Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Cineclubul Cinematecii Bucureşti

Filme şi discuţii! - Cineclub februarie-martie 2007


Autori diverşi

Programul Cinematecii Române, martie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sageata 4 februarie 2007
Sărutări furate
(Baisers volés), 1968, R: François Truffaut

"Din primele minute de film, cînd un tânăr cadet stă spăşit în faţa superiorului unei şcoli militare, ameninţat de "exmatriculare" pentru insubordonare, vedem un zâmbet furiş şi o căutătură pe care le ştim sigur de undeva. Este cât se poate de evident, strict vizual vorbind: sunt aceiaşi Antoine Doinel şi Jean-Pierre Léaud, 9 ani mai tîrziu, după Les 400 coups (1959), trecînd peste scurtul pasaj din Antoine et Colette (1962). Sprintul său prin mijlocul unei intersecţii pariziene este acelaşi, ticurile sale, privirea, atitudinea, toate (deşi s-au schimbat) au supravieţuit celor 9 ani. Iar povestea - aparent frivolă, extrem de lejeră şi naturală - ne ajută din plin să credem că asta i s-ar fi putut întîmpla acelui Antoine (de exemplu: rolul de observator - paznic, detectiv -, ignorarea spiritului epocii lui 1968 sunt acelaşi refuz al înregimentării). Este unul dintre cele mai frumoase şi discrete citate cinematografice pe care le-am văzut (deşi o astfel de redistribuire a actorului copil nu e unică, vezi Nikolai Burliayev, la Tarkovski). Această metamorfoză a personajului, suprapusă pe cea a actorului însuşi, ca un "paso-doble" cu timpul însuşi, o consider un adevărat omagiu al cinematografiei - o artă, prin excelenţă, a (scurgerii) timpului."
N.B. Acest film este dedicat cinematecii lui Henri Langlois.

(Radu Slobodeanu - spectator)
Sageata 7 februarie 2007
Soţii
(Husbands), 1970, R: John Cassavetes

"La 11 ani după Shadows (1959), Cassavetes ne propune din nou un "trio" pus să improvizeze, jazz-istic, de data asta pe tema crizei vârstei de mijloc. Din nou abandonare a schemei clasice de scenariu şi miza pe un anumit fel de cinema de observaţie (ce m-a dus cu gîndul la viitorul curent / manifest Dogma, ce va risca mult mai tare apropierea cinematografiei de graniţa cu home movie-ul, reality show-ul şi, la limită, cu voyeur-ismul). Aceeaşi marcă a savantelor decupaje a personajelor în cadru, explorare abundentă a chipurilor în gros-plan, încrucişări de unghiuri de filmare şi cvasi-eliminare a perspectivei (a profunzimii de câmp). Toate la un loc, dar mai ales ultima, mi-au dat o stare vecină cu claustrofobia - a mai ieşi dintr-un plan era o nouă gură de aer, a încasa o elipsă devenea o uşurare, iar a vedea un exterior (ca acela cu ploaia pe străzile londoneze) o răcorire de-a dreptul. Sigur că disconfortul spectatorului face parte din miza unui astfel de cinema "revoluţionar", fără eroi şi artificii, mi se va spune. Dar la urma urmelor, cu ce am rămas după ce am plătit acest preţ? Oameni zbătându-se exasperant, neajutoraţi în faţa unei crize pe care nu o realizează foarte clar, o viaţă interioară precară urmărită cu o atenţie de documentar şi, mai ales, o acută senzaţie că totul se desfăşoară în afara timpului, că între arabescurile cadrajelor cu aer neglijent, timpul a încremenit, ca într-un album de poze de familie. Şi cam atât."

(Radu Slobodeanu - spectator)
Sageata 11 februarie 2007
Directorul nostru
, 1954, R: Jean Georgescu

"Acest regizor ştie cu siguranţă ce vrea să spună şi ştie şi cum să utilizeze mijloacele pe care le are la îndemână. Gândirea lui, formarea lui ca cineast, vin dintr-o lume care luase sfârşit în urma unei mari calamităţi politice, culturale. Diferenţa de nivel e ca între Zoe a lui Caragiale şi stahanovista din film. Ce înţelegere a naturii umane poate pretinde un personaj decupat din ziarele de propagandă? Ca "natură umană" poate încerca să impună astfel de fantasme, da. E adevărat, dar Georgescu nu se ocupă să ne spună asta. El dirijează personaje vitale laolaltă cu personaje de carton. Ăsta este, cumva, şi compromisul pe care îl face. Până la omul nou mai e încă mult; om de care regizorii care au venit după Georgescu n-au catadicsit să se ocupe. A fost mult mai interesant, pentru cei mai mulţi dintre ei, să se ocupe de propriul autism."

(Corina Rădulescu - spectator)
Sageata 14 februarie 2007
Pather Panchali
, 1955, R: Satyajit Ray

"(...) Aveam senzaţia că ascult o poveste spusă de bunica sau de străbunica mea. Şi, de fiecare dată, poveştile vechi, arhaice, fascinează. Am stat cuminte în fotoliul meu şi încă de la început am fost foarte atentă. Povestea era atât de coerentă, atât de uşor de înţeles şi totuşi existau momente când parcă se oprea timpul în loc; timpul meu, al nostru, al naraţiunii. Dintr-o dată asistam la nişte povestioare decupate, scoase din contextul global, dar spuse pentru că aşa trebuia să se întâmple: trebuia să existe cadrul în care mătuşica bătrână se întoarce lent înspre cameră şi o vezi în toată splendoarea ei: fără dinţi, cu păr puţin, cu un defect la ochi, fără ca imaginea ei să fie ridiculizată. Era necesar cadrul în care mama stă, stă şi aşteaptă... o vedem pe ea foindu-se pe spate, de pe o parte pe alta, cu părul desfăcut, gemând parcă, în aşteptarea bărbatului. Sau cadrul cu fetiţa care bagă mâna într-un recipient să scoată o pisică, apoi acelaşi moment surprins de camera amplasată în recipient pentru ca eu să văd bucuria şi neastâmpărul fetiţei când ia pisica în mână. Toate aceste lucruri m-au surprins. Au fost atâtea poveşti în poveste încât mi-au construit un univers pe care l-am asimilat şi cu care m-am îmbogăţit. Asta au reuşit să facă un om fără experienţă anterioară în cinema cu un cameraman la fel de "proaspăt" şi cu un om care a compus muzica, fără să-şi fi dovedit altcândva până la filmul ăsta priceperea."

(Anca Talpoş - spectator)
Sageata Duminică 4 martie 2007, ora 18.00
Ultimul spectacol de cinema
(The Last Picture Show)
SUA 1971 / v.o. / dramă / 1h56 min.
R: Peter Bogdanovich
Cu: Jeff Bridges, Cybill Shepherd

Ultimul spectacol de cinema al tânărului (pe atunci) Bogdanovich a reprezentat recunoaşterea generaţiei '70 a cinematografiei americane, una dintre cele mai prolifice din istoria acesteia. Aducând un omagiu filmelor clasice ale lui John Ford sau Howard Hawks, filmul este puternic influenţat estetic de inovaţiile Noului Val Francez. Pe 4 martie 2007, aşadar vom vedea o poveste nostalgică despre comorile pierdute ale societăţii americane şi despre imposibilitatea recuperării lor într-o formă nealterată. Film cu 2 premii Oscar şi alte 6 nominalizări în 1972.

Sageata Miercuri 7 martie 2007, ora 18.00
Căsătoria Mariei Braun
(Die Ehe der Maria Braun)
Germania 1979 / st. eng. / dramă / 1h56 min.
R: Reiner Werner Fassbinder
Cu: Hanna Schygulla, Ivan Desny

Reiner Werner Fassbinder a fost unul dintre exponenţii principali ai Noului Val German ai anilor '70, iar Căsătoria Mariei Braun l-a propulsat în 1979 în rândul favoriţilor criticilor şi spectatorilor vremii. Considerat de majoritatea specialiştilor drept cel mai bun film al carierei regizorului german (alături de serialul TV Berlin Alexanderplatz), Căsătoria reprezintă poate şi cea mai reuşită colaborare dintre Fassbinder şi actriţa Hanna Schygulla. Film cu 2 premii la Festivalul de Film de la Berlin în 1979.

Sageata Duminică 11 martie 2007, ora 18.30
Alice nu mai locuieşte aici
(Alice Doesn't Live Here Anymore)
SUA 1974 / st. rom. / dramă / 1h50 min.
R: Martin Scorsese
Cu: Ellen Burstyn, Kris Kristofferson

Plasat cronologic în filmografia lui Scorsese între Mean Streets şi Taxi Driver, Alice Doesn't Live Here Anymore rămâne unul dintre cele mai impresionante filme ale acestuia. Întâlnirea fericită cu actriţa Ellen Burstyn, care a căutat ani întregi un regizor pentru scenariul acestui film în care credea până să îl convingă pe Scorsese să se implice în realizarea lui, s-a concretizat într-un premiu Oscar (pentru Burstyn) şi alte două nominalizări în 1975.

Sageata Miercuri 14 martie 2007, ora 18.30
Scrisoare de la o necunoscută
(Letter from an Unknown Woman)
SUA 1948 / st. rom. / dramă / 1h20 min.
R: Max Ophüls
Cu: Joan Fontaine, Louis Jourdan

Cel mai complex film american al lui Max Ophüls, Scrisoare de la o necunoscută este drama unei femei care a iubit o viaţă acelaşi bărbat, dar niciodată nu a reuşit să îi atragă cu adevărat atenţia asupra ei. Reprezentând o influenţă vizibilă pentru Truffaut în Trageţi în pianist (1960), filmul şi regizorul său merită cu siguranţă o reconsiderare şi din partea publicului de azi.

Sageata Duminică 18 martie 2007, ora 19.00
Eşti eroul meu
(Eres Mi Heroe)
Spania 2004 / st. rom. / dramă / 1h43 min.
R: Antoni Cuadri
Cu: Manuel Lozano, Toni Canto
în prezenţa regizorului

Regizorul Antoni Cuadri a debutat în 2000 cu La Gran Vita care o avea în rolul principal pe Salma Hayek, nominalizată ulterior la Oscar pentru filmul Frida. Eres Mi Heroe are o distribuţie mai puţin cunoscută publicului român, dar un număr impresionant de premii la diferite festivaluri. Pe 18 martie 2007, vom putea viziona acest film şi, ulterior, discuta despre el cu însuşi regizorul său.

Sageata Miercuri 21 martie 2007, ora 18.30
Accattone (Accattone
)
Italia 1961 / st. rom. / dramă / 1h56 min.
R: Pier Paolo Pasolini
Cu: Franco Citti, Franca Pasut

Debutul în lung-metraj al lui Pasolini, Accattone este unul dintre filmele de căpătâi ale neo-realismului italian, având o distribuţie formată din neprofesionişti şi aruncând o privire aproape documentaristă asupra oamenilor obişnuiţi ai Italiei anilor '60. Pasolini a fost scenarist la două filme celebre ale lui Fellini (Nopţile Cabiriei şi La Dolce Vita) şi a regizat ulterior filme care au zguduit conştiinţele pudibonde (Teorema sau Salo), aşa că Accattone merită privit şi prin prisma întregii filmografii a acestui regizor considerat de mulţi un mare neînţeles al contemporanilor săi.

Sageata Duminică 25 martie 2007, ora 18.00
Moromeţii

Rom. 1986 / v.o. / dramă / 2h30 min.
R: Stere Gulea
Cu: Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu
în prezenţa regizorului

Foarte puţine filme româneşti întrunesc atât admiraţia publicului, cât şi pe cea a criticilor şi cineaştilor. Moromeţii, regizat de Stere Gulea, aparţine cu siguranţă acestei categorii restrânse de producţii cinematografice. Duminică, 25 martie, vom putea vedea filmul într-o proiecţie specială în prezenţa regizorului şi vom putea discuta cu acesta despre lucrurile care ne-au intrigat la fiecare vizionare a acestui film.

Sageata Miercuri 28 martie 2007, ora 18.30
Dragostea unei blonde
(Lasky jedne plavovlasky)
Cehoslovacia 1965 / st.rom. / comedie, dramă / 1h23 min.
R: Milos Forman
Cu: Hana Brejchova

Milos Forman a plecat la începutul anilor '70 din Cehoslovacia în Statele Unite ale Americii. Restul e istorie: Taking Off, One Flew Over a Cuckoo's Nest, Amadeus sau Man On the Moon nu mai au nevoie de nici o prezentare. Dar oare acest film din 1965 are nevoie de prezentări? Nu ajunge dacă vă spun că e cel de-al treilea film regizat de Forman şi că a reprezentat propulsarea lui internaţională printr-o nominalizare la Oscar în 1966? Să vedem şi să vorbim despre Dragostea unei blonde miercuri, 28 martie, de la ora 18.30. Sigur ne va determina să rămânem până noaptea târziu în dezbateri aprinse.

(prezentările filmelor - Andrei Rus)




 Toate articolele despre Cineclubul Cinematecii Bucureşti


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Autori diverşi


Alte articole

 Secretul armei... secrete al lui Alexandru Tatos la CineClubul Cinematecii Union, Comunicat de presă
 Cannes, Oscar şi politică, în luna noiembrie 2008 la Union, Toma Peiu
 Musicalul hollywoodian - În februarie 2008 la Cineclubul Cinematecii Române, Andrei Rus
 CineClub - episodul 2, Andrei Rus
 Liviu Ciulei prezintă la Cinematecă Pădurea spânzuraţilor, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Cineclubul Cinematecii Bucureşti


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer