanda - Germania, 2013). Sau ratează-l, dacă nu-ţi plac eseurile filmice cu gust profund de ciudăţenie. E o directă declarare cinematografică a adeziunii la politica de protecţie a animalelor, printr-o poveste care înnobilează calul în detrimentul omului. Calul e protecţie, e mamă, e adăpost, partener amoros, ghid, mijloc de transport, în timp ce societatea umană e cuprinsă de o demenţă colectivă, care eliberează filmul din zona realismului şi îl duce într-una absurdistă. Dacă nu pentru mesaj, filmul merită văzut măcar pentru imaginile sale de o picturalitate deosebită.
Filmul mai rulează vineri, 6 iunie 2014, ora 23.00, la Cercul Militar.


... se spune că vechiul cinema te face să-l iubeşti pe cel nou. Nu rata proiecţiile din secţiunea Cinema Mon Amour, cu filme vechi care te vor face să înţelegi "rădăcinile". Dintre ele, nu rata sub nici un chip Nuovo Cinema Paradiso, al lui Giuseppe Tornatore. Vei fi un om mai bun după.

Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2014 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2014


2 comentarii

  • gasirea negasitului
    Diana Vazian, 03.06.2014, 11:27

    Scena cu dansul politistului nu e de negasit altundeva (depinde de spatiul de cautare al fiecaruia). Pare sa fie o referinta la o scena similara din Reservoir Dogs (Tarantino). Acolo dansa Michael Madson.

    • RE: gasirea negasitului
      diana vazian, 01.07.2014, 10:05

      Erata: Madsen, nu Madson. Mea culpa!

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Fiinţa contra nefiinţă sau povestea blândeţii irosite - Still Life, Maria Ruxandra Burcescu
 Eternul tango între un el şi o ea - Stockholm, Maria Ruxandra Burcescu
 Criticul de film Andrei Rus, al treilea câştigător al bursei Alex. Leo Şerban, Comunicat de presă
 Târziu, despre TIFF, 2014, Adrian Mureşan
 Caravana TIFF, 2014 - 11 oraşe, peste 30.000 de spectatori, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer