Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Alchimia sonoră a muzicii lui Richard Strauss


Marcel Frandeş

mai 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

La 13 aprilie 2015, la Ateneul Român, publicul meloman a putut audia un concert deosebit de reuşit oferit de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Christina Badea. Seara muzicală a cuprins un program alcătuit din câteva lucrări reprezentative din creaţia compozitorului Richard Strauss: Poemul simfonic «Don Juan», op. 20, Ultimele patru lieduri, solistă soprana Lise Davidsen, Fantezia simfonică «Femeia fără umbră» şi «Dansul celor şapte voaluri» din opera Salomeea.

Poemul simfonic «Don Juan» a fost compus de Richard Strauss în anul 1887, pe versurile poetului romantic austriac Nikolaus Lenau (1802-1950). Legendarul personaj al lui Tirso de Molina, Don Juan, a fost ulterior folosit de multe ori în literatură: Jean-Baptiste Poquelin alias Molière, Alexandre Dumas-tatăl, Lord George Gordon Byron, José de Espronceda, Afred de Musset, José Zorrilla y Moral, Pedro Calderón de la Barca, George Bernard Shaw, Alexandr Puşkin, Paul Johann Heyse, Max Frisch, Robert David MacDonald şi Felix Gray. În muzică, o serie de compozitori au scris inspiraţi de virilul personaj Don Juan. Astfel, se pot enumera: Christoph Willibald Gluck, Wolfgang Amadeus Mozart, Léo Delibes, Franz Liszt, Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, Franco Alfano, Alexandre Sergheevici Dargomîjski, Andrew Lloyd Webber şi Georges Brassens. Jean De Maesmacker alias Jihedem a realizat şi un album de benzi desenate, în seria Sophie. În cinematografie, personajul seducător a fost înfăţişat de regizori precum: Alan Crosland, Vincent Sherman, John Berry, Joseph Losey, Jacques Weber, Roger Vadim şi Jeremy Leven.


În versiunea poetului Lenau, Don Juan moare într-un duel cu tatăl uneia dintre fetele seduse. Muzica poemului lui Richard Strauss evidenţiază forţa şi avântul năvalnic, optimismul nemărginit al eroului. El este înfăţişat trăind o variată gamă de afecte, fiind mereu stăpânit de goana după noi aventuri sentimentale. Întreaga lucrare este pătrunsă de teme legate de iubirile lui Don Juan. În debutul poemului, se afirmă o temă maiestuoasă de o intensitate tunătoare. Motivele muzicale ce zugrăvesc femeile iubite de Don Juan sunt pline de farmec şi pasionalitate.


În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Christian Badea, răzbătea frumuseţea substanţei melodice straussiene, virtuozitatea şi unitatea. Auzeam structurile acordice generatoare de idei muzicale. Cât de frumos a sunat tema secundă, cea care o prezenta pe Donna Ana, cântată de către oboi cu multă delicateţe, minunat timbrată! Această temă este într-adevăr, una dintre cele mai frumoase cântece de dragoste din literatura romantică. Am admirat apoi, un al doilea motiv muzical al lui Don Juan, intonat de astă dată de corn, cu multă pregnanţă şi plină de energie. Splendid a sunat solo-ul de vioară, cântat de concertmaistrul invitat, Paul Florin, care şi-a etalat calităţile deosebite ale sunetului viorii sale, precum şi bunul gust în modelarea frazei muzicale.

Dirijorul Christian Badea a relevat complexitatea politimbrală şi a conturat cu multă măiestrie punctul culminant al poemului. Acea pauză generală dinaintea finalului, era o veritabilă suspendare a timpului, conducând spre o rezolvare firească a unor puternice conflicte umane, exprimate prin sunetele acestui poem simfonic, primit pretutindeni de public ca o lucrare de mare succes.

Seara muzicală de la Ateneu a continuat cu Ultimele patru lieduri (Vier letze Lieder) de Richard Strauss, interpretate de soprana lirico-dramatică Lise Davidsen.


Cântăreaţa a crescut în Stokke, o localitate rurală din sud-estul Norvegiei. De la vârsta de 15 ani a luat lecţii de chitară şi canto, iar apoi, la Liceul Sandefjord, teatrul, muzica şi dansul. A continuat să se apropie de coanto, studiind cu profesoara Mona Skatteboe. A intrat în corul de fete al catedralei Tønsberg Domkirke. A fost îndrumată în continuare de către dirijorul corului, profesorul Runa Skramstad, cel care a iniţiat-o în muzica barocă şi clasică. În 2006 a fost admisă la Grieg Academy of Music din Bergen, Norvegia, unde a studiat cu mezzo-soprana Bettina Smith şi cu soprana, Hilde Haraldsen Sveen. A urmat cursuri de măiestrie cu Ton Koopman şi soprana Mona Julsrud. În 2009 a intrat în corul Norwegian Soloists. În anul 2010 a fost admisă pentru un masterat la Royal Danish Academy of Music din Copenhaga. Îndrumată de profesoara daneză Susanna Eken, Lise Davidsen a abandonat statutul de mezzo-soprană şi a trecut la studiul repertoriului de operă pentru soprană. În 2011, a intrat la Academia de Operă din Copenhaga. În primul ei concert a cântat aria Elisabethei Dich, Teure Halle din opera Tannhäuser de Richard Wagner şi Ruhe, meine Seele de Richard Strauss, acompaniată de Bergen Philharmonic Orchestra, dirijată de Rory Macdonald. În 2012 a absolvit masteratul la Academia Regală Daneză şi a continuat cantoul cu profesoara Susanna Eken, la Academia de Operă din Copenhaga. A debutat în 2013 la Opera Regală din Copenhaga, apoi a concertat ca solistă în Recviemul de Giuseppe Verdi, pe scena Filarmonicii din Berlin. În anul 2013, Lise Davidsen a primit statutul de artist rezident al Aix-en-Provence Vocal Academy. Dintre premiile şi distincţiile câştigate de soprană, amintim: Premiul I la concursul Royal Danish Academy of Music (2013, 2014), Léonie Sonning Music Grant, Hertha Finnerup and Borge Schroders Grant şi Song Prize of 2013. A fost invitată în 2014, să studieze şi să colaboreze cu celebra cântăreaţă germană Waltraud Meier. De asemenea, a cântat în Flagstad Festival din Hamar, Norvegia În 2014 a absolvit Academia de Operă din Copenhaga. În stagiunea curentă, Lise Davidsen va cânta alături de Randers Chamber Orchestra, dirijată de David Riddell, apoi pe scena Operei din Oslo, rolul titular din Sancta Susanna de Paul Hindemith, dirijor John Fiore şi cu Filarmonica din Oslo. În stagiunea următoare, proiectele Lisei Davidsen includ colaborări cu Bayerisches Staatsoper, Norwegian Opera, Frankfurt Opera şi Oslo Philharmonic.

În concertul de la Bucureşti, am ascultat-o pe soprana Lise Davidsen în emoţionantele Ultime lieduri de Richard Strauss, cântând admirabil, cu o voce extrem de caldă şi profundă, transmiţând într-un chip sublim mesajul muzicii. Părea un poem simfonic pentru soprană şi orchestră. Ciclul de patru lieduri op. 150 a fost compus în 1948 şi reprezintă un testament muzical al lui Richard Strauss. De fapt, el poate fi considerat un 'cântec de lebădă' al romantismului muzical, copleşit deja, la acea vreme, de atonalism. Prima audiţie a avut loc la 22 mai 1950, la Royal Albert Hall din Londra, cu soprana Kirsten Flagstad, Orchestra Philharmonia, dirijată de Wilhelm Furtwängler.

Precum spune poetul german Joseph von Eichendorff în versurile sale [1], această muzică ascultată cu ochii închişi, sugerează o lume în care cerul îmbrăţişa pământul (Es war, als hätt' der Himmel / Die Erde still geküsst). Primele lieduri ale ciclului sunt scrise pe versurile lui Hermann Hesse, iar ultimul lied, pe versurile lui Joseph von Eichendorff.

În interpretarea sopranei Lise Davidsen, Primăvara (Frühling), primul lied, vocea părea că pluteşte şi totuşi sonoritatea ei domina, afirmându-se mai degrabă prin tenta ei de mister. Vocea plină de senzualitate a solistei, precum şi sonoritatea orchestrei exalau parcă un parfum foarte dulce. Simţeam cum glasul sopranei se ivea precum o mişcare ondulatorie a suprafeţei mării, ce venea după o furtună provocată de instrumentele din orchestră, pentru a se lansa într-un zbor de pasăre, pe anumite rostiri. Forma strofică serveşte în acest lied ca temelie pentru melismele inserate într-o orchestraţie de mare subtilitate.


Cel de-al doilea lied, September, este dominat de o atmosferă mai sumbră. Cât de frumos se înlănţuiau acele modulaţii ce confereau o culoare aurită, asemănătoare coroanei copacilor toamna. Toate acele contramelodii venite dinspre compartimentele ansamblului echilibrau discursul muzical. Vocea sopranei accentua cu mult simţ estetic cuvintele-cheie vară încheiată (sommer ende), ori ochi obosiţi (müde augen zu).

Al treilea lied, Beim Schlafenghehn (La culcare), aduce vocea într-un registru mai grav, peste care se suprapune timbrul de celestă. O anume moleşeală tindea să cuprindă totul. După intervenţia cornului, am ascultat un minunat solo de vioară ce anunţa parcă, zborul sufletului desprins de trup. Glasul Lisei Davidsen intona arabescuri care te purtau într-o lume a extazului, acolo unde aripile libere ale sufletului conduc spre universul magic al nopţii. Vocea pare că se îmbată de ea însăşi şi se aşază pe un cuvânt-cheie Leben (viaţă).

Ultimul lied al ciclului, Im Abendrot (În amurg), debuta printr-o imensă frază lirică a întregii orchestre. Părea că se readuce în focarul conştiinţei o lume sumbră. Am remarcat puritatea vocii sopranei Lise Davidsen, de astă dată nemaiîntâlnind în cale nici un fel de melisme. Simţeai cum traversai propria viaţă anterioară. Doar sunetele flautului (precum glasul ciocârliei) mai aduceau aminte, pentru ultima oară şi cu o mare tandreţe, de viaţa terestră. Apoi, intervenea vioara solo, precum o mângâiere şi orchestra, ca o mare liniştită, iar glasul povestitor nu se mai rătăcea prin solitudinea frumuseţii tonului său. În ultima strofă, vocea liniştită şi aflată deja în altă parte, se înalţă întrebătoare: "- Aceasta să fie moartea?" Orchestra, printr-un lung postludiu, desăvârşea această călătorie iniţiatică pe triluri care sugrumau orice disperare. Muzica acestui lied pare o baie sonoră. "Ea se ridică la rang de glorificare a frumuseţii vocii, folosite drept momeală, pentru ca moartea să vină cu mai mare blândeţe" [3].


În a doua parte a serii muzicale de la sala Ateneului Român, am ascultat fantezia simfonică Femeia fără umbră (Die Frau ohne Schatten). Premiera a avut loc la Viena, în 1947. Fantezia simfonică a fost compusă ulterior operei, în 1946, alegând momente definitorii din cuprinsul acesteia. Opera Femeia fără umbră, op. 65 a fost scrisă anterior, între anii 1911-1917. Pe un libret de Hugo von Hofmannsthal, iar premiera ei a avut loc la Viena, în 10 octombrie 1919. Desprinsă din lumea basmului "opera este pătrunsă de un cald umanism, fiind un imn închinat dragostei dintre oameni care, prin bună înţelegere şi colaborare, reuşesc să învingă forţele demonice ale răului". [2]. Muzica lui Richard Strauss pendulează în această operă între transparenţă şi exprimare brutală, iar aceasta din urmă provine din faptul că opera a fost scrisă în vremuri tragice, pe timpul primei mari conflagraţii mondiale.

Interpretarea Fanteziei simfonice Femeia fără umbră oferită de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Christian Badea a relevat trăsăturile stilistice ale muzicii lui Richard Strauss: melodia de o infinită varietate, de o mare inspiraţie şi originalitate, clară, evolutivă, în funcţie de trăsăturile caracteriologice ale personajelor pe care le simbolizează, apoi armonia plină de poezie şi expresivitate romantică, de o mare bogăţie coloristică şi cromatică, fără a depăşi cadrul tonal, însă cu suprapuneri politonale, polifonia sa, totdeauna folosită cu scop expresiv, demonstrând o mare virtuozitate contrapunctică, mai apoi, suportul ritmic într-o alcătuire elastică de mare varietate, desprins din însăşi ritmul vieţii şi, nu în ultimul rând, tehnica orchestraţiei cu amplificare a aparatului orchestral - mai degrabă pentru obţinerea unei mari varietăţi timbrale decât spre sporirea intensităţii sonore - dar şi cu o diversificare timbrală plină de irizaţii multicolore.


Dansul celor şapte voaluri din opera Salomeea a fost ultima lucrare oferită publicului, încheind cu brio o seară dedicată muzicii lui Richard Strauss. Dirijorul Christian Badea, împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu au înfăţişat cu multă măiestrie tensiunea şi tragismul acestei muzici, dincolo de aspectul ei aparent senzual. În fond, lupta dintre carnal şi spiritual este cea reflectată în primul rând, prin intermediul imaginilor sonore.

Poate că puţini spectatori îşi dau seama de efortul artistic depus, de migala de artizan a fiecărui interpret de pe scenă, de picătura de nectar, ce pare neînsemnat de mică în alcătuirea întregului, însă posesoare a unei uriaşe forţe emoţionale, pătrunzând în abisul fiinţei ascultătorului. Şi pentru aceasta, le mulţumim lor, dirijorului şi artiştilor, prin aplauzele noastre pornite din inimă.

NOTE
[1] Joseph von Eichendorff: Mondnacht.
[2] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. I, Editura Muzicală, Bucureşti, 1992, pag. 238.
https://40.media.tumblr.com = William Turner-The Falls of the Clyde (1940), ulei pe pânză.
http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Strauss
[3] articolul Richard Strauss - Ultimele patru lieduri, Ultima hipnoză a unui bătrân magician de Gil Pressnitzer
.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Reîntoarcerea la sincretismul artelor - Filmul şi muzica, Marcel Frandeş
 Violonistul Daniel Podlovschi în Concertul de Ludwig van Beethoven, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Mezzosoprana Roxana Constantinescu într-un program de arii de Mozart, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 O nouă istorie ieroglifică, Cleopatra David
 Răbdarea de a construi cu inocenţă frumosul sonor, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer