Cea de-a 11 ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a devenit deja un fapt de memorie. Atât din punct de vedere artistic, cât şi managerial, el a reprezentat încă un pas important către afirmarea acestui străvechi oraş medieval drept Capitală culturală europeană pentru anul 2007.
Cele aproape 300 de manifestări - spectacole de teatru, dans, operă, muzică de diferite genuri, reprezentaţii de stradă - desfăşurate pe scene tradiţionale ori la Cetatea Cisnădioara, biserica reformată, Parcul “Sub arini”, lacul de la Ocna Sibiului, Muzeul Brückenthal, Muzeul de istorie şi Muzeul tehnicii populare, dar şi expoziţiile de artă plastică, proiecţiile de filme, conferinţele, colocviile şi work-shop-urile conduse de profesori americani, francezi şi britanici, spectacolele-lectură, întâlnirile cu directori de festivaluri internaţionale sau cu membri ai EUNETSTAR, reţeaua festivalurilor de stradă, manifestări la care au participat reprezentanţi din 67 de ţări, s-au constituit într-o dinamică şi larg cuprinzătoare imagine a dialogului multicultural şi a unei puternice afirmări româneşti în circuitul internaţional al valorilor spirituale.
Faptul că într-o singură zi, de pildă, pe scena festivalului au putut fi admirate, din păcate, “la concurenţă”, spectacolul Naţionalului craiovean cu piesa Cum doriţi, după A 12-a noapte, de W. Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete, premiera sibienilor, în parteneriat cu artişti din Belgia, cu Eu, Rodin, un dialog între personajul celebrului sculptor şi Camille, muza lui, interpretată uluitor de balerina Ester Cloet, pe scenariul lui Patrick Roegiers, coregrafia lui Marc Bogaerts şi în viziunea regizorului Mihai Măniuţiu, dar şi spectacolul Teatrului “Tamasi Aron” din Sf. Gheorghe, cu Omul cel bun din Sâciuan, semnat de László Bocsárdi ori reprezentaţia Teatrului German din Timişoara cu Mutter Courage, de Bertolt Brecht, în regia lui Victor Ioan Frunză şi scenografia Adrianei Grand, vorbeşte de la sine despre opulenţa şi varietatea ofertelor artistice şi culturale de o mare altitudine intelectuală.
Dintre cele peste o sută de reprezentaţii ale unor trupe viu apreciate din Europa, Japonia, SUA, Canada şi din Africa, continent bine reprezentat la Sibiu prin spectacole de scenă şi de stradă, o impresie excepţională, de veritabil eveniment pentru viaţa noastră teatrală, a lăsat-o spectacolul fascinant cu Noul locatar, de Eugen Ionescu, interpretat de o trupă britanică de la Northern Stage Theatre, din New Castle, în regia lui Tompa Gabor, cel care a participat la Sibiu şi cu alt spectacol ionescian, după Jacques sau supunerea, adus în festival de Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. Cuceritoare prin îngemănarea de limpiditate exemplară şi un surprinzător fior poetic, reprezentaţia cu Noul locatar, sosită în România prin sprijinul Consiliului Britanic la Bucureşti, a fost considerată de cei mai mulţi critici şi oameni de teatru români ori străini drept veritabila revelaţie a festivalului, după cum, dintre spectacolele româneşti, pe lângă cele deja amintite şi de evoluţia de un cert profesionalism a “tandemului” Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu, în Scaunele, a avut un ecou extraordinar acel mariaj dintre conflictul tragediei elene şi ţesătura dramatică, viu colorată a melosului străvechi maramureşean, din spectacolul cu Electra, discurs acompaniat live de cunoscutul grup “Iza” şi realizat de trupa Teatrului de Stat din Oradea, sub bagheta lui Mihai Măniuţiu.
Dacă pe străzile Sibiului şi în Piaţa Mare, dar şi la biserica reformată sau la Teatrul “Gong” ne-au încântat reprezentaţiile unor trupe şi şcoli de teatru din ţară şi din străinătate, spectacolele muzicale şi coregrafice ale camerunezilor sau mexicanilor, ori veritabila “explozie” de histrionism a tinerelor interprete din Kazahstan, într-o voioasă reconstituire parodică a imaginilor din zona absurdităţilor comuniste, de o audienţă deosebită, mai ales în rândul publicului tânăr, s-au bucurat cele 10 spectacole ale Teatrului “Luni” de la Green Hours, remarcabile prin francheţea, forţa persuasivă şi actualitatea textelor, ca şi prin virtuozitatea unor interpreţi ca Dorina Chiriac, Andreea Bibiri, Şerban Pavlu, Gh. Ifrim, Crina Mureşan, Ana Macaria, Florin Piersic jr, Ada Milea şi alţii. Fantezia, histrionismul şi tinereţea de spirit s-au împletit, însă, într-un neaşteptat spectacol cu piesa finlandeză Am angajat un ucigaş profesionist, oferit de secţia germană a Teatrului “Radu Stanca”, în viziunea lui Radu Alexandru Nica, absolvent al Facultăţii clujene de Teatru, în care nefericirea unui biet funcţionar “disponibilizat” este contrabalansată de o sprinţară parodie la adresa kitsch-ului melodramatic ce se răsfaţă pe micile şi marile noastre ecrane. Festivalul ne-a oferit şi o noapte de mânie, disperare şi extaz, la spectacolul non-verbal, cu iz cinematografic, de “fotograme” uluitoare prin expresivitate, cromatică alb-negru şi rafinat joc de lumini, datorat artiştilor din Harkov şi magicianului-regizor Andryi Zholdak.
Din rândul marilor spectacole în aer liber, pe lângă cele două reprezentaţii după Satyricon de Petronius, prezentate de sibieni în Piaţa Mare şi pe lacul de la Ocna Sibiului, regizate de McRanin, în acordurile muzicii lui Iosif Herţea, surpriza festivalului s-a numit opera Rusalka de Dvorak, într-o amplă coproducţie româno-ceho-elveţiană, a cărei primă reprezentaţie, de pe lacul de la Dumbrava Sibiului (Parcul Tehnicii populare), s-a desfăşurat sub nemiloasa ivire a rafalelor de ploaie, fapt care a scos în evidenţă abnegaţia extraordinară, dacă nu chiar eroismul interpreţilor, al orchestrei şi corului, laolaltă cu solidaritatea născută din respect a unui public care, cu sau fără umbrele, pe o temperatură improprie spectacolelor în aer liber, a ovaţionat această premieră mondială a Rusalkăi pe lac, sub cinica mângâiere a picăturilor de ploaie. Printre surprizele plăcute ale festivalului, am remarcat şi nu putem uita nici acel Recviem, cu delicate iviri de poezie, umor şi tandreţe, al trupei israeliene Cameri, în care am reîntâlnit-o pe minunata actriţă Gita Munte, plecată din România, sau o exuberantă demonstraţie de “teatru de bâlci”, cu titlul Octavio şi Nicoleta, prezentată de artiştii de la “Histrian National Theatre” din Croaţia.
La întâlnirile cu directori de festivaluri internaţionale, dar şi în cuvintele rostite în conferinţele de presă de domnii John Elsom, preşedintele onorific al Asociaţiei internaţionale a criticilor de teatru, Fabien Andoreen, preşedintele EUNETSTAR, profesorul şi criticul George Banu, un prieten fidel al festivalului, Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii şi Cultelor, Moses Anibaba, director adjunct la British Council, Alan Lyddiard, directorul prestigioasei companii teatrale din New Castle, ori Luc Yatcuken, protagonistul trupei “Black Roots”, din Camerun, s-a desprins faptul că festivalul sibian a păşit cu dreptul în conclavul marilor reuniuni teatrale şi culturale internaţionale, contribuind temeinic şi spectaculos la integrarea europeană a României prin cultură şi apropiindu-şi meritele cerute de statutul de Capitală culturală europeană în anul 2007. De altfel, ideea multiculturalităţii şi spiritul contemporan în promovarea tezaurului de valori intelectuale au guvernat această ediţie de festival intitulată în chip semnificativ Moşteniri, fie că a fost vorba de spectacole inspirate de Sofocle, Brecht, Cehov ori Eugen Ionescu, fie că am asistat la reuşite coproducţii cu mesaj actual, ca acel Hamlet româno-maghiaro-francez, semnat de regizoarea Anca Bradu.
Carenţele legate de suprapunerea manifestărilor, de unele dificultăţi de ordin tehnic sunt acele “pete în soare” pe care puternicul staff al festivalului, în frunte cu Constantin Chiriac, directorul său, poate şi trebuie să le facă uitate la ediţiile viitoare. Iubitorii teatrului care n-au fost la Sibiu vor trăi câteva “clipe de viaţă” reprezentative din istoria acestei ediţii de festival graţie documentarului artistic realizat de Redacţia Teatru-Film a Televiziunii Române şi prin cele zece spectacole care au fost preluate spre a fi difuzate chiar în această toamnă.