Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Violonista Alexandra Conunova în Concertul de Ceaikovski, la Ateneu


Marcel Frandeş

aprilie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Concertul de stagiune, din data de 16 aprilie 2015, al Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijat de Christian Badea, a avut în program Concertul pentru vioară şi orchestră în re major op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski, solistă Alexandra Conunova şi versiunea de concert a baletului Le Sacre du printemps de Igor Stravinski.

Violonista Alexandra Conunova s-a născută în 1988 în Republica Moldova. A studiat la Universitatea de Muzică, Dramă şi Media din Hanovra - Germania, cu profesorul Krzysztof Wegrzyn. A urmat de asemenea, cursuri de măiestrie cu: Boris Kuschmir, Mihaela Martin, Ivry Gitlis şi Igor Oistrach. A câştigat numeroase premii la competiţii de vioară precum: Concursul de vioară Joseph Joachim de la Hanovra - premiul I la ediţia din 2012, Concursul Internaţional George Enescu, ediţia 2011, Bucureşti, Deutsche Instrumenten-Musik Fond Competition of the Deutsche Stiftung Musik Leben, ediţia 2011, Concursul Internaţional Tibor Varga, Sion Valais, Elveţia, ediţia 2010, Concursul Internaţional de vioară Ion Voicu, Iaşi, ediţia 2009, Concursul Internaţional de vioară Henri Marteau, Hofer, Germania, iar recent a obţinut Premiul Julius Bär, pentru cel mai bun artist al Verbier Festival Academy, 2013. Alexandra Conunova a concertat cu orchestre precum: Münchener Kammerorchester, Hofer Symphoniker, Hermitage Orchestra St. Petersburg, NDR Radio Philharmonic, L´Orchestre International de Genève, Belarusian State Philharmonic, Norddeutsche Philharmonic Rostock şi Verbier Festival Chamber Orchestra. În anul 2014, violonista Alexandra Conunova a efectuat turnee în Asia (Coreea şi Japonia). Printre dirijorii cu care a colaborat se numără: Christfried Göckeritz, Patrick Strub, Hannu Lintu, Juhanni Numminen, Gábor Takács-Nagy, Johannes Wildner, Niklas Wilen, Alexandru Lascae şi Ilarion Ionescu-Galaţi. Alexandra Conunova este membră în Arts Global String Quartet. A realizat diferite înregistrări (CD de debut la Naxox, CD cu muzică de cameră de Wolfgang Amadeus Mozart şi Johannes Brahms). De curând, violonista Alexandra Conunova a cântat în Franţa, în cadrul Festival de Pâques de la Aix-en-Provence. Ea va pleca de la Bucureşti ca să cânte în Italia, la Ferrara, Concertul de vioară în re minor de Jean Sibelius, acompaniată de Mahler Chamber Orchestra, dirijată de Teodor Currentzis.


La sala Ateneului Român, Alexandra Conunova a interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 35 de P.I. Ceaikovski, demonstrând o mare putere de transmitere a emoţiei artistice, o calitate timbrală frumoasă şi o tehnică violonistică solidă. Are un sunet cald, susţinut şi beneficiază de o excelentă constanţă constanţă a tempo-ului în desfăşurarea discursului muzical. În conducerea frazei muzicale, bunul gust se completează cu ştiinţa construcţiei sonore romantice. Accentele tonice au profunzime, îmbinările sunetelor vibrate se desfăşoară cursiv, iar strălucirea pasajelor în registrul acut conferă prin pregnanţă şi siguranţa emisiei un aer de virtuozitate. Am remarcat o fină modelarea a intensităţii sonore în cadrul aceleiaşi trăsături de arcuş, prin schimbări ale presiunii exercitate asupra baghetei. Solista reuşea astfel, să scoată în relief elementele constitutive ale minunatelor teme melodice ceaikovskiene şi, totodată, să estompeze formulele cu rol ornamental, într-un legato expresiv sublim. Alexandra Conunova cântă pe o vioară Santo-Seraphin, construită la Veneţia, în 1735, un instrument împrumutat de către Deutsche Stiftung Musikleben.


În partea a doua a concertului, Canzonetta, tânăra violonistă a expus ideea principală a formei de lied cu o simplitate încântătoare. Simţeam în sunetul ei o veritabilă confesiune lirică. Acel ton reţinut (con sordino), şi totuşi îmbrăcat abundent în armonice, îngâna parcă versurile unui poet romantic: Toţi suntem vremelnici pentru veci, / Rar ning fagii frunzele deşarte... / Binecuvântat să fie deci / Că trăiesc şi că mă duc spre moarte...[1]. Într-adevăr, la Alexandra Conunova melodia - în alcătuirile ei diatonice tradiţionale - se mişcă necontenit ca un şuvoi, revărsându-se asupra ascultătorilor.

Dirijorul Christian Badea, împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, a acompaniat cu precizie, eleganţă şi nobleţe solista. Publicul a aplaudat îndelung la sfârşitul concertului, răsplătind talentul şi frumoasa prestaţie. Sunt convins că această violonistă, aflată în plină ascensiune, va face o carieră frumoasă şi ne va bucura şi cu alte prilejuri, cântând lucrări din vastul repertoriu concertant al viorii.

În a doua parte a serii muzicale de la Ateneu am ascultat muzica la baletul Le Sacre du printemps (Sfinţirea primăverii) de Igor Stravinski. Această creaţie a compozitorului este considerată astăzi, drept una dintre cele mai importante din secolul al XX-lea. Compusă în anul 1913, a fost subintitulată Tablouri din Rusia păgână. Această lucrare muzicală stravinskiană "avea să pună sub semnul întrebării conceptul de frumos muzical, de lirism şi expresie elevată, de ordine şi logică în construcţia muzicală, în procesul receptării" [2].

Ascultam rând pe rând, cele paisprezece piese ale suitei, grupate în două părţi, în care era zugrăvită trezirea primăverii şi a întregii naturi. Prin intermediul imaginilor sonore, percepeam un anume arhaism şi o vie prezenţă a obiceiurilor slave. Parcă vedeam întâmpinarea anotimpului cu aducerea jertfei celei mai frumoase fecioare din colectivitatea tribală: sălbăticie ritmică, armonie insolită, culoarea orchestrală înnoită, toate într-un efort răscolitor.

Se cunosc mai multe versiuni coregrafice: Maurice Béjart, Pina Bauch, Jean-Claude Gallotta, Angelin Preljocaj, Marzha Graham, Uwe Scholz şi Emanuel Gat.


Despre subiectul lucrării, însuşi Stravinski spunea[3]: "Întrezăream în imaginaţia mea spectacolul unui mare ritual păgân în care bătrânii înţelepţi, aşezaţi în cerc, observă dansul funebru al unei tinere fete, pe care o vor sacrifica pentru a câştiga favorurile zeiţei primăverii." Premiera a avut loc la Paris, în 29 mai 1913, la Théâtre des Champs-Élysées din Paris, cu Baletele ruse ale lui Diaghilev, coregrafia lui Vaslav Nijinski. Deşi, iniţial publicul nu a primit bine această lucrare, după câţiva ani, ea a devenit foarte apreciată chiar şi în versiune simfonică. Pare a fi scrisă cu o tehnică anti-simfonică. Blocuri sonore contrastante separate sunt juxtapuse precum un mozaic. Mişcările acumulează linii individuale şi imagini ritmice pentru a genera o creştere a intensităţii şi a tensiunii. Fiecare dintre cele două părţi - Adoraţia pământului şi Sacrificiul- încep printr-o secţiune lentă şi calmă, pentru a evolua în final către una explozivă. Formulele ritmice sunt când repetitive, pe un ostinato static, când foarte dinamice, cu accente care se deplasează mereu. Melodica provine dintr-o duzină de cântece slave, transformate cu măiestrie. Orchestraţia este una uriaşă. Compartimentele instrumentelor cu coarde sunt uneori divizate în patru grupuri diferite. Fiecare pupitru de instrumente de suflat de lemn are cinci executanţi, unii cântând la câte două sau chiar trei instrumente (clarinet), instrumentele de suflat de alamă cuprind trompeta bas în mib, tuba tenor (al şaptelea şi al optulea corn). Percuţia este masiv reprezentată: tobă mare, tam-tam, trianglu, cinele antice, tamburină şi güiro [4].

Intervenţia fagotului din debutul lucrării a fost iniţial gândită pentru corn englez, ea fiind foarte dificil de executat, deoarece este scrisă într-un registru supraacut.

În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Christian Badea, versiunea orchestrală a Ritualului Primăverii atrăgea atât prin dimensiunea tensiunii emoţionale, cât şi prin rigoarea ritmică ori multitudinea timbrurilor.


Fiecare tablou căpăta viaţă cu ajutorul contrastelor dinamice, a tempo-urilor, a melodicii şi mai ales datorită formulelor ritmice, cu dese permutări de accente. Se puteau distinge texturi mozaicate cromatice, un polimodalism ce genera o stare stranie, puncte de orgă, teme expuse în canon şi motive suprapuse, ca un colaj sonor. În Jocul Răpirii, auzeam politonalismul, cu acorduri supraetajate, eterofonia izoritmică. Tot acest haos aparent era realizat cu multă migală de artiştii interpreţi. Ultimul tablou al primei părţi, Dansul pământului, desfăşurat în Prestissimo impresiona prin dezlănţuirea stihinică. Un maxim tensional în arhifortissimo s-a întrerupt dintr-odată. Tocmai aceste falii sonore, căscate fără nici un fel de pregătire, aduceau un sentiment de falsă naivitate, vecin cu primitivismul păgân. Minunat a sunat compartimentul fagoturilor cu intervenţiile ce iniţiau teme noi. Apoi, în tabloul Hore primăvăratice iureşul duratelor ritmice se potolea (tranquillo), discursul muzical căpătând o expresie de solemnitate. Temele ce reveneau confirmau aspectul ciclic al muzicii, totul era precum un cerc de horă. Cu măiestria sa binecunoscută, dirijorul Christian Badea plăsmuia crescendo-ul orchestral din tabloul Cortegiul înţeleptului, antrenând fiecare compartiment al ansamblului dintr-o privire, declanşând un 'tsunami' de vibraţii. Foarte convingător a fost realizat şi acel moment weberian din al şaptelea tablou, Înţeleptul, ce cuprinde doar patru măsuri, având rolul de a pregăti tabloul Dansul pământului. De o mare forţă evocatoare a fost ultimul tablou amplu, Aleasa, în care parcă zăream dansul epuizant al celei jertfite pe altarul zeului primăverii. În concepţia oamenilor din vechime, acesta, odată îmblânzit, putea să facă acest anotimp mai prielnic. Se auzea un refren ritmic ordonator , urmat de o serie de structuri ce se înlănţuiau asimetric, într-o amplificare continuă a intensităţii sonore, până la un tutti orchestral.

Parcă asistasem la un act magic cu implicaţii folclorice, având ca obiect orientarea unei forţe oculte malefice, către o acţiune determinată, după anumite reguli[5].

La finalul lucrării, publicul a răsplătit cu aplauze frenetice pe dirijorul şi pe artiştii interpreţi. Ei ne-au oferit aceste policromii sonore şi o mostră de motorism muzical, ancorându-ne mai pregnant în contemporaneitatea sonoră a vieţii cotidiene.

Note
[1] din poezia Nu regret de Serghei Esenin, traducere de George Lesnea. (http://versuri.thirld.com/serghei-esenin/nu-regret/)
[2] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. IV, Editura Muzicală, Bucureşti, 1998, pag. 99.
[3] Igor Stravinsky- Chroniques de ma vie, Denoël, Paris, 1935, reeditată în 2000)
[4] güiro, instrument de percuţie ideofon, specific muzicii populare din America Latină. Este alcătuit dintr-o tărtăcuţă cu crestături paralele tăiate pe o singură parte, care sunt frecate cu o baghetă. A fost utilizat şi de către compozitorii de muzică cultă (Villa Lobos-Uirapuru, Norton Gould-Latin-American Symphonette).
[5] Flori Marcu: Marele Dicţionar de Neologisme Editura Saeculum, Bucureşti, 2000.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Reîntoarcerea la sincretismul artelor - Filmul şi muzica, Marcel Frandeş
 Violonistul Daniel Podlovschi în Concertul de Ludwig van Beethoven, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Mezzosoprana Roxana Constantinescu într-un program de arii de Mozart, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 O nouă istorie ieroglifică, Cleopatra David
 Răbdarea de a construi cu inocenţă frumosul sonor, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer