Son frere: Patimile după Chereau

Civilizaţia şi cultura franceză au construit magistrale şi rafinate ţesături de imagini, batalioane de semne şi structuri care au contribuit la a face viaţa mai vivabilă, la a îndulci durerile bolilor şi ale sentimentelor, la a şterge sentimentul omniprezent al morţii.

Patrice Chereau, nobil regizor al unor spectacole seducătoare şi inteligente, urmează o cale diferită. Cu filmul Son frere aka Fratele lui tentaţia edulcorării e ţinută la distanţă de o riguroasă atenţie fotografică, morală şi poetică, acordată realităţii.

Aici realitatea este reprezentată de corpurile umane, masculine, goale şi fără machiaj. Son frere este un film despre renaşterea iubirii şi acceptarea imposibilă a morţii. Povestea lui Thomas este lungul calvar al unui tînăr căruia i-a fost diagnosticată o boală ireversibilă a sîngelui. Nu e sigur dacă moare, e sigur însă că nu se va însănătoşi niciodată. În această lungă aşteptare a morţii îl asistă fratele lui, regăsit după o inexplicabilă îndepărtare. Îl asistă şi medici şi infirmiere serioase şi atente, părinţi isterici, sau o logodnică care în timp nu va putea rezista descompunerii acelui corp iubit. Va rezista însă fratele lui, în ciuda reluctanţei instinctive. Apropierea între cei doi se va face la nivelul corpului, şi nu al limbajului, gradual şi foarte pudic.

Dispariţia lui Thomas în marea din Bretagne, o data atinsă limita suportării, va lăsa indelebilul semn al pasiunii care, pentru frate şi pentru noi, spectatorii, ne aminteşte de mizeria uitată a condiţiei umane...

E un film dur de suportat, neadaptat sălilor multiple cu coca-cola şi popcorn. Este opera unui regizor care nu coboară la compromisuri pentru că nu are nevoie. Pentru că a primit deja totul de la lumea spectacolului. Şi astfel sfidează ordinea prestabilită a "discursului" limbii şi stilului pentru a ne împinge sensibilitatea dincolo de iluzie.

Drumul către moartea lui Thomas curge printre cursele la spital, unde întîlnim tineri muribunzi şi cicatrizaţi, feţe tumefiate, deliruri nocturne, corpuri în descompunere, tuburi şi ace, garouri şi seringi, cearceafuri albe şi pete de sînge... Dacă iubirea carnală a femeii lui Thomas se stinge într-un plan nedefinit, iubirea homosexuală a fratelui se transformă cu încetul într-o foarte pură iubire fraternă. Într-unul din cadre regizorul accentuează această idee a iubirii creştine arătîndu-l pe muribund în poziţia lui Hristos din tabloul Cristos mort al lui Mantegna, într-un citat vizual care ni-l aminteşte şi pe Pasolini.

Cu toate acestea patimile lui Thomas atît de realist analizate nu conduc la o consolare creştină. Unica religie vizibilă aici este aceea, materială şi spirituală totodată, a fraternităţii umane, bazate pe împărţirea fatală a morţii.

Camera pare că mîngîie uşor corpurile, cu o profundă melancolie. Uneori ea se complace în cîte un păcat venal, precum în scenă epilării pre-operatorii a sărmanului Thomas. Aici imaginea, pînă atunci necesară şi sobră, devine subtil spectatoare. Corpul, care pînă atunci fusese respectat cu sacralitate, devine şi el un obiect de spectacol.

Doi actori excepţionali din gloriosul Teatru de la Nanterre dau corp şi carne acestei poveşti grunjoase, dureroase şi foarte demne. Bruno Todeschini compune personajul unui muribund care nu ne atrage simpatia, un rebel, care refuză ideea morţii înainte de a renunţa să se mai bată. Eric Caravaca îşi impune talentul într-o economie de mijloace şi cu o mare sobrietate care ne forţează la respect în fata fratelui fragil şi intens.

Dacă actorii sunt mînuiţi conform unor principii foarte dramatice, Patrice Cheareau operează cu tipicul cinemaului: timpul. Acesta clădeşte ficţiunea pe spaţii goale, într-un mimetism cu procesul malign care rupe din corpul lui Thomas.

Mai mult decît povestea acompanierii către moarte, Son frere atinge universalul pentru că ne trimite la propriile origini şi la propriul sfîrşit. "Ashes to ashes, dust to dust" scandează Marianne Faithfull cu vocea ei sobră, în ideea că omul este în mijlocul unui imuabil cerc. Această inspirată captare a timpului face din Son frere cu siguranţa unul dintre cele mai inspirate filme de azi.