Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Mein Kampf

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mein Führer - Mein Kampf la FNT, 2015


Mihai Brezeanu

octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mare parte din familia dramaturgului maghiar George Tabori a dispărut la Auschwitz. La peste 40 de ani distanţă, în 1987, Tabori a scris Mein Kampf, text satiric reluând titlul cărţii de căpătâi a regimului politic care a făcut posibil Auschwitz-ul. În 2014, la Cluj, Alexandru Dabija a montat piesa pornind de la traducerea lui Alexandru Şahighian, adusă la zi de Cătălin Ştefănescu. Un an şi o lună mai târziu, spectacolul clujean a deschis al 25-lea Festival Naţional de Teatru într-o Sală Mare a Naţionalului bucureştean în care publicul a ocupat toate spaţiile convenţionale şi ne-convenţionale de unde se putea privi scena.

La pauză, parte din spectatori au ales drumul spre garderobă şi spre atracţiile non-FNT-istice ale oraşului. Pentru că, chiar şi vândut ca o comedie, chiar şi împănat cu numeroase poante excelente, unele preluate din libretul original, altele adăugate de Ştefănescu şi / sau de actori, chiar şi asezonat cu delicioase momente muzicale scrise de Ada Milea şi Anca Hanu, Mein Kampf-ul lui Tabori & Dabija nu e deloc un lucru uşor, după cum nu e nici un spectacol perfect. Pe de o parte, există imperfecţiuni de ritm, scene care trenează, dar şi momente când lucrurile se precipită nejustificat, când replicile zboară între actori la o intensitate care nu permite recepţionarea lor corectă de către public. Pe de altă parte, textul lui Tabori nu e deloc o plimbare de duminică, un prilej de distracţie uşurică pe o temă dintre cele mai grave.

Dotat cu un simţ special de speculare a momentelor de comic, dar şi cu răbdarea şi inteligenţă de a înţelege şi pune în scenă multiplele faţete ale materialului dramatic, Dabija foloseşte comedia deopotrivă pentru relaxarea şi îngândurarea privitorilor. Râdem de Hitler, de personajul acela proaspăt ieşit din adolescenţă, copleşit de complexe, frici, idei fixe, pofticios adus în scenă de Sorin Leoveanu, dar, dincolo de personajul istorico-teatral, acel Hitler trăieşte în şi lângă fiecare din noi, aici şi acum. Nu, nu e neapărat vorba de criminalul latent care zace în oameni, ci de acele trăsături care ne copleşesc personalitatea, modul de a fi şi de a gândi, sfârşind prin a ne îngrădi, la zeci de ani distanţă de orice lagăr, libertatea. Chiar ştim să recunoaştem şi să râdem de prostia ce poate fi zărită în jurul nostru, în oglindă included? Chiar avem puterea să sancţionăm nebunia în formele sale incipiente, înainte de a fi prea târziu? Chiar nu ne lăsăm orbiţi, deci învinşi, de propriile noastre sentimente de vinovăţie pe care le transformăm într-un tembel umanism domestic, capabil doar să coase nasturii la pantalonii viitorilor dictatori mai mici sau mai mari?

Sub pretextul ironizării lui Hitler şi exorcizării demonilor născuţi de una dintre cele mai teribile tragedii din istoria omenirii, Dabija pune tunurile pe laşităţile şi obnubilările oamenilor de acum. Pentru că nu faimosul dictator e personajul central al spectacolului său, ci prietenul-de-nădejde Schlomo, încântător jucat şi rostit de un Ionuţ Caras ce ar fi bine-meritat, alături de Leoveanu, nominalizarea UNITER la cel mai bun actor al stagiunii precedente. Şi acest Schlomo e un doar în aparenţă un evreu ce închide ochii în faţa semnelor ce prevestesc delirul. În realitate, omul lui Caraş e, de pildă, fiecare intelectual ce-şi plimbă paşii exclusiv între zidurile bibliotecii sale (excelentă sublinierea vizuală oferită de decorurile Carmencitei Brojboiu), în izolare perfectă de stradă, de realitatea sângerândă. La rândul ei, biblioteca e o metaforă a închisorii la care se auto-condamnă omul modern aplecat din ce în ce mai mult spre sine, într-o poziţie fetală opacă la luminile vieţii.

Biciuind nemilos hiper-spaimele curente în faţa bolii şi a morţii, spectacolul face spectacol din prestaţia Doamnei-cu-coasă (Ramona Dumitrean, seducătoare), ce refuză, cu eleganţă, răspunsuri la toate întrebările speciei umane, pentru a oferi răspunsuri la întrebări pe care aceeaşi specie nu e în stare să le adreseze. Obsedaţi de spaima a ce va fi după, ne găsim, iată, incapabili să trăim, privim şi tratăm prezentul. Nevindecate, bolile de azi vor deveni epidemiile de mâine. Conform tradiţiei, când va fi prea târziu, ne vom întreba: "De ce a învins răul?". Tabori & Dabija & istoria ne răspund amar: pentru că nu am vrut să îl vedem, pentru că nu am înţeles că putem să îl oprim.

În scena de pe urmă, Lobkowitz cel însângerat şi dispărut (reverenţă pentru Cătălin Herlo) revine. "Unde ai fost până acum?", îl întreabă Schlomo. "Aici. Am fost mereu aici. Doar că nu m-ai văzut!", îi răspunde Lobkowitz. Este că nu l-aţi crezut la început, când se dădea Dumnezeu?



 Toate articolele despre Mein Kampf
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Impresii din FNT 2015 - Mein Kampf, Emigranţii, Spargerea, Vizita bătrînei doamne, Platonov, Liviu Ornea
 De ce ţi-e frică de aia nu scapi - Mein Kampf la FNT, 2015, Ioana Brăilescu
 Alchimia râsului - Mein Kampf, Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer