Greu de spus cărui gen îi aparţine un film ca Shoot'em Up. Scris & regizat de un anume Michael Davis, s-ar putea recomanda - în consecinţă - drept "film de autor"... Evident, nu e. Apoi, după primele împuşcături (la sfîrşitul filmului, cineva a numărat 100 de cadavre; nimeni n-a mai stat să numere gloanţele), te gîndeşti că este - deci - un "poliţist cu gangsteri"... Poliţist nu ţin minte să fi văzut, gangsteri sînt o droaie, dar parcă totuşi nici din categoria asta nu face parte: tonul e la mişto, împuşcăturile sînt supercoregrafiate, iar "cei buni" nu sînt chiar Buni cum-scrie-la-carte... Cred că cel mai corect e să considerăm Shoot'em Up un divertisment-dement-cu-sînge în trena lui Tarantino & sărit (să se salveze) din trenul lui Guy Ritchie - care, oricine ştie, nu duce nicăieri.
Clive Owen joacă (neaşteptat, ceea ce deja e o veste bună) rolul unui fel de homeless-derbedeu - varianta de recesiune a unui gentleman - care nimereşte din întîmplare într-o poveste cu, deci, multe gloanţe: o femeie borţoasă este urmărită de nişte killeri şi el tre' să ia partea femeii, normal. Scena de la-nceput - în care femeia naşte printre gloanţe, dă colţul, Clive ia bebe-le, îi face o căciuliţă din şosetele lui de lînă şi-l duce la "mama" Monica Bellucci (superbă, ca întotdeauna) să-l alăpteze - este dărîmătoare: un exemplu de imaginaţie şi control ce te lasă cu gura căscată (şi mai sînt cel puţin 3 de acelaşi calibru). Intră în scenă, la fel de neaşteptat (prin contre-emploi), Paul Giamatti în rolul unui dur-dur, şef de bandă, care-l torturează pe Owen într-un mod (sadic, fireşte, dar la fel de imaginativ ca regia lui Davis) ce nu-l recomandă sufletelor sensibile. Giamatti este îndeobşte distribuit în roluri de bun & moale - omuleţ de plastilină pe care viaţa îl modelează cum vrea ea... În filmul lui Davis, este de nerecunoscut: nevrozele care-l însoţesc, de regulă, ca nişte dureri de dinţi devin aici o ditamai poftă psihotică de a face Rău şi de a smulge Binele din lume ca pe nişte măsele stricate.
Shoot'em Up e o prostioară pe care nu poţi s-o iei în serios, dar făcută simpatic şi megameseriaş. Cool!