O nouă istorie ieroglifică

Ansamblul cameral Anton Pann a realizat în 2015 Turneul Unicorn, început la Craiova în 16 iunie 2015 şi încheiat la Bucureşti pe 25 octombrie 2015 la Sala Radio. Pe fondatorii acestui grup îi ştiu din vremea studenţiei şi le-am putut urmări evoluţia profesională, nu doar pe cea artistică. De ce trebuie făcută această menţiune: Constantin şi Oana Răileanu sunt Doctori în muzicologie, iar ceea ce apare pe scenă este rezultatul unei asidue cercetări ştiinţifice şi nu doar al studiului unor partituri. Nu ştiu în ce măsură este înţeleasă importanţa muncii acestor oameni. Nu ştiu în ce măsură este înţeleasă importanţa muncii lor. Practic absolvenţii de conservator cunosc istoria muzicii româneşti doar de la Caudella şi Musicescu încoace şi doar această filieră a muzicii armonizate. Ţin minte o prelegere a profesorului Dan Buciu, care critica felul în care este văzută muzica românească, ruptă de contextul internaţional şi cum exact ce aveam mai de preţ a fost ignorat de către cei care sunt menţionaţi astăzi în tratate drept "compozitori înaintaşi": modalismul. Muzica profesionistă bizantină a fost ignorată pentru a se face încercări timide de armonizare tonală.

A fost nevoie ca Jordi Savall să îl descopere pe Dimitrie Cantemir pentru ca noi să ne dăm seama care este locul lui in istoria muzicii universale. O muzică savantă, modală, construită pe maqam-uri. Muzică otomană. Şi cu această ocazie am înţeles un pic din ce fac cei de la formaţia vocal-instrumentală de muzică veche Anton Pann. Ei repun în drepturi pe Anton Pann, Cantemir, Ucenescu ş.a. şi înlătură ceaţa din istoria muzicii româneşti.

De-a lungul timpului, această echipă a evoluat şi in planul managementului şi al PR-ului. Şi ce poate vinde mai bine un produs, indiferent dacă este sau nu cultural decât o poveste? Astfel, muzica a fost parte dintr-un spectacol sincretic alături de o parafrază a Istoriei ieroglifice a lui Cantemir, care aici are ca personaje Unicornul (cultura), Mama fecioară - Zeiţa (arta), Cameleonul (kitsch) şi copiii Mamei-fecioare (artiştii), poveste recitată de actorul Vlad Gălăţianu. Componenta vizuală a fost acoperită prin regia de lumini şi de proiecţii pe orga Sălii radio cu imagini ale picturilor ce au fost vernisate după concert, picturi aparţinând Mădălinei Gheorghe (tuş) şi lui Cristian Dima (tehnica Ebru).

Formula ansamblului s-a extins în ultimii ani şi a devenit internaţională. Lui Constantin Răileanu (fondatorul si liderul formaţiei) i s-au alăturat Alexandru Stoica (oud), Andrei Zamfir (saz), Ghassan Bouz (Liban, percuţie tradiţională orientală), Sabin Penea (vioară) şi invitaţii lor: Derya Türkan (Turcia, kemence), Emmanuel Hovhannisyan (Armenia, duduk) şi Vincent Segal (Franţa, violoncel). Prezenţa ultimului artist mi-a dat ceva emoţii, întrucât mi-era tare teamă să nu se alunece înspre fusion. Violoncelul însă a fost integrat în ansamblu, cântând în principal arco, la unison cu vioara şi kemence. Momentele de pizzicato erau în unison cu solo-urile instrumentelor cu corzi ciupite şi nu creau un tonalism artificial. Repertoriul a conţinut peşrevuri din colecţia lui Cantemir, colecţia lui Ali Ufki, lucrări ale Sultanului AbdulAziz, din colecţiile Anton Pann şi Gheorghe Ucenescu, Colaj de piese româneşti din Codex Valahae şi Codex Moldavae şi piese compuse de membri ai ansamblului: Vincent Segal, Emmanuel Hovhannisyan şi Constantin Răileanu.

Dacă la început vioara şi oud-ul dominau sonoritatea, pe parcurs, fiecare instrument a fost pus în valoare prin solo-uri şi improvizaţii. Intonaţiile aspre ale maqam-urilor îndulcite de ornamentele microtonale ale vocii lui Răileanu sau ale instrumentelor soliste erau alternate cu moduri bizantine şi moduri populare, fiecare cu melismele specifice. Dacă în muzica veche occidentală ornamentul ocupă un capitol aparte, existând tratate scrise pe această temă, muzica orientală deschide o poartă de cercetare cu posibilităţi uriaşe de exploatare, întrucât sunt mai multe sisteme de acordaj, fiecare cu specificul său, există şcoli ce se definesc prin executarea acestor ornamente într-o anumită manieră. Suntem într-o lume sonoră atât de complexă şi de frumoasă şi, din păcate, atât de străină nouă, cei educaţi în muzica tonală. În 2011 am putut face o paralelă între două concerte ce abordau muzica lui Cantemir (http://agenda.liternet.ro/articol/14315/Cleopatra-David/Intre-traditie-si-exotism-muzica-lui-Dimitrie-Cantemir.html). Unul era susţinut de Anton Pann, celălalt de Jordi Savall si Hesperion XXI. Balanţa a înclinat în favoarea celor de la Anton Pann, pentru că o astfel de muzică are nevoie de un anumit tip de muzician, sensibil la modificările microtonale al căror efect este uriaş, contrar a ceea ce credem noi şi mintea noastră cea occidentală.

Printre piesele concertului de la Sala Radio, am salutat compoziţia lui Răileanu, realizată în spiritul tradiţiei muzicii modale orientale, lucrare pe care am mai auzit-o în concertele ansamblului. Nu m-a impresionat plăcut, însă, compoziţia lui Segal, care începea promiţător, cu un solo de violoncel în pizzicato aducând sonorităţi de qanun, însă în final nefiind decât o piesă de world-music-jazz. Şi despre acest gen am comentat aici (http://agenda.liternet.ro/articol/20240/Cleopatra-David/De-ce-nu-fusion-si-pacatele-world-music-Muzica-aramaica-si-sufi-la-Catedrala-Sfantul-Iosif.html).

Concertul s-a încheiat în vesele şi aprige ritmuri româneşti, primite cu entuziasm de publicul tânăr care umpluse sala de concerte. Şi această muzică, pe cât este de "a noastră", pe atât este de departe de ce redau astăzi orchestrele de muzică populară, augmentate, uniformizate şi sovietizate.

Povestea Unicornului descria pericolul care paşte cultura, materializat în Cameleonul kitsch. Este un pericol real. Deocamdată acesta este un episod scurt pentru generaţia tânără. Un copil primeşte orice îi dau părinţii: hrană, iubire, educaţie sau neglijenţă. Tot aşa, omul acceptă orice ajunge la el, fie că este act cultural sau o struţo-cămilă. Personaje ca Andre Rieu sunt si vor exista întotdeauna. La fel şi reclame penibile gen "cel mai rapid violonist", "cel mai rapid pianist", de parcă muzica ar fi maşină de curse. Dar pentru succesul lor nu poate fi învinuit publicul, care încă nu ştie ce să aleagă. Depinde de oamenii de cultură să-şi găsească curajul şi resursele de a ieşi din autism şi a-şi educa audienţa. Ansamblul Anton Pann este unul dintre exemplele pozitive. Altfel, pericolul pentru lumea culturală vine pe mai multe planuri, iar Unicornul este vânat, închis, jupuit şi mâncat de tot felul de animale, care mai de care mai fioroase. Cine ştie, poate vom auzi alte capitole ale acestei noi Istoriei ieroglifice cu personaje ca varanul, dinozaurul, năpârca, şobolanul sau gândacul, cu toţii contribuind cum pot mai bine la securitatea Unicornului.