Fratele lui / Son frere

Premiat anul trecut la Festivalul de la Berlin cu Ursul de argint pentru cea mai bună regie, Fratele lui/Son Frère este diferit şi nu prea de precedentul film al francezului Patrice Chéreau, Intimacy. Diferit, pentru că dacă Intimitate vorbea de fapt despre limbaj, Fratele lui vorbeşte despre corp. Asemănător, pentru că în ambele cazuri tema principală este mascată de o alta. Intimitate trata despre relaţia adulteră, misterioasă dintre doi oameni care nu se cunosc şi nu-şi vorbesc, dar cărora sexul le oferă un limbaj mult mai onest decât cuvintele. Tot în Intimitate, Chéreau ne demonstra că nu corpurile dezgolite sunt agresive, ci cuvintele sunt agresive, vezi secvenţa în care soţul rănit îşi trimite ca nişte săgeţi veninoase cuvintele asupra amantului.

În Fratele lui, deşi în faţă se situează drama unui bărbat tânăr care află că suferă de o boală incurabilă, nu iminenţa morţii e tema, nici drama bărbatului care se pregăteşte să intre în ea, ci Corpul. Asta declară şi Chéreau, care, după ce a lucrat iniţial în teatru şi a glisat apoi spre cinema, acordând o mare atenţie vizualului, se îndreaptă acum mai degrabă spre o esenţializare a artei sale. Probabil că de la începuturile ca regizor de teatru i se trage interesul pentru ce se vede, cum se vede şi mai ales pentru ceea ce vizualul ascunde.

Titlul pe care îl dă filmului induce o necunoscută, pentru că mută centrul de greutate de pe bărbatul homosexual muribund pe fratele acestuia, sănătos şi frumuşel. Punându-i în aceeaşi ecuaţie, Chéreau îşi ajută spusele, pentru că ne obligă să fim atenţi nu numai la amândouă personajele, ci şi la corpurile celor două personaje, la evoluţia lor, la schimburile de energii.

Bărbatul bolnav apelează la fratele său în momentul în care află că nu mai are mult de trăit şi că orice mică zgârietură îi poate fi fatală. Relaţiile dintre cei doi nu erau nici constante, nici prea puternice. Chéreau îl foloseşte pe fratele sănătos şi ca un fel de revelator pentru schimbările prin care trece celălalt.
Ca în Intimitate, şi Fratele lui are o doză de violenţă, dar ea nu vine din cuvinte, ci din ceea ce sugerează vizualul. Există o secvenţă în care bolnavul e ras înaintea operaţiei. Nu se vede sânge, nimeni nu se smiorcăie, totul se desfăşoară în linişte. Spre final mai e o secvenţă în care fratele sănătos stă în luminoasa casă de la mare, îşi face cafeaua sau ce-şi mai face, în vreme ce fratele lui muribund a optat deja pentru moartea voluntară. Totul se petrece, de asemenea, în linişte. Fratele stă în bucătărie dând impresia că nu vrea să conştientizeze că lucrul pe care-l presimţea s-a împlinit deja.