Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Toni Erdmann

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Filmul anului? (Note despre Toni Erdmann) - Les Films de Cannes à Bucarest, 2016


Mihai Brezeanu

octombrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Proiectat în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest 2016, Toni Erdmann a zguduit serios infrastructura CinemaPro. Se râde abundent, variat şi repetat la filmul nemţoaicei Maren Ade, există porţiuni unde hohotul sălii durează mai mult decât timpii gândiţi de regizoare la momentul montajului, se pierd replici, se ratează gesturi, la Stan şi Bran-ul de pe ecran publicul primeşte cu inimă largă să se copilărească. Invitaţia la joacă, la ironie, la deriziune adresată de tatăl Toni fiicei Ines e preluată în primul rând de spectatori, care intră rapid în convenţia propusă de comicul trist ce tocmai şi-a îngropat prietenul / refugiul de-o viaţă şi încearcă să dezgroape relaţia cu fiica pierdută cândva.
*
O relaţia tată - fiica plină de răspunsuri, de vreme îndelungată nevizitată de întrebări. Cu o perucă, o proteză şi o identitate falsă, părintele încearcă să zguduie certitudinile urmaşei. Pe vremuri, Hamlet tocmea o trupă de actori pentru a înscena adevărul. În vremuri post-moderne, Toni se angajează pe sine în rolul bufonului ce livrează fraze nepotrivite în momente nepotrivite spre auzul unor personaje nepotrivite. Totul pentru a dinamita, cu o farsă, ne-potrivirea dintre om şi lume. În părţile sale cele mai bune, scenariul lui Maren Ade e o parabolă despre eternul rol-oglindă al artei, ideal mereu căutat, niciodată atins. Plecând să aducă un aparat foto cu care să surprindă momentul când fiica a făcut pasul spre proteză şi pălăria-perucă, tatăl ratează clipa, tot aşa cum cinema-ul încearcă, în van, să aşeze pe peliculă fracţiunea aceea de timp din care sunt clădite fericirea, nefericirea, esenţa unui om.
*
Un miez vast turnat în România e prins între două coperte a căror acţiune se desfăşoară în Germania. Acolo, în cadrele localizate pe tărâmul natal, regia lui Maren Ade e subtilă şi sofisticată. Îngăduie imaginii să vorbească, portretizează nuanţat, creează emoţie. Aici, pe tărâmurile mioritice, Ade prezintă bifează o vastă colecţie de clişee, de personaje-carton, de scene-kitsch. Vorbind în deschiderea festivalului pe care l-a adus la a 7-a ediţie, Cristian Mungiu a numit Toni Erdmann "filmul anului" prin prisma reacţiilor pe care le-a produs la Cannes 2016 şi de atunci încolo. O ironie? Poate că nu, caz în care se impunea o precizare: Filmul anului 2000, 2000 şi ceva.

Pe atunci, cinema-ul povestea despre primele contacte dintre extratereştrii-occidentali şi prostuţi-prostiţii băştinaşi, despre exotismele carpato-danubiano-pontice privite prin ochii surprinşi ai primilor descălecători de dincolo de Cortina de Fier, pe atunci, era proaspăt şi viu să aşezi o felie de pepene lângă asupriţii muncitori ce ignoră voios-inconştient orice regulă de protecţie a muncii, era haios să constaţi cum stranierii fac ochii mari când văd ouăle pictate de gospodine volubile sau când orice şofer are în agenda-i numărul interlopului-descurcăreţ de Obor ce poate desface cătuşele cu-o sârmă, era credibil să faci din fiecare personaj local fie un satrap ce-şi umileşte supuşii şi e gata să tragă în piept pe oricine vine din afara ţărişoarei, fie o victimă mai mult sau mai puţin pauperă a celor din prima categorie, fie un arivist / o arivistă fără de coloană vertebrală.

Dar superficialitatea şablonardă a lui Ade transcede strâmtele bariere mioritice. Tot ce ţine de corporatism e veros, tot ce ţine de high-class e viciat, tot ce depăşeşte gardul super-bogaţilor e ultra-sărac. Dincolo de tată, de fiică şi de luminosul personaj impecabil jucat de Victoria Cociaş (revelaţia părţii româneşti a distribuţiei), filmul dăruit cu premiul asociaţiei internaţionale a criticilor la Cannes 2016 oferă o colecţie de personaje bidimensionale, aduse pe ecran doar pentru a sluji teze şi mesaje ale stângii contemporane.
*
Senatorul melcilor, Occident, California Dreamin' (nesfârşit)Despre oameni şi melci. Câteva dintre filmele post-decembriste care vorbesc despre provincialism şi falsul cosmopolitism, despre naivităţi locale şi profitori interni & externi, despre sărăcia nevinovată şi bogăţia nepăsătoare. În nici unul dintre ele nu se râde ca în Toni Erdmann. În oricare dintre ele, e mai mult adevăr ca în Toni Erdmann.

Titlul a cărui amintire m-a izbit în seara vizionării mult-discutatului film german şi mi-a aşezat un nod în gât este însă Filantropica. Deşi lipsit de elementul alogen, marele film din 2002 al lui Nae Caranfil privea lumea prin grila lui Toni Erdmann. Prin înscenări succesive şi suprapunere de identităţi falsificate, Caranfil demonta mecanismul vieţii înconjurătoare, dezvăluind minciuna, manipularea, ipocrizia, relaţiile de putere, micimea individului, insuportabila uşurătate a fiţelor de night-club, divorţul omului de propriul sine în căutarea împlinirilor la modă (atunci, gagică mişto, azi, carieră asemenea). La 14 ani distanţă de genialul scenariu al lui Nae, fiecare personaj rămâne, mare parte din replici sunt şlagăr şi marile mesaje ale filmului sunt vii şi relevante.

Filantropica a venit, poate, prea devreme, într-o epoca în care Noul Val abia se năştea, când vizibilitatea cinema-ului românesc era încă la cote minime şi când Nae Caranfil era singurul punct luminos într-o beznă căreia mai nimeni nu-i ghicea sfârşitul. Dar el a venit totuşi şi după el au venit marile titluri ale lui Puiu, Mungiu, Porumboiu, Muntean & co. Şi pentru că toate astea s-au întâmplat, Toni Erdmann nu poate fi, astăzi, decât un film care, deşi vorbeşte despre probleme reale şi actuale, aparţine altor vremuri cinematografice.




 Toate articolele despre Toni Erdmann
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2016
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Toni Erdmann, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer